economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Miniștrii USR ai Apărării și Economiei au depus jurământul la Cotroceni, doar cu Nicușor Dan

Miniștrii USR ai Apărării și Economiei au depus jurământul la Cotroceni, doar cu Nicușor Dan

Radu Miruță și Irineu Darău au depus, marți, jurământul de învestire în funcțiile de ministru al Apărării și, respectiv, ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului la Palatul Cotroceni. La...

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României: ”Constanța poate deveni platformă pentru reconstrucția Ucrainei”

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României: ”Constanța poate deveni platformă pentru reconstrucția Ucrainei”

Invitat la Forumul Oamenilor de Afaceri, eveniment anual organizat de Universitatea „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu CCINA Constanța, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),...

Camerele de Comerț și Industrie - „certificatul de naștere” al economiei românești moderne

Camerele de Comerț și Industrie - „certificatul de naștere” al economiei românești moderne

Se încheie anul 2025, un an dificil cu multe evenimente politice. Dar oare cum se poate încheia un an cu atâtea probleme de neînțeles dacă nu, prin încercarea Almanahului Evenimentul...

Cursul euro în 2026. Cele mai negre scenarii pentru leu, ultimele prognoze

Cursul euro în 2026. Cele mai negre scenarii pentru leu, ultimele prognoze

Perspectivele economice rămân tensionate, iar analiștii avertizează asupra unei posibile continuări a deprecierii leului față de moneda europeană. După ce, în luna mai a acestui an, a fost depășit pragul...

Un discurs cu multe mesaje. Cum și-a prezentat Trump primul an de mandat

Un discurs cu multe mesaje. Cum și-a prezentat Trump primul an de mandat

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a susținut miercuri seara un discurs de dinaintea sărbătorilor de iarnă de la Casa Albă, în care a prezentat primul său an din actualul mandat...

România intră în 2026 cu motoarele economice dezechilibrate. Ce se anunță pentru români

România intră în 2026 cu motoarele economice dezechilibrate. Ce se anunță pentru români

România se apropie de anul 2026 într-un context economic marcat de încetinirea creșterii și de acumularea unor dezechilibre care impun ajustări simultane pe mai multe paliere. O analiză realizată de...

BNR a estimat impactul AI în economie. 4% dintre joburi ar putea fi înlocuite complet

BNR a estimat impactul AI în economie. 4% dintre joburi ar putea fi înlocuite complet

Banca Națională a României a evaluat impactul extinderii inteligenței artificiale asupra economiei, arătând că adoptarea pe scară largă a acestei tehnologii ar putea genera, în următorii zece ani, un avans...

Cât de mult contează locul nașterii în destinul economic al românului

Cât de mult contează locul nașterii în destinul economic al românului

În România, locul nașterii continuă să fie unul dintre cei mai puternici predictori ai destinului economic. Dincolo de educație, efort personal sau mobilitate profesională, datele oficiale arată că județul în...

Ilie Bolojan anunță noi măsuri de austeritate pentru 2026. Ajutoarele sociale și indemnizaţiile de handicap, vizate de premier

Ilie Bolojan anunță noi măsuri de austeritate pentru 2026. Ajutoarele sociale și indemnizaţiile de handicap, vizate de premier

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să adopte măsuri ferme pentru a descuraja „nemunca” și a atrage mai mulți oameni în economia reală, susținând că actualele politici sociale...

Cooperare economică și minerale critice. Coreea de Sud și Laos își intensifică legăturile

Cooperare economică și minerale critice. Coreea de Sud și Laos își intensifică legăturile

Președintele Coreei de Sud, Lee Jae-myung, și președintele Laosului, Thongloun Sisoulith, au convenit, luni, în cursul unui summit oficial de la Seul, să acorde relațiilor dintre cele două state un...

2,6 miliarde dolari are de recuperat România, anunță Nicolae Ceaușescu. 13 decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului

2,6 miliarde dolari are de recuperat România, anunță Nicolae Ceaușescu. 13 decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului

În istoria recentă a României, puține documente sunt mai încărcate de o ironie tragică decât stenograma ultimei cuvântări rostite de Nicolae Ceaușescu la încheierea Plenarei CC al PCR. Cu aproape...

România peste două decenii. Cum ar putea arăta populaţia, economia şi societatea până în 2045–2050

România peste două decenii. Cum ar putea arăta populaţia, economia şi societatea până în 2045–2050

Datele oficiale arată că România se îndreaptă spre o populaţie mai mică, mai îmbătrânită, cu presiuni tot mai mari asupra economiei, sistemului de pensii şi infrastructurii sociale. O privire anticipativă...

Radu Miruță, replică pentru Victor Ponta: Mincinos dovedit in repetate rânduri

Radu Miruță, replică pentru Victor Ponta: Mincinos dovedit in repetate rânduri

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a reacţionat într-o postare pe Facebook la acuzațiile făcute de fostul premier Victor Ponta la adresa sa, acuzând că răspândește informații false și că acționează în...

INS anunță noi scumpiri și concedieri în 2026. Managerii din economie anunță scăderi de producție

INS anunță noi scumpiri și concedieri în 2026. Managerii din economie anunță scăderi de producție

România intră într-o perioadă economică dificilă, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică, care arată că până în ianuarie 2026 se anticipează scumpiri în toate marile sectoare economice și...

Ministerul Finanțelor lansează ultima ediție Fidelis din 2025. Dobânzi neimpozabile de până la 7,55%

Ministerul Finanțelor lansează ultima ediție Fidelis din 2025. Dobânzi neimpozabile de până la 7,55%

Ultima ediție Fidelis din acest an va aduce investitorilor dobânzi neimpozabile semnificative, ajungând până la 7,55% la titlurile în lei și până la 6,20% la cele denominate în euro. Ministerul...

Economisirea neconvențională: cum să profiți de promoții

Economisirea neconvențională: cum să profiți de promoții

Economisirea nu înseamnă doar să reduci cheltuielile zilnice. Există strategii subtile care te pot ajuta să valorifici resursele digitale disponibile și să obții avantaje fără costuri suplimentare. Instrumentele online sau...

BNR: Consumul gospodăriilor încetinește în 2025–2026. Formarea de capital fix devine principalul motor al economiei

BNR: Consumul gospodăriilor încetinește în 2025–2026. Formarea de capital fix devine principalul motor al economiei

Consumul gospodăriilor va crește mai lent în 2025 și 2026 comparativ cu anul 2024, iar investițiile vor redeveni motorul principal al economiei. Aceasta este concluzia transmisă în minuta ședinței de...

BNR avertizează asupra unei noi înrăutățiri a perspectivei inflației. Rata anuală ar putea ajunge la 9,6% în decembrie 2025

BNR avertizează asupra unei noi înrăutățiri a perspectivei inflației. Rata anuală ar putea ajunge la 9,6% în decembrie 2025

Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 12 noiembrie 2025 arată o nouă înrăutățire a perspectivei inflației. BNR estimează că rata anuală...

Încrederea în economie scade. CFA reduce prognozele și estimează inflație de peste 6% în România

Încrederea în economie scade. CFA reduce prognozele și estimează inflație de peste 6% în România

Economia României este privită cu mai multă prudență de către analiștii financiari, potrivit celui mai recent raport al Asociației CFA România. Indicatorul care măsoară încrederea în evoluția macroeconomică a scăzut...

Profesorul de economie, Mircea Coșea, internat de urgență. Era așteptat în emisiune la România TV

Profesorul de economie, Mircea Coșea, internat de urgență. Era așteptat în emisiune la România TV

Profesorul Mircea Coșea (83 de ani) are mari probleme de sănătate și nu a mai ajuns, în această seată, la România TV, acolo unde era așteptat să participe la o...