Bolojan își menține opțiunea demisiei dacă reforma nu trece. „Îmi doresc stabilitatea guvernului”

Bolojan își menține opțiunea demisiei dacă reforma nu trece. „Îmi doresc stabilitatea guvernului”Ilie Bolojan. Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a spus la Digi24 că plecarea din funcție rămâne pe masă. Nu a șters ideea că va renunța. Când? Atunci când va constata că nu poate aplica măsurile pe care le consideră necesare pentru a trece țara prin perioada dificilă. „Nu e o amenințare, e o constatare de bun-simț”, a precizat el, subliniind că nu vede rostul funcției dacă reformele sunt blocate.

Bolojan despre demisie

„Eu îmi doresc să asigur stabilitatea guvernului, nu ca Bolojan să rămână premier – pentru că nu este ușor, ci trebuie ca stabilitatea să fie construită când există încredere într-o țară. Investitorii se uită la tabloul economic al unei țări, dar și la stabilitatea guvernului”. Vrea să fie util, nu celebru.

„Ratingul de țară e influențat în manieră puternică de politicile coaliției de guvernare”, a declarat Ilie Bolojan.

„Testul coaliției”: reducerea cheltuielilor și a aparatului administrativ

Bolojan a numit reducerea cheltuielilor „testul coaliției” și a reiterat că deficitul nu poate fi corectat doar prin creșterea veniturilor. El a spus că speră „să găsim o soluție”, dar a avertizat că amânările repetate ale pachetului de reformă pun presiune pe credibilitatea României.

În cadrul aceluiași interviu, premierul a arătat că pachetul de reformă include descentralizarea deciziei privind autorizarea jocurilor de noroc. Primăriile vor putea permite sau interzice astfel de activități și vor putea aplica taxe locale dedicate.

„Sunt un susținător al descentralizării. Acest pachet are o prevedere importantă privind jocurile de noroc. Transferăm autorităților locale posibilitatea de a autoriza sau nu jocurile de noroc pe teritoriul unei localități. Se poate pune o taxă specială care stabilește câte localuri de genul acesta rămân, aducând venituri la administrația locală”, a declarat Ilie Bolojan.

Listări la bursă și alte măsuri structurale

Pentru a susține investițiile și disciplina bugetară, Guvernul pregătește listarea la bursă, anul viitor, a unor companii de stat din energie și transporturi, parte a unui efort mai larg de guvernanță corporativă.

„Ideal, conform politicii de centru-dreapta căreia îi aparțin, ar fi trebuit să reducem cheltuielile la maximum și abia apoi să creștem veniturile și să eșalonăm investițiile. Dar nu au fost abordări doctrinare, a trebuit să luăm măsuri excepționale într-o situație excepțională”, a spus premierul. Bolojan a subliniat că ajustările bugetare au fost necesare pentru credibilitatea României.

„Măsurile de corectare a deficitului nu le poți lua într-o abordare ideologică. A trebuit să luăm măsuri excepționale, să facem corecții pentru încrederea agențiilor că nu ne prăbușim bugetar și că adoptăm măsuri de corecție”, a spus șeful Guvernului. „Asta am făcut. În situații grave faci ce trebuie pentru țară. Mereu, când am fost într-o funcție publică, am avut pe ordinea de prioritate țara, comunitatea și apoi partidul. Când ești într-o astfel de funcție, anii tăi sunt dedicați funcției. Să faci maximul posibil. Cât poți face? E mai bine să spui «până aici a fost» și să îți vezi de treaba ta”, a afirmat Ilie Bolojan la Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News