Calendar ortodox, 22 decembrie. Sfântul Ierarh Petru Movilă, apărător al dreptei credințe
- Antonia Hendrik
- 22 decembrie 2023, 06:16
Calendar Ortodox, 22 decembrie 2022. Creştinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Ierarh Petru Movilă. Sfântul Ierarh s-a născut la Suceava, la data de 21 decembrie 1596, fiind fiul lui Simon Movilă și al soției sale, Marghita.
Sfântul Ierarh Petru Movilă s-a născut la Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Țara Românească, și al soției acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a murit la 1607 și sub domnia lui Ștefan Tomsa, familia lui Petru Movilă s-a retras în Polonia, unde avea multe rude.
Petru Movilă a vizitat în 1622 vestita mănăstire Pecerska, unde s-a împrietenit cu starețul Zaharia Copistensclii și cu mitropolitul Iov Boretchi al Kievului. A fost tuns în monahism la Lavra Pecerska, după anul 1625, iar în toamna anului 1627, la vârsta de 31 de ani, a fost ales egumen al mănăstirii.
Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev
În timpul stareției sale de aici, Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev, Academie – școală cu caracter universitar, considerată cea mai veche instituție de învățământ superior la slavii ortodocși.
În anul 1632, la moartea mitropolitului Iov, a fost ales în unanimitate Mitropolit al Kievului, Galitiei și a toată Rusia. În această calitate a alcătuit o Mărturisire Ortodoxă, în limba latină, care a fost aprobată de Sinodul de la Iași din 1642 și confirmată de toți patriarhii ortodocși.
A trecut la cele veșnice pe 22 decembrie 1646. Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost săvârșită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996 și proclamată la 15 decembrie a aceluiași an, dar înscrisă în calendarul acestei Biserici la 31 decembrie.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința sa de lucru din 12-13 martie 2002, prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, la 22 decembrie.
Rugăciune către Sfântul Ierarh Petru Movilă
Condac 1: „Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!”
Icos 1: „Ales fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor vrednic al Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință neclintită, prin ispitele vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut ca țintă neschimbată odihna în sălașele cerești.
De aceea, te rugăm primește de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, făclie duhovnicească; Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;
Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare; Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;
Bucură-te, întărire a credincioșilor;
Bucură-te, alungare a înșelăciunii;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;
Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate; Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;
Bucură-te, povățuitor al Bisericii;
Bucură-te, păstor credincios; Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!”
Sursa: doxologia.ro.