Guvernanții au transformat PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. Acuzațiile lui Marcel Ciolacu
- Cristi Dorombach
- 3 iunie 2021, 08:52
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că "sărăcirea românilor şi scăderea nivelului lor de trai" sunt "singurele certitudini" din planul pe care Guvernul l-a trimis la Bruxelles. "Cîţu şi Barna au de câştigat nişte alegeri interne şi singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid", susţine el.
"Creşterea vârstei de pensionare, îngheţarea veniturilor – salarii, pensii, alocaţii, pe scurt #austeritate. Atât a mai rămas din poveştile cu investiţii ”wow”, de zeci de miliarde de euro, promise prin PNRR, de preşedintele Iohannis şi Guvernul Său de incapabili! Sărăcirea românilor şi scăderea nivelului lor de trai, sub forma aşa-ziselor ”reforme” sunt singurele certitudini din planul pe care Guvernul de dreapta l-a trimis la Bruxelles", a susţinut Ciolacu, miercuri, într-o postare pe Facebook.
El a afirmat că românii trebuie să ştie că România va împrumuta "15 miliarde de euro doar pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanţă şi membrii de partid care vor vota în congresele PNL şi USR".
"Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creşterea nivelului de trai al românilor, educaţia, sănătatea, infrastructura, agricultura şi firmele româneşti mai pot aştepta. Cîţu şi Barna au de câştigat nişte alegeri interne şi singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. După ei, potopul!", a încheiat Ciolacu.
Florin Cîțu, detalii despre PNRR. Cum vor fi cheltuiți banii. Ce reforme vor să facă guvernanții
Premierul Florin Cîţu a prezentat miercuri, începând cu ora 16.00, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). La conferința de presă au mai participat vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea. Comisia Europeană a anunţat, pe 31 mai, că România a depus oficial PNRR.
„Astăzi aș vrea să vă anunț că cei de la Comisia Europeană au publicat și recomandările referitoare la deficitul excesiv pentru România. Sunt foarte bucuros să vă anunț că strategia noastră fiscal bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024 a fost acceptată ca strategie principală. Deci există încredere în ceea ce am spus că facem, în reforme. Acea scădere a deficitului este acceptată de Comisia Europeană”, a spus premierul.