Cum a încercat Nicolae Ceaușescu să se opună căderii Zidului Berlinului. Condamnarea Ungariei

Cum a încercat Nicolae Ceaușescu să se opună căderii Zidului Berlinului. Condamnarea Ungariei

Deoarece pentru unii dintre noi – pe care i-aș numi ”nostalgici ai libertății” – toamna nu înseamnă doar must, pastramă și nostalgie ”Lacustră”, ci și aniversarea Căderii Zidului Berlinului (9 noiembrie 1989), public astăzi un element care sugerează disperarea lui Nicolae Ceaușescu în 1989, când vedea cum regimurile ”surori și prietene” din jurul său se prăbușeau.

Știa că Perestroika măturase (sau se pregătea să îi înlăture și pe ultimii, mai rezistenți) lideri socialiști și că nu mai avea niciun aliat.

Zidul Berlinului – simbolul material al Cortinei de Fier – avea să cadă pe 9 noiembrie, la presiunea mulțimilor, încurajate și de un comunicat greșit de la o tribună vest-germană.

Unul dintre elementele care au grăbit evenimentele din Germania a fost valul de migrație dinspre Germania Democrată spre cea Federală.

Mulțimile urmaseră un parcurs sinuos spre libertate. În vara lui 1989, est-germanii au optat pentru vacanțe în Ungaria. Aici regimul era încă Popular/Socialist, dar lucrurile se schimbau, mai ales după 16 iunie, când fuseseră reînhumate rămășițele lui Imre Nagy, liderul revoltelor din 1956. Dar nu atât turnura ideologică îi mâna pe est-germani, cât cea administrativă: în mai 1989, Ungaria deschisese granița cu Austria.

”Turiștii” nemți au fugit în Austria și de aici în Germania Federală!

Toată lumea înțelegea ce însemna plecarea a zeci de mii de oameni, inclusiv autoritățile de la București. Însemna sfârșitul regimului tovarășului Erich Honecker, care, de altfel, avea să și piardă puterea pe 19 octombrie. După încă un an, Republica Democrată Germania avea să devină 5 landuri în Germania reunificată.

Cu o lună înainte, în septembrie, când ”turiștii” evadau în RFG, Ceaușescu a încercat să facă ceva. Nu a reușit decât să își comunice indignarea ambasadorilor acreditați la București și să publice un protest în agenția oficială a Republicii Socialiste.

El a fost publicat la 12 septembrie 1989.

Prea târziu... Meniul pentru întâlnirea de la Malta era deja stabilit.

Declaraţia Agerpres în legătură cu trecerea ilegală în Republica Federală Germania, prin R. P. Ungară, a unor cetăţeni din Republica Democrată Germană

(comunicat din 12 septembrie 1989)

Opinia publică din ţara noastră a luat cunoştinţă cu legitimă îngrijorare despre acţiunea ilegală a Republicii Federale Germania de ademenire şi aducere, prin Ungaria, a unui mare număr de cetăţeni ai Republicii Democrate Germane.

Această acţiune, care contravine în mod flagrant acordurilor şi convenţiilor internaţionale, normelor de relaţi idintre state independente şi suverane, reprezintă un amestec deschis în treburile interne ale R.D. Germane, o gravă încălcare a drepturilor omului, a legilor naţionale şi legislaţiei altor state, înscriindu-se în campania organizată de cercurile revanşarde, revizioniste şi şovine împotriva ţărilor socialiste, a socialismului în general.

Este de neînţeles atitudinea autorităţilor din Republica Populară Ungară, care, nesocotind înţelegerile bilaterale convenite cu R.D. Germană, admit şi chiar înlesnesc trecerea ilegală, prin Ungaria, a cetăţenilor din Republica Democrată Germană spre Republica Federală Germania.

Este necesar ca Republica Federală Germania să înceteze aceste acţiuni împotriva Republicii Democrate Germane, care contravin prevederilor înscrise în Actul final al Conferinţei de la Helsinki, afectează climatul generale uropean, cauza întăririi încrederii, colaborării și păcii în Europa și în lume.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]