PSD pregătește o sesizare la CCR. Ludovic Orban este vizat de social-democrați
- Radu Balaj
- 13 aprilie 2021, 23:43
Curtea Constituțională a României va fi sesizată cu privire la modul în care președintele Camerei Deputaților a supus în Biroul permanent dat la care se va dezbate moțiunea simplă cu privire la domeniul sănătății.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că social-democraţii vor sesiza Curtea Constituţională a României ( CCR) cu privire la modul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a supus la vot în Biroul permanent data la care urmează să se dezbată moţiunea simplă în domeniul sănătăţii.
Regulament încălcat din punctul de vedere al PSD
"Astăzi au încălcat iarăşi regulamentul Camerei (reprezentanţii coaliţiei de guvernare - n.r.). Domnul Orban spune că Dragnea era un dictator, ce făcea în Parlament. În şase zile moţiunea simplă (privind Sănătatea - n.r.) trebuie votată, scrie în Regulament. A pus-o la vot peste nouă zile, că sunt şase zile calendaristice.
Tot se depăşeşte, cu calendaristice şi lucrătoare tot se depăşeşte. (...) Îl anunţ oficial pe domnul Orban - că a participat la şedinţa de Birou permanent, a supus la vot şi a făcut un abuz - vom face la Curte (sesizare la Curtea Constituţională - n.r.) şi vom aştepta, dacă preşedintele Camerei a încălcat regulamentul şi a făcut un abuz. Este act premergător schimbării din funcţie a preşedintelui Camerei", a spus Ciolacu la Antena 3, relatează Agerpres .
”Toate sunt minciuni”, susține Marcel Ciolacu
Președintele PSD Marcel Ciolacu a menţionat că solicitarea PSD de înfiinţare a unei comisii de anchetă parlamentară cu privire la datele din pandemie nu a fost pusă nici acum pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite.
"Am cerut în Parlament comisie de anchetă după declaraţiile domnului Voiculescu că s-au măsluit datele din pandemie ca să avem alegeri, cum îşi dorea domnul Iohannis. Le-au pierdut, nu a mai contat. Chiar dacă le-au pierdut au făcut o coaliţie repede.
Nu o pun pe ordinea de zi. A fost BPR. Vine Barna la televizor şi spune că e transparenţă. Toate aceste minciuni, trebuie să le afle românii. De ce nu au pus-o pe ordinea de zi?", a mai spus liderul PSD Marcel Ciolacu.