exclusiv

Eticheta „exclusiv” asociată unui material de presă arată faptul că articolul respectiv a fost realizat direct de reporterii sau redactorii publicației respective, cu informații primite doar de aceștia, prin eforturi proprii.

Lavrov acuză UE că blochează negocierile cu Washington și își exprimă admirația pentru Călin Georgescu. Principalele teme

Lavrov acuză UE că blochează negocierile cu Washington și își exprimă admirația pentru Călin Georgescu. Principalele teme

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în interviul citat de întreaga presă română, dincolo de afirmațiile despre alegeri și România, discută despre negocierile privind Ucraina, raporturile cu Europa, cooperarea cu...

68% dintre europeni consideră că Uniunea Europeană „s-a deteriorat”. Studiu ECFR

68% dintre europeni consideră că Uniunea Europeană „s-a deteriorat”. Studiu ECFR

Viitorul Uniunii Europene este perceput ca fiind „în pericol” de 56% dintre participanții la o cercetare realizată de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) și Fundația Culturală Europeană. Rezultatele, prezentate...

Contractul pentru gazele din Marea Neagră, pus sub lupă. Silviu Predoiu: Parlamentul nostru este o imagine a societății

Contractul pentru gazele din Marea Neagră, pus sub lupă. Silviu Predoiu: Parlamentul nostru este o imagine a societății

Contractul privind gazele care vor fi extrase din Marea Neagră a fost unul dintre subiectele abordate de jurnalista Doina Gradea și Silviu Predoiu, fost șef al SIE, în podcastul EVZ moderat...

Economia României, între cifrele Guvernului și povara care apasă pe umerii românilor. Ce se află în spatele calculelor prezentate de Bolojan

Economia României, între cifrele Guvernului și povara care apasă pe umerii românilor. Ce se află în spatele calculelor prezentate de Bolojan

Situația economică a României și modul în care autoritățile prezintă datele privind deficitul au fost analizate de Doina Gradea și Silviu Predoiu în podcastul EVZ prezentat de cunoscutul jurnalist Mirel Curea....

Discuția Trump-Putin și viitorul războiului din Ucraina: Niciun american nu își dorește o confruntare cu Rusia

Discuția Trump-Putin și viitorul războiului din Ucraina: Niciun american nu își dorește o confruntare cu Rusia

O posibilă schimbare a strategiei Statelor Unite față de războiul din Ucraina și o eventuală înțelegere între Donald Trump și Vladimir Putin au fost analizate de Adrian Severin și Dan...

Vremea în care spionul american și românul obișnuit orbecăiau după informații oficiale

Vremea în care spionul american și românul obișnuit orbecăiau după informații oficiale

Cea mai grea misiune pentru un spion american aflat ”la post” în România comunistă era să afle ce se întâmpla pe culoarele Puterii. Avansările sau mazilirile circulau doar la nivel...

Triumful AfD în Saxonia-Anhalt. Radiografia unui vot istoric și unda de șoc pentru cancelarul Friedrich Merz

Triumful AfD în Saxonia-Anhalt. Radiografia unui vot istoric și unda de șoc pentru cancelarul Friedrich Merz

Scrutinul regional din landul Saxonia-Anhalt a marcat o premieră istorică pe scena politică a Germaniei: partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut aproape 44% din voturi. Rezultatul...

JD Vance, mărturisiri despre „întunericul spiritual” din întâlnirile cu liderii lumii și riscurile satanice ale IA

JD Vance, mărturisiri despre „întunericul spiritual” din întâlnirile cu liderii lumii și riscurile satanice ale IA

Vicepreședintele SUA, JD Vance, vorbește deschis într-un podcast creștin despre războiul invizibil din spatele deciziilor globale, posibilitatea ca Anticristul să umble printre noi și ritualurile bizare din Silicon Valley. Declarațiile...

Alertă maximă la Metrorex. Ministerul Transporturilor a blocat subvenția. Peste 5.000 de angajați riscă să rămână fără salarii

Alertă maximă la Metrorex. Ministerul Transporturilor a blocat subvenția. Peste 5.000 de angajați riscă să rămână fără salarii

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a respins deschiderea creditelor bugetare pentru subvenția Metrorex în valoare de peste 63 de milioane de lei, din cauza neaprobării Bugetului de Venituri și Cheltuieli (BVC)...

Paradoxul nominalizării lui Luca Niculescu

Paradoxul nominalizării lui Luca Niculescu

Mult discutata nominalizare a lui Luca Niculescu pentru o funcție executivă de prim rang readuce pe scena publică o dilemă recurentă a guvernării românești: apelul la prestigiu diplomatic și neutralitate...

Ce se ascunde în spatele renunțării la dreptul de veto. Calculele Oanei Țoiu, criticate

Ce se ascunde în spatele renunțării la dreptul de veto. Calculele Oanei Țoiu, criticate

Renunțarea României la dreptul de veto în Consiliul European a fost unul dintre subiectele discutate de Dan Andronic și Adrian Severin în podcastul EVZ. Cei doi au vorbit despre modul...

Angela Merkel la București: să-și vândă memoriile sau să-și apere memoria?

Angela Merkel la București: să-și vândă memoriile sau să-și apere memoria?

La Ateneul Român, Angela Merkel nu a părut că vrea să ceară iertare istoriei. Ea a explicat, calm și convingător, decizia din 2008, convinsă, ca și astăzi, că a avut...

„Tsunami-ul” politic din Germania. Adrian Severin explică ascensiunea AfD

„Tsunami-ul” politic din Germania. Adrian Severin explică ascensiunea AfD

Rezultatul obținut de Alternativa pentru Germania (AfD) în Saxonia-Anhalt marchează o schimbare importantă pe scena politică germană. Formațiunea a obținut un scor de 44,5%, într-o regiune în care CDU s-a...

Ce este extremist în programul AfD din Saxonia-Anhalt. De la națiunea etnică la limitarea exercitării credinței religioase

Ce este extremist în programul AfD din Saxonia-Anhalt. De la națiunea etnică la limitarea exercitării credinței religioase

Mulți români se întreabă ce este extremist în programul cu care AfD a câștigat alegerile din Saxonia-Anhalt. Un prim răspuns ar fi că potrivit unei analize, acesta nu este extremist...

Scorul record al AfD din Saxonia-Anhalt, pe înțelesul cititorului român. Presa germană despre o „cenzură” politică și un avertisment pentru Berlin

Scorul record al AfD din Saxonia-Anhalt, pe înțelesul cititorului român. Presa germană despre o „cenzură” politică și un avertisment pentru Berlin

AfD a obținut peste 44% la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, cel mai bun rezultat al partidului la un scrutin de land. Presa germană vorbește despre o schimbare de proporții în...

Dacă Pahonțu a fost „glonțul” pentru Președinte, atacarea primarului Băluță e acapararea Sectorului 4 pentru Oana Gheorghiu?

Dacă Pahonțu a fost „glonțul” pentru Președinte, atacarea primarului Băluță e acapararea Sectorului 4 pentru Oana Gheorghiu?

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a fost personajul negativ dintr-o așa-zisă investigație de presă, asemănătoare cu cea despre generalul Pahonțu. Tactica unor campanii de presupuneri, aplicată în ultima perioadă în...

O poveste din Epoca de Aur. Idolul bunicilor voastre se destăinuie creatorului sagăi „Toate pânzele sus”

O poveste din Epoca de Aur. Idolul bunicilor voastre se destăinuie creatorului sagăi „Toate pânzele sus”

A fost o perioadă în care Mannix, Colombo, Samanta, leul Clerence, șeriful de la New York, Kojak (normal, ăsta e favoritul meu!), Onedin, Poldark erau mai cunoscuți și mai importanți...

Ziua în care a dispărut deodată prima pagină din 25 de milioane de manuale! Povești de la început de an școlar

Ziua în care a dispărut deodată prima pagină din 25 de milioane de manuale! Povești de la început de an școlar

S-a terminat vacanța! Asta e o propoziție care mă lasă mut, chiar și acum, când nu mă mai așteaptă nici o bancă în care să mă așez cuminte și fetele...

Ultimul cetățean al URSS. Serghei Krikaliov și povestea omului care a rămas „sus” în timp ce imperiul se prăbușea jos

Ultimul cetățean al URSS. Serghei Krikaliov și povestea omului care a rămas „sus” în timp ce imperiul se prăbușea jos

Pe 19 mai 1991, Serghei Krikalev decola de pe cosmodromul Baikonur cu destinația: stația spațială Mir, într-o misiune care, conform planificărilor oficiale, ar fi trebuit să dureze cinci luni. La...

Cum a relatat presa rusă vizita emisarilor americani la Moscova. Accent pe încrederea lui Putin și așteptări mici

Cum a relatat presa rusă vizita emisarilor americani la Moscova. Accent pe încrederea lui Putin și așteptări mici

Presa rusă a relatat pe larg vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, prezentând întâlnirea de peste trei ore cu Vladimir Putin drept o reluare importantă...