Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, la emisiunea Subiectiv de la Antena 3, că ministrul Sănătăţii a ştiut, înainte de incidentul de la Spitalul Victor Babeş, că TIR-ul ATI în care aveau să moară sufocaţi trei paciente era defect.

Managerul spitalului: ‘Nu funcţionează TIR-ul pe care ni l-aţi trimis de la Ploieşti

Șeful social-democraților a precizat că are informaţia de la mai mulţi manageri de spitale din Bucureşti, care au participat la o video-conferinţă cu ministrul Vlad Voiculescu.

“Eu, personal, Marcel Ciolacu, am vorbit cu trei manageri de spitale din Bucureşti. Mi-au zis că au avut o conferinţă cu ministrul sănătăţii, cu doamna secretar de stat Moldovan, cu domnul Arafat, cu toţi managerii de spitale, şi private, şi de stat, şi ale Ministerului Sănătăţii, şi în subordinea Primăriei. În conferinţă, managerul de la spitalul cu incidentul de aseară, soldat cu trei decese, a spus textual: ‘Nu funcţionează TIR-ul pe care ni l-aţi trimis de la Ploieşti! Astăzi am vorbit cu colegii mei de la Ploieşti: lucru perfect adevărat. Cei de la Ploieşti au disponibilizat acest TIR pentru că nu a funcţionat la Ploieşti!’

Ciolacu: Domnul ministru a spus ‘Voi vorbi eu cu firma, să vedem ce remediem!’

Şi domnul ministru a spus ‘Voi vorbi eu cu firma, să vedem ce remediem!’ Iar firma s-a văzut a cui este, a unui fost ministrul liberal (n.r. – Sebastian Vlădescu). Deci, ministrul a ştiut că nu funcţiona acel TIR în care au murit trei oameni! Prim-ministrul României, preşedintele, serviciile statului român nu ştiu acest lucru? Şi-l mai menţin în funcţie?”, a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Trei pacienți COVID-19 au murit luni după o defecțiune la TIR-ul ATI – unitatea mobilă de Terapie Intensivă – de la Spitalul Victor Babeș din București, care a dus la oprire aalimentării cu oxigen. La acel moment, în TIR-ul ATI – care fusese pus în funcțiune sâmbătă – erau internați 8 pacienți. Poliția Capitalei a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.

Citește și Crimă cu premeditare. Dezastrul de la Victor Babeș a fost anunțat cu 3 luni înainte