Victor Ponta critică măsurile luate de Guvernul Bolojan în criza carburanților: Se intervine exact ca înainte de 1989

Victor Ponta critică măsurile luate de Guvernul Bolojan în criza carburanților: Se intervine exact ca înainte de 1989Victor Ponta. Sursa foto: Facebook

Fostul premier Victor Ponta a criticat în termeni duri măsurile economice propuse de actualul Executiv, vizând în special intervențiile asupra prețurilor la carburanți. Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, acesta pune sub semnul întrebării logica deciziilor adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan și atrage atenția asupra posibilelor efecte negative asupra pieței.

Victor Ponta: Guvernul “Bolojan” fie nu înțelege absolut nimic, fie ne consideră niște proști

Victor Ponta își începe mesajul printr-un atac direct la adresa modului în care Guvernul gestionează situația economică. Fostul premier sugerează că deciziile luate fie sunt rezultatul unei lipse de înțelegere a realităților economice, fie reprezintă o subestimare a cetățenilor. În același timp, el introduce în discuție structura prețului la carburanți, încercând să explice unde se duc, de fapt, banii plătiți de consumatori.

„Guvernul “Bolojan” fie nu înțelege absolut nimic din realitatea economică, fie ne consideră pe toți niște proști . O a treia variantă nu există. Prețul carburantului este format, în medie, în proporție de aproximativ 60% din taxe și accize încasate de stat. Peste 30% reprezintă costurile reale – petrolul, rafinarea și transportul. Sub 1 leu este așa-numitul „adaos comercial” pe care Guvernul pretinde că îl plafonează. Dar acest „adaos” NU înseamnă profit. Din el se plătesc salariile angajaților, energia, chiriile, logistica și, atenție, tot taxe către stat”, și-a început postarea fostul premier.

Guvernul României

Guvernul României. Sursă foto: gov.ro

Plafonarea prețurilor și riscul de penurie

În continuarea mesajului, fostul premier critică intervenția statului în mecanismele pieței, comparând-o cu practicile din perioada comunistă. El susține că plafonarea artificială a prețurilor ar putea genera dezechilibre și chiar lipsuri pe piață, amintind de experiențe din trecut. Totodată, face referire la declarații recente din zona administrației prezidențiale, sugerând că există opinii contradictorii chiar în interiorul puterii.

„Cum poți vorbi despre economie de piață când Guvernul intervine exact ca înainte de 1989, plafonând artificial prețurile, cu riscul de a crea penurie? Parca zicea si consilierul prezidential acum 3 zile ca plafonarea e o greseala? Așadar, ce plafonează, de fapt, Guvernul? Și mai ales: la ce ajută această măsură în actuala criză?”, a continuat Victor Ponta.

Victor Ponta: Dacă nu reduci TVA-ul sau accizele, orice altă măsură este doar o iluzie

În final, Victor Ponta susține că măsurile adoptate de Guvern ar afecta în mod disproporționat mediul privat, în timp ce statul își păstrează nivelul ridicat al taxelor. El avertizează asupra riscului de faliment pentru operatorii mici din domeniu și asupra posibilei reduceri a concurenței. De asemenea, ridică semne de întrebare privind eventuale restricții la export și consecințele acestora.

„Refuză să reducă din cei 60% pe care îi încasează statul și, în schimb, intervine asupra celor aproximativ 5% care aparțin mediului privat. O abordare „foarte liberală”, nu-i așa? Dacă nu reduci TVA-ul sau accizele, orice altă măsură este doar o iluzie. Mai grav, riști să împingi în faliment benzinăriile mici și să distrugi concurența din piață.

“Limităm exporturile” - pai noi exportam in Moldova si Ucraina. Facem pariu ca dl Premier Bolojan o sa se razgandeasca si nu le limitează? Vrem să ajungem din nou la situații în care există prețuri „reglementate”, dar nu mai găsești produsul? Acesta este, într-adevăr, planul?”, a scris Victor Ponta pe rețelele de socializare.

7
3