nicolas maduro

Nicolás Maduro Moros (născut la 23 noiembrie 1962) este un politician venezuelean care a exercitat funcția de președinte al Venezuelei începând cu anul 2013. Sub conducerea sa, Venezuela – țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume – a intrat într-una dintre cele mai grave crize economice pe timp de pace din istoria modernă. În ochii Departamentului de Justiție al SUA, Maduro nu a fost doar un adversar politic, ci un inculpat pentru „narco-terorism”, acuzat că ar fi condus cartelul „Los Soles” pentru a inunda piața americană cu cocaină.

Capturarea sa în ianuarie 2026 de către forțele speciale americane marchează sfârșitul unei perioade de 13 ani de dominație personală asupra Venezuelei.

Delcy Rodriguez a fost învestită ca preşedinte interimar al Venezuelei

Delcy Rodriguez a fost învestită ca preşedinte interimar al Venezuelei

Delcy Rodriguez a fost învestită luni în funcția de președinte interimar al Venezuelei, după depunerea jurământului în fața Adunării Naționale, în timp ce Nicolas Maduro, capturat sâmbătă de autoritățile americane,...

Elveția a luat măsuri. Activele lui Nicolas Maduro, înghețate

Elveția a luat măsuri. Activele lui Nicolas Maduro, înghețate

Autoritățile din Elveția au decis blocarea imediată a tuturor bunurilor și conturilor deținute pe teritoriul elvețian de președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, precum și de persoane considerate apropiate acestuia. Măsura a...

Viktor Orban vede în înlăturarea lui Maduro o schimbare majoră pe piața globală a energiei. Ce câștigă Ungaria

Viktor Orban vede în înlăturarea lui Maduro o schimbare majoră pe piața globală a energiei. Ce câștigă Ungaria

Decizia Statelor Unite de a-l înlătura de la putere pe liderul venezuelean Nicolás Maduro este privită de premierul Ungariei drept un moment de cotitură pentru piața mondială a energiei. Viktor...

Maduro, prima declarație la Tribunal. În 2022, SUA i-a eliberat nepoții în schimbul unor americani. Tensiune în sală. Update

Maduro, prima declarație la Tribunal. În 2022, SUA i-a eliberat nepoții în schimbul unor americani. Tensiune în sală. Update

La câteva minute după prânz, Maduro a fost condus în sala de judecată federală din New York. Soția lui Maduro a fost și ea prezentă, dar a fost așezată în...

Criză în Venezuela după căderea lui Nicolas Maduro. Foamete și lipsuri pentru venezueleni

Criză în Venezuela după căderea lui Nicolas Maduro. Foamete și lipsuri pentru venezueleni

După capturarea lui Nicolas Maduro de către forțele americane, Caracas a rămas aproape pustiu, cu străzi goale și magazine închise. Locuitorii caută hrană și carburant, în timp ce orașul se...

OPEC+ mizează pe prudență după capturarea lui Maduro. Producția de petrol, înghețată până în martie

OPEC+ mizează pe prudență după capturarea lui Maduro. Producția de petrol, înghețată până în martie

OPEC+ a hotărât să păstreze neschimbat nivelul actual al producției de petrol până în martie, având în vedere surplusul de pe piețele internaționale. Organizația mai așteaptă să vadă dacă livrările...

Maduro, judecat de un magistrat în vârstă de 92 de ani

Maduro, judecat de un magistrat în vârstă de 92 de ani

Procesul lui Nicolas Maduro fi judecat de magistratul Alvin K. Hellerstein, în vârstă de 92 de ani, considerat unul dintre cei mai importanți judecători federali americani. Comparativ, în România, magistrații...

Cuba susține că 32 de cubanezi ar fi murit în operațiunea SUA din Venezuela

Cuba susține că 32 de cubanezi ar fi murit în operațiunea SUA din Venezuela

Guvernul Cubei a declarat, duminică, că cel puțin 32 de cetățeni cubanezi și-au pierdut viața în cursul raidului militar desfășurat de forțele Statelor Unite ale Americii în Venezuela, în încercarea...

Vicepreședinta din Venezuela vrea dialog cu SUA

Vicepreședinta din Venezuela vrea dialog cu SUA

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a afirmat că executivul pe care îl conduce acordă prioritate unei relații bazate pe respect reciproc cu Statele...

Mai multe ONG-uri fac apel pentru extrădarea lui Maduro în Argentina, unde să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii

Mai multe ONG-uri fac apel pentru extrădarea lui Maduro în Argentina, unde să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii

ONG-urile au făcut apel la justiţia argentiniană pentru a solicita extrădarea preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro, astfel încât acesta să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii, conform unui document consultat de...

Arestarea lui Nicolas Maduro a amputat cel mai important braț al Chinei din America de Sud

Arestarea lui Nicolas Maduro a amputat cel mai important braț al Chinei din America de Sud

Deocamdată informațiile și analizele cu privire la operațiunea SUA de punere în executare a mandatului de arestare emis pe numele lui Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, nu permit o înțelegere temeinică...

Capitulare la Caracas! Venezuela cere pace administrației Trump, în timp ce miliardele investite de Rusia sunt oficial compromise

Capitulare la Caracas! Venezuela cere pace administrației Trump, în timp ce miliardele investite de Rusia sunt oficial compromise

Într-o turnură istorică a evenimentelor geopolitice de la începutul anului, azi, 5 ianuarie, Delcy Rodriguez, președintele interimar al Venezuelei, a emis un comunicat oficial prin care solicită Statelor Unite ale...

Gherilele columbiene amenință SUA după capturarea lui Maduro. Alertă la frontiera cu Venezuela

Gherilele columbiene amenință SUA după capturarea lui Maduro. Alertă la frontiera cu Venezuela

Gherilele columbiene de la frontiera cu Venezuela se declară pregătite să înfrunte „planurile imperiale” ale Statelor Unite, potrivit unor comunicate difuzate la o zi după operațiunea americană care a dus la...

Trump avertizează: Delcy Rodriguez va plăti mai scump ca Maduro

Trump avertizează: Delcy Rodriguez va plăti mai scump ca Maduro

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Delcy Rodriguez, președinta interimară a Venezuelei „va plăti mai scump ca Maduro” dacă nu acționează corect. Acesta a mai spus că intervențiile asupra...

Șoșoacă cere intervenția ONU după atacul din Venezuela: Niciun stat nu poate pretinde o poziție de supremație politică asupra altuia

Șoșoacă cere intervenția ONU după atacul din Venezuela: Niciun stat nu poate pretinde o poziție de supremație politică asupra altuia

Partidul S.O.S. România a trimis o notificare oficială Organizației Națiunilor Unite, solicitând examinarea de urgență a operațiunilor militare desfășurate de Statele Unite ale Americii împotriva Venezuelei și cerând intervenția ONU pentru...

Rubio, clarificări despre relația SUA-Venezuela. Ce strategie are Washingtonul

Rubio, clarificări despre relația SUA-Venezuela. Ce strategie are Washingtonul

Statele Unite vor colabora cu responsabilii venezueleni „dacă aceştia vor lua decizii bune”, a declarat duminică şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, menționând totodată că Washingtonul îşi va menţine mijloacele de...

Trump, acuzat că a mințit în legătură cu atacul din Venezuela. Tensiuni mari în Congres

Trump, acuzat că a mințit în legătură cu atacul din Venezuela. Tensiuni mari în Congres

Mai mulți membri democrați ai Congresului american susțin că oficialii de rang înalt din administrația Trump i-au asigurat, în briefinguri confidențiale recente, că SUA nu intenționează să desfășoare o intervenție militară...

Delcy Rodríguez, recunoscută de armată președintele interimar al Venezuelei

Delcy Rodríguez, recunoscută de armată președintele interimar al Venezuelei

Armata Venezuelei a anunțat duminică recunoașterea vicepreședintei Delcy Rodríguez ca șef al statului cu mandat interimar, într-un context politic și militar extrem de tensionat. Informația a fost făcută publică de...

Trump, criticat în Europa după atacul din Venezuela. Proteste la ambasada SUA din Madrid

Trump, criticat în Europa după atacul din Venezuela. Proteste la ambasada SUA din Madrid

Mii de persoane s-au adunat în faţa ambasadei SUA din Madrid pentru a protesta împotriva unei „agresiuni imperialiste”, după capturarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, potrivit AFP. Protestatarii au afişat numeroase...

Adevărata miză a arestării lui Nicolae Maduro

Adevărata miză a arestării lui Nicolae Maduro

Istoria are un simț al umorului destul de macabru și o memorie care nu iartă, iar ceea ce vedem astăzi, 4 ianuarie 2026, pare desprins dintr-un scenariu pe care „sistemul”...