marcel ciolacu

Ion-Marcel Ciolacu, născut pe 28 noiembrie 1967 la Buzău, România, este un politician român din Partidul Social Democrat (PSD). Începând cu iunie 2023, el deține funcția de prim-ministru al României.

Ciolacu a avut o serie de roluri semnificative în administrația românească:

A fost prefect interimar în noiembrie-decembrie 2005.
A servit ca director al firmei municipalității Buzău Urbis Serv.
A fost viceprimar al municipiului Buzău între 2008 și 2012.
A fost deputat al României în mai multe legislaturi, reprezentând circumscripția Buzău.
A fost viceprim-ministru al României în perioada 29 iunie 2017 - 16 ianuarie 2018.
A deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților din România în două mandate: între 29 mai 2019 și 18 decembrie 2020 și apoi din 23 noiembrie 2021 până la 15 iunie 2023.

Este membru al PSD din 1992 și a deținut funcții de conducere la nivel local și național în cadrul partidului, inclusiv ca președinte al Organizației Județene PSD Buzău.
În ceea ce privește educația, Ciolacu a absolvit Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București în 1995, Colegiul Național de Apărare și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Ciolacu a avut, de asemenea, controverse în cariera sa, inclusiv legăturile cu Omar Hayssam și cazul Mecan Construct.

Scandalul PNRR. Ciolacu îi răspunde lui Ghinea. Încă mai ești în Guvernul României? Ești un dezastru național

Scandalul PNRR. Ciolacu îi răspunde lui Ghinea. Încă mai ești în Guvernul României? Ești un dezastru național

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi răspunde ministrului Cristian Ghinea, după ce acesta l-a invitat să discute cu demisiile pe masă dacă Proiectul PNRR va fi respins sau admis. "Ciolacu, hai...

Scandalul PNRR. Cristian Ghinea, provocare pentru Marcel Ciolacu: „Să discutăm cu demisiile pe masă”

Scandalul PNRR. Cristian Ghinea, provocare pentru Marcel Ciolacu: „Să discutăm cu demisiile pe masă”

Ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea susține că-și va da demisia din funcție dacă PNRR va fi respins. În caz contrar, îi cere lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, să renunțe la...

Dezvăluire explozivă făcută de Marcel Ciolacu. „Greșeala imensă” a Vioricăi Dăncilă înainte de prezidențiale

Dezvăluire explozivă făcută de Marcel Ciolacu. „Greșeala imensă” a Vioricăi Dăncilă înainte de prezidențiale

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că fostul lider al partidului, Viorica Dăncilă, a făcut „o greșeală imensă” înainte de alegerile prezidențiale. El spune că din această cauză partidul social-democrat...

Rafila sau Geoană, cine va candida la prezidenţiale? Ciolacu are încă doi pe listă

Rafila sau Geoană, cine va candida la prezidenţiale? Ciolacu are încă doi pe listă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a dezvăluit recent că pentru viitoarele alegeri prezidenţiale din 2024 există o listă cu mai mulţi candidaţi social-democraţi capabili să câştige mandatul de la Palatul Cotroceni....

Ce surprize i-au făcut prietenii lui Marcel Ciolacu, după ce i-au ieșit banii din buzunar

Ce surprize i-au făcut prietenii lui Marcel Ciolacu, după ce i-au ieșit banii din buzunar

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că a primit foarte multe portofele de la prieteni, după momentul în care i-au ieşit banii din sacou într-o conferinţă de presă....

Marcel Ciolacu anunță: PSD depune moţiune de cenzură împotriva guvernului Cîţu

Marcel Ciolacu anunță: PSD depune moţiune de cenzură împotriva guvernului Cîţu

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD a precizat, marţi, în cadrul unei declaraţii de presă că Partidul Social Democrat va depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului Cîţu. Marcel Ciolacu, preşedintele PSD...

Cine profită de PNNR? Marcel Ciolacu aduce acuzații grave cu dezvăluiri „grele”. "Au notat anul 2006 ca termen de finalizare"

Cine profită de PNNR? Marcel Ciolacu aduce acuzații grave cu dezvăluiri „grele”. "Au notat anul 2006 ca termen de finalizare"

Marcel Ciolacu condamnă elaborarea proiectului PNRR de către companiile private ale apropiaților ministrului Ghinea. Guvernarea hrănește conflictul de interese, iar DNA nu ia nicio măsură în acest sens. Marcel Ciolacu...

Guvernanții au transformat PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. Acuzațiile lui Marcel Ciolacu

Guvernanții au transformat PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. Acuzațiile lui Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că "sărăcirea românilor şi scăderea nivelului lor de trai" sunt "singurele certitudini" din planul pe care Guvernul l-a trimis la Bruxelles. "Cîţu şi Barna au...

Atentatul de la Arad provoacă agitație pe scena politică. Ciolacu trage un semnal de alarmă

Atentatul de la Arad provoacă agitație pe scena politică. Ciolacu trage un semnal de alarmă

Lucian Bode trebuie să se apuce să conducă Ministerul Afacerilor Interne sau să plece acasă, dacă nu reușește să o facă. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după moartea omului...

Marcel Ciolacu, atac dur la Iohannis și Cîțu: „E cea mai mare mizerie”. VIDEO

Marcel Ciolacu, atac dur la Iohannis și Cîțu: „E cea mai mare mizerie”. VIDEO

Președintele Klaus Iohannis să-și ceară scuze de la alegătorii PSD pentru sintagma „ciuma roșie” cu care a catalogat PSD, susține Marcel Ciolacu. Solicitarea vine din partea liderului PSD, Marcel Ciolacu,...

O Românie a clasei politice și a anexelor ei și o alta, a publicului

O Românie a clasei politice și a anexelor ei și o alta, a publicului

România politică rulează pe televiziuni zgomotoasă și paralelă cu agenda oamenilor. Ludovic Orban și Florin Cîțu se înghiontesc între ei pentru câștigarea președinției PNL încurajați de taberele alunecoase din partid....

Raluca Turcan despre moțiunea PSD: „Moţiunea invidiei şi a răzbunării"

Raluca Turcan despre moțiunea PSD: „Moţiunea invidiei şi a răzbunării"

Primele reacţii ale membrilor guvernului ,după ce Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu nu au întârziat. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a...

Fermierii români, în pragul disperării. Protest la Parlament. „Ne tratează ca pe nişte sclavi”. PSD a reacționat: „Cîțu, te așteaptă afară””

Fermierii români, în pragul disperării. Protest la Parlament. „Ne tratează ca pe nişte sclavi”. PSD a reacționat: „Cîțu, te așteaptă afară””

Fermierii din România sunt extrem de afectați de politicile Guvernului condus de premierul Florin Cîțu și au protestat, miercuri, în Parcul Izvor din Capitală. Fermierii au protestat, miercuri, în Parcul...

Moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu. PSD a stabilit data

Moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu. PSD a stabilit data

Guvernul se va confrunta cu o moțiune de cenzură pe 14 iunie. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că parlamentarii partidului pe care îl conduce vor iniția o moțiune de...

Insigna de parlamentar, spoită cu noroi

Insigna de parlamentar, spoită cu noroi

Nu la Belina, dar nici departe de acest loc făcut celebru de Liviu Dragnea era să se întâmple tragedia. Pe un ponton, chef ca-n povești, de-o zi și o noapte....

Ce loc va avea Dragnea în PSD, după eliberarea din închisoare, și cine va fi viitorul premier. Dezvăluirile lui Marcel Ciolacu

Ce loc va avea Dragnea în PSD, după eliberarea din închisoare, și cine va fi viitorul premier. Dezvăluirile lui Marcel Ciolacu

PSD și-a propus să câștige toate tipurile de alegeri, de la locale la europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, care vor fi organizate în anul 2024. Ce funcție va primi Liviu Dragnea...

Document exploziv! Pensiile nu vor fi mărite. „Legea nu se mai aplică”

Document exploziv! Pensiile nu vor fi mărite. „Legea nu se mai aplică”

Președintele PSD Marcel Ciolacu îl acuză pe premierul Florin Cîțu că aplică "reforme" criminale pentru români. Potrivit opoziției, Florin Cîțu a anunțat la Bruxelles că nu mai vrea să mărească...

Ce candidat va arunca PSD în lupta pentru prezidențiale. Social-democrații n-au mai avut lider la Cotroceni după Ion Iliescu

Ce candidat va arunca PSD în lupta pentru prezidențiale. Social-democrații n-au mai avut lider la Cotroceni după Ion Iliescu

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat modul în care va fi desemnat candidatul ce va intra în luptă la alegerile prezidențiale din anul 2024. Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat...

Lovitură pentru sute de mii de români. Agricultura, în paragină. Viitorul se anunță sumbru

Lovitură pentru sute de mii de români. Agricultura, în paragină. Viitorul se anunță sumbru

Marcel Ciolacu, președintele PSD, acuză că PNRR-ul este realizat superficial. El a dezvăluit că România nu va primi niciun ban pentru irigații. "Sunt zero lei", s-a exprimat Ciolacu. Președintele Partidului...

Cele 5 puncte pe care Ciolacu a bătut cu pumnul în masa Guvernului, la întâlnirea cu Cîțu pe PNRR

Cele 5 puncte pe care Ciolacu a bătut cu pumnul în masa Guvernului, la întâlnirea cu Cîțu pe PNRR

Surse participante la discuția de la Palatul Victoria au susținut că liderul PSD a participat la Guvern blindat nu doar cu specialiști, dar și cu un set concret de principii...