marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Marcel Ciolacu, nemulțumit: „Revocarea lui Vlad Voiculescu a venit mult prea târziu”

Marcel Ciolacu, nemulțumit: „Revocarea lui Vlad Voiculescu a venit mult prea târziu”

Marcel Ciolacu a reacţionat imediat după revocarea lui Vlad Voiculescu şi spune că PNL, USR și UDMR ar trebui să pună „un profesionist care știe ce trebuie făcut în această criză sanitară”....

PSD pregătește o sesizare la CCR. Ludovic Orban este vizat de social-democrați

PSD pregătește o sesizare la CCR. Ludovic Orban este vizat de social-democrați

Curtea Constituțională a României va fi sesizată cu privire la modul în care președintele Camerei Deputaților a supus în Biroul permanent dat la care se va dezbate moțiunea simplă cu...

Ciolacu face acuzaţii grave la adresa lui Voiculescu după cazul Victor Babeș. "Știa că TIR-ul era defect"

Ciolacu face acuzaţii grave la adresa lui Voiculescu după cazul Victor Babeș. "Știa că TIR-ul era defect"

Tragedia de la Spitalul Victor Babeș, în urma căreia au murit luni trei pacienți, este principalul subiect al lumii politice. Ministrul Sănătății a fost avertizat de starea defectuoasă a unității...

PSD ia în considerare greva parlamentară. Anunțul lui Marcel Ciolacu

PSD ia în considerare greva parlamentară. Anunțul lui Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că nu poate să instige românii să iasă în stradă, riscând astfel ca aceştia să se îmbolnăvească. Liderul social-democrat a menţionat că social-democraţii...

Ciolacu îl acuză pe Voiculescu: „Nu are nimic sfânt pe lumea asta şi tratează la fel şi vii şi morții”

Ciolacu îl acuză pe Voiculescu: „Nu are nimic sfânt pe lumea asta şi tratează la fel şi vii şi morții”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat, luni seara, un atac dur la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pe care l-a numit „animal”, în urma imaginilor tulburătoare care au culminat cu...

PSD anunță plângeri penale împotriva a doi miniștri. Marcel Ciolacu: „Vorbim de vieți omenești”

PSD anunță plângeri penale împotriva a doi miniștri. Marcel Ciolacu: „Vorbim de vieți omenești”

PSD anunță plângeri penale pentru doi miniștri importanți ai Guvernului condus de Florin Cîțu după scandalul evacuării în toiul nopții a pacienților de la Spitalul Foișor, PSD susține demersul parlamentarului...

Scandalul de la Spitalul Foișor. Iohannis, somat să ia măsuri: „Este criminal ceea ce faceți! Ar trebui să înfundați pușcăriile”

Scandalul de la Spitalul Foișor. Iohannis, somat să ia măsuri: „Este criminal ceea ce faceți! Ar trebui să înfundați pușcăriile”

Evacuarea pacienților din Spitalul Foișor a stârnit numeroase reacții. Spitalul Clinic de Ortopedie „Foişor" va deveni spital pentru tratarea cazurilor de COVID Președintele PSD Marcel Ciolacu critică situația  de la...

Marcel Ciolacu pune guvernarea la zid: România se află pe locul 10 în lume la decesele de Covid

Marcel Ciolacu pune guvernarea la zid: România se află pe locul 10 în lume la decesele de Covid

Marcel Ciolacu, liderul PSD, pune la zid actuala guvernare pentru situația în care se alfă România în urma pandemiei. Potrivit lui Ciolacu, România se află pe locul 10 la numărul...

PSD ia apărarea producătorilor de echipamente medicale: „Liberalizaţi exportul de măşti chirurgicale!”

PSD ia apărarea producătorilor de echipamente medicale: „Liberalizaţi exportul de măşti chirurgicale!”

PSD își îndreaptă atenția spre producătorii de echipamente de protecție sanitară și le solicită guvernanților să liberalizeze exportul de măști chirurgicale. Producătorii români de măști sanitare trebuie lăsați să-și vândă...

Războiul dintre Ciolacu și Turcan ia amploare pe Facebook: Marele lider PSD se dovedește iute la vorbă și încet la pricepere

Războiul dintre Ciolacu și Turcan ia amploare pe Facebook: Marele lider PSD se dovedește iute la vorbă și încet la pricepere

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a ținut să-i dea o replică lui Marcel Ciolacu. după ce liderul social-democrat a anunțat o moțiune simplă împotriva sa. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a atacat-o...

Marcel Ciolacu, atac la Raluca Turcan: Nu ratează nicio zi pentru a se face de râs

Marcel Ciolacu, atac la Raluca Turcan: Nu ratează nicio zi pentru a se face de râs

Marcel Ciolacu vine cu un nou atac la Raluca Turcan şi spune că „un ministru catastrofă” care habar nu are ce legi a votat cu privire la familiile medicilor care...

Ioan Mircea Pașcu devoalează planul lui Ciolacu. „Guvern fără USR, dar cu PSD”

Ioan Mircea Pașcu devoalează planul lui Ciolacu. „Guvern fără USR, dar cu PSD”

Planul PSD a fost devoalat de fostul ministru și europarlamentar social democrat, Ioan Mircea Pașcu. El spune că liderul partidului, cu ai săi, așteaptă ca în urma demonstrațiilor din stradă,...

Ce trebuie făcut în pandemie. Marcel Ciolacu are soluția pentru Klaus Iohannis

Ce trebuie făcut în pandemie. Marcel Ciolacu are soluția pentru Klaus Iohannis

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis joi, pe pagina personală de Facebook, că președintele României, Klaus Iohannis, trebuie să inițieze ”un plan de reducere în etape a restricțiilor”. Ce trebuie...

Soluția lui Adrian Năstase pentru Ciolacu: „Cu o geacă roșie pe mine, aș ieși în fața Guvernului”

Soluția lui Adrian Năstase pentru Ciolacu: „Cu o geacă roșie pe mine, aș ieși în fața Guvernului”

Fostul premier Adrian Năstase a comentat în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu de la România TV, „revoluția” care are loc în aceste zile pe străzile din majoritatea orașelor României. Adrian...

Marcel Ciolacu arată cu degetul spre guvernanți: „Mi-aș fi dorit ca oamenii să le dea o lecție usturătoate”

Marcel Ciolacu arată cu degetul spre guvernanți: „Mi-aș fi dorit ca oamenii să le dea o lecție usturătoate”

Liderul Opoziției i-a criticat pe Vlad Voiculescu și Raluca Turcan, din cauza ipostazelor în care au fost surprinși cei doi miniștri. Marcel Ciolacu a comentat și marți seară mișcările de...

Puterea și Opoziția din România au găsit, în premieră mondială, leacul pentru COVID-19 – Limba de Lemn

Puterea și Opoziția din România au găsit, în premieră mondială, leacul pentru COVID-19 – Limba de Lemn

Ca și cum ne-am rezolvat toate problemele, noi, românii, ne-am găsit un nou motiv de încăierare, restricțiile impuse de guvernanți pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Unii țin cu dinții să...

Marcel Ciolacu explică de ce au ieșit oamenii în stradă. Din disperare, din sărăcie, pentru că s-au săturat

Marcel Ciolacu explică de ce au ieșit oamenii în stradă. Din disperare, din sărăcie, pentru că s-au săturat

Președintele principalului partid de opoziție a ieșit la rampă, marți, cu un mesaj ce vizează evenimentele petrecute pe străzi, luni seară. Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a comentat...

Ciolacu l-a taxat pe Voiculescu după secvențele din Parlament. „Să vă fie rușine!”

Ciolacu l-a taxat pe Voiculescu după secvențele din Parlament. „Să vă fie rușine!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat dur după ce presa a prezentat imagini cu ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, fără mască pe holurile Parlamentului. Mai mult acesta a dialogat minute bune,...

Ciolacu dezvăluie marele secret al premierului: lui Cîțu îi este frică de români

Ciolacu dezvăluie marele secret al premierului: lui Cîțu îi este frică de români

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că invitația la dialog a premierului Florin Cîțu vine mult prea târziu și este doar o încercare a Guvernului de a fugi de responsabilitate. Marcel...

PSD pune paie pe foc după protestele de duminică noaptea. Nu poți să ții oamenii în casă ca să fure companiile tale

PSD pune paie pe foc după protestele de duminică noaptea. Nu poți să ții oamenii în casă ca să fure companiile tale

Marcel Ciolacu a lansat noi critici la adresa Executivului, încurajat de protestele care au avut loc în mai multe orașe ale țării. Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), le-a...