premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Vladimir Putin, îndurerat după moartea prietenului său, Silvio Berlusconi. Mesajul transmis de la Kremlin

Vladimir Putin, îndurerat după moartea prietenului său, Silvio Berlusconi. Mesajul transmis de la Kremlin

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a deplâns moartea prietenului său, Silvio Berlusconi, cu care a legat o strânsă prietenie, în timp ce omul de afaceri italian a fost premier. Preşedintele rus...

Exclusiv. Andrei Marga - Anunțurile momentului! România lui Cristache. Video

Exclusiv. Andrei Marga - Anunțurile momentului! România lui Cristache. Video

Criza din învățământ pare că s-a încheiat pe moment, urmează criza politică? Premierul Ciucă a demisionat pentru a-i face loc lui Marcel Ciolacu. Cum va arată „guvernul meu” 2, rămâne...

Scandal în politică. Un fost premier a fost arestat și eliberat după câteva ore

Scandal în politică. Un fost premier a fost arestat și eliberat după câteva ore

Nicola Sturgeon, fostul premier al Scoției a fost reținut de către detectivii Poliției din Edinburgh și dus la audieri. Polițiștii au declanșat o anchetă penală care se referă la modul...

Victor Ciutacu a făcut topul celor mai penibili premieri. Din 1989, România a avut 29 de prim-miniștri

Victor Ciutacu a făcut topul celor mai penibili premieri. Din 1989, România a avut 29 de prim-miniștri

Într-un comentariu scris pe o rețea de socializare, Victor Ciucatu, cunoscutul realizator de la România TV, a făcut un top al celor mai penibili premieri pe care România i-a avut...

Premierul Nicolae Ciucă va demisiona săptămâna viitoare. Nu va rămâne interimar, dar vizează o poziție foarte înaltă

Premierul Nicolae Ciucă va demisiona săptămâna viitoare. Nu va rămâne interimar, dar vizează o poziție foarte înaltă

Premierul Nicolae Ciucă urmează să își prezinte demisia luni. Înainte de a face acest anunț, el va comunica public această decizie la Palatul Victoria. Pe lângă aceasta, Nicolae Ciucă nu...

Breaking. Mesaj crucial transmis de conducerea PNL. Săptămâna viitoare se schimbă premierul, parlamentarii liberali nu au voie să plece din București

Breaking. Mesaj crucial transmis de conducerea PNL. Săptămâna viitoare se schimbă premierul, parlamentarii liberali nu au voie să plece din București

Conform unui mesaj pe care l-a transmis conducerea Partidului Național Liberal (PNL), parlamentarii formațiunii politice vor trebui să rămână în București, săptămâna viitoare, pentru a participa la procedura de schimbare...

Nu era momentul să avem trei premieri incompetenți consecutiv. Paladay, la 18

Nu era momentul să avem trei premieri incompetenți consecutiv. Paladay, la 18

Astăzi plecăm cu discuția noastră de la un recent articol scris de unul din cei mai faini jurnaliști din România, Patrick André de Hillerin, (da, e român de-al nostru, chiar...

Bulgaria are Guvern nou. Iată structura Executivului condus de Nikolai Denkov

Bulgaria are Guvern nou. Iată structura Executivului condus de Nikolai Denkov

Bulgaria are un nou Guvern. Parlamentul bulgar a aprobat, azi, noul Guvern și a oficializat lista de miniștri. De asemenea, parlamentarii au votat și noul premier. Parlamentul a votat alegerea...

Premierul interimar din Grecia a fost învestit înaintea unui nou scrutin

Premierul interimar din Grecia a fost învestit înaintea unui nou scrutin

Premierul grec interimar Ioannis Sarmas a depus jurământul, joi, la Atena, un alt pas către un al doilea scrutin în Grecia, până la sfârșitul lunii iunie, după alegerile de duminica...

Breaking News. Nicolae Ciucă nu-și depune mandatul de premier. Rotația Guvernului a fost amânată (Live text - Video)

Breaking News. Nicolae Ciucă nu-și depune mandatul de premier. Rotația Guvernului a fost amânată (Live text - Video)

Premierul Nicolae Ciucă și liderii PSD și UDMR, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor susțin chiar în aceste momente o conferință comună, unde vor anunța soarta Guvernului României Update 1: Kelemen...

Viktor Orban, despre războiul din Ucraina: „Nu există nicio șansă de victorie pentru niciuna dintre părți”

Viktor Orban, despre războiul din Ucraina: „Nu există nicio șansă de victorie pentru niciuna dintre părți”

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, este convins că Ucraina nu este capabilă să câștige războiul de agresivitate pe care Rusia l-a declanșat împotriva ei. În opinia sa, este un eșec al...

Armata obligatorie revine în prim-plan. Anunțul neașteptat al premierului Nicolae Ciucă

Armata obligatorie revine în prim-plan. Anunțul neașteptat al premierului Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre posibilitatea ca serviciul militar obligatoriu să fie reintrodus în România. Războiul din Ucraina și amenințările lansate de Rusia au născut mari îngrijorări în rândul...

Nicolae Ciucă a prezentat un scurt bilanț al mandatului de premier. Ce a reușit șeful Guvernului să realizeze într-un an și jumătate

Nicolae Ciucă a prezentat un scurt bilanț al mandatului de premier. Ce a reușit șeful Guvernului să realizeze într-un an și jumătate

Nicolae Ciucă a prezentat un scurt bilanț al mandatului său de prim-ministru al României. Șeful Guvernului a explicat că țara noastră a atras fonduri europene și investiții străine în ultima...

Alegeri în Grecia: Ce viitor îl așteaptă pe Mitsotakis, actualul premier?

Alegeri în Grecia: Ce viitor îl așteaptă pe Mitsotakis, actualul premier?

Premierul conservator Kyriakos Mitsotakis încearcă duminică să câștige un al doilea mandat la alegerile legislative din Grecia care se anunţă foarte strânse și al căror rezultat l-ar putea obliga la...

Israel: de la miracolul existenței la vuietul nesfârșit al străzii

Israel: de la miracolul existenței la vuietul nesfârșit al străzii

O plimbare prin Cartierul Florentin din Tel Aviv sau pe Rotschild Boulevard, o cafea servită la un colț de stradă, o discuție cu oameni obișnuiți sau cu vânzătorul de ziare...

Nicolae Ciucă a comentat protestul AUR din fața Parlamentului. Premierul susține că România nu are nevoie să fie destabilizată

Nicolae Ciucă a comentat protestul AUR din fața Parlamentului. Premierul susține că România nu are nevoie să fie destabilizată

Premierul României, Nicolae Ciucă, a mers într-o vizită de lucru la Bihor, unde a fost întrebat de protestele AUR din fața Palatului Parlamentului. Șeful Guvernului a transmis că țara noastră...

Pedeapsa cu moartea ar putea fi reintrodusă în Polonia. Premierul Morawiecki susține că sancțiunile din prezent sunt prea mici

Pedeapsa cu moartea ar putea fi reintrodusă în Polonia. Premierul Morawiecki susține că sancțiunile din prezent sunt prea mici

Mateusz Morawiecki vrea pedeapsa cu moartea să fie reintrodusă în Polonia. Prim-ministrul de la Varșovia a cerut să fie luată această măsură, după ce un băiat a fost torturat până...

Cel mai tânăr premier din lume divorțează. Sanna Marin, crescută de două lesbiene: Ce a anunțat șefa guvernului din Finlanda

Cel mai tânăr premier din lume divorțează. Sanna Marin, crescută de două lesbiene: Ce a anunțat șefa guvernului din Finlanda

Premierul Finlandei Sanna Marin și soțul ei, Markus Räikkönen urmează să divorțeze după 19 ani de relație. Anunțul a fost făcut pe Instagram. „Am cerut divorțul împreună. Suntem recunoscători pentru...

Nicolae Ciucă, mesaj la aniversarea SPP. Au demonstrat că reprezintă garantul siguranței

Nicolae Ciucă, mesaj la aniversarea SPP. Au demonstrat că reprezintă garantul siguranței

Nicolae Ciucă, șeful Executivului, a transmis, duminică, un mesaj, adresat celor de la Serviciul de Protecție și Pază (SPP), cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la înființare. Premierul...

Când se decide componența noului guvern. Decizie de ultima oră despre „rotativa guvernamentală”

Când se decide componența noului guvern. Decizie de ultima oră despre „rotativa guvernamentală”

Decizia cu privire la formarea noului cabinet, ce va fi condus de un premier de la PSD, conform înțelegerii cu privire la rotația premierilor, făcute cu PNL la formarea actualei...