copii

Copii sunt persoane în creștere, care se află în stadiul de copilărie, care este caracterizat prin dependență fizică și emoțională față de părinți sau tutori, precum și prin dezvoltarea cognitivă și socială.

Nu există o estimare precisă a numărului de copii de pe glob, deoarece numărul de copii se schimbă constant din cauza nașterilor și deceselor. În plus, accesul la informații despre numărul de copii variază în funcție de regiunea geografică.
Cu toate acestea, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății din 2021, se estimează că există peste 2 miliarde de copii sub vârsta de 18 ani în lume.

Ministrul Muncii susține majorarea alocațiilor copiilor, începând de anul viitor: Avem tot felul de creşteri de preţuri

Ministrul Muncii susține majorarea alocațiilor copiilor, începând de anul viitor: Avem tot felul de creşteri de preţuri

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că susține majorarea alocațiilor copiilor, de la 1 ianuarie 2026, cu rata inflației. „Este un subiect pe care eu îl susţin cu atât mai...

Marea Britanie, set de măsuri pentru protecția minorilor. Sunt vizate companiile Apple și Google

Marea Britanie, set de măsuri pentru protecția minorilor. Sunt vizate companiile Apple și Google

Autoritățile britanice pregătesc un set de măsuri prin care companiile de tehnologie ar urma să blocheze în mod implicit afișarea imaginilor explicite pe smartphone-uri și computere, în scopul protejării minorilor....

Inteligența artificială, noul ghid pentru părinți în educația copiilor. Studiu

Inteligența artificială, noul ghid pentru părinți în educația copiilor. Studiu

Un studiu recent arată că tot mai mulți părinți se îndreaptă către inteligența artificială pentru a primi sfaturi și sprijin în luarea deciziilor importante. Potrivit lui Harry Gove, purtător de...

Virusul sincițial respirator. Simptome care pot fi confundate cu gripa

Virusul sincițial respirator. Simptome care pot fi confundate cu gripa

Cazurile de infecție cu virusul sincițial respirator (VSR) se înmulțesc la nivel european, atrăgând atenția medicilor asupra unui pericol adesea trecut cu vederea. Deși simptomele seamănă frecvent cu cele ale...

Apa contaminată lovește din nou la Spitalul Sf. Maria din Iași. Celulă de criză la Ministerul Sănătății

Apa contaminată lovește din nou la Spitalul Sf. Maria din Iași. Celulă de criză la Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri seară că se deplasează la Iași, după ce probele de apă prelevate din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” au fost...

Frați versus surori. Copiii Regelui Frederik au transformat Palatul Amalienborg într-un câmp de bătălie… cu turtă dulce

Frați versus surori. Copiii Regelui Frederik au transformat Palatul Amalienborg într-un câmp de bătălie… cu turtă dulce

Copiii Regelui Frederik și ai Reginei Mary s-au implicat într-o competiție de Crăciun la Palatul Amalienborg, marcând începutul sărbătorilor într-un mod creativ și jucăuș. După ce săptămâna trecută familia regală...

Autobuzul lui Moș Crăciun aduce magia pe străzile Brașovului. Curse gratuite și cadouri pentru copii

Autobuzul lui Moș Crăciun aduce magia pe străzile Brașovului. Curse gratuite și cadouri pentru copii

Brașovul s-a transformat într-un oraș de poveste în preajma sărbătorilor de iarnă, grație „Autobuzului lui Moș Crăciun”, un proiect inițiat de RATBV în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov.La bord, Moș...

CCR, pe înțelesul copiilor! De „Ziua Porților Deschise”, elevii au aflat ce fac judecătorii în robe vișinii. Exclusiv

CCR, pe înțelesul copiilor! De „Ziua Porților Deschise”, elevii au aflat ce fac judecătorii în robe vișinii. Exclusiv

Pe 8 decembrie, coridoarele Curții Constituționale s-au umplut de pași mici și grăbiți. CCR și-a deschis porțile, pentru prima dată, cu ocazia Zilei Constituției, un eveniment pilot pe care, după...

Moș Crăciun de închiriat. Afacerea care ia amploare înainte de Sărbători: Cererea e mare

Moș Crăciun de închiriat. Afacerea care ia amploare înainte de Sărbători: Cererea e mare

Pe măsură ce Sărbătorile de iarnă se apropie, unele familii cu caută să aducă magia Crăciunului în preajma celor mici. În acest context, Moșii de închiriat sunt la mare căutare și...

Scandal pe TikTok. Moș Nicolae a ajuns o competiție între părinți

Scandal pe TikTok. Moș Nicolae a ajuns o competiție între părinți

Un scandal a început pe platforma TikTok după ce mai mulți părinți au postat filmări cu cadourile pe care Moș Nicolae le-a adus copiilor lor. Videoclipurile au devenit virale rapid,...

Incident grav la o gradiniță din Neamț. Copiii au început să urle

Incident grav la o gradiniță din Neamț. Copiii au început să urle

O situație periculoasă a avut loc duminică la Grădinița „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț, după ce tavanul unei săli s-a desprins în timp ce copiii erau prezenți în clasă. Intervenția...

Atac cu drone asupra unei grădinițe. Cel puțin 50 de morți, dintre care 33 de copii, în Sudan

Atac cu drone asupra unei grădinițe. Cel puțin 50 de morți, dintre care 33 de copii, în Sudan

Un atac cu drone asupra orașului Kalogi, din regiunea Kordofan de Sud din Sudan, a lovit o grădiniță și a ucis cel puțin 50 de persoane, inclusiv 33 de copii,...

Cum arată viața copiilor secreți ai lui Vladimir Putin. Case cu sisteme anti-dronă și izolare totală

Cum arată viața copiilor secreți ai lui Vladimir Putin. Case cu sisteme anti-dronă și izolare totală

Viața copiilor despre care se spune că ar fi ai lui Vladimir Putin a reintrat în atenția publicului, după ce una dintre presupusele fiice ale liderului rus, Elizaveta Rudnova, a...

Povestea nuielușei lui Moș Nicolae. Cum a apărut cadoul pentru copiii care nu au fost cuminți

Povestea nuielușei lui Moș Nicolae. Cum a apărut cadoul pentru copiii care nu au fost cuminți

În fiecare decembrie, înainte ca orașele să fie cuprinse de febra Sărbătorilor, în casele românilor se reia o tradiție care pare desprinsă din alte timpuri: lustruirea ghetuțelor. Copiii se pregătesc...

Temele pentru acasă devin mai scurte. Ordinul Ministerului Educației

Temele pentru acasă devin mai scurte. Ordinul Ministerului Educației

Ministrul Educației, Daniel David, a semnat vineri ordinul care reglementează temele pentru acasă și stabilește limite clare de timp, precum și noi tipuri de sarcini. „Cred sincer că această reglementare...

Obiceiul care îi expune pe copii la obezitate și depresie. Avertismentul cercetătorilor

Obiceiul care îi expune pe copii la obezitate și depresie. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu pe peste 10.000 de copii arată că adolescenții care primesc smartphone la vârsta de 12 ani au un risc cu 40% mai mare de obezitate, cu 62%...

Invizibili, dar valoroși: cum merge înainte viața persoanelor cu dizabilități în România

Invizibili, dar valoroși: cum merge înainte viața persoanelor cu dizabilități în România

Persoanele cu dizabilități se confruntă zilnic cu bariere – vizibile și invizibile – în calea accesului la educație, muncă, sport sau viață culturală. Copiii cu tulburări din spectrul autist sunt...

Familia Dell, donație uriașă în „conturile Trump”. Bani pentru viitorul copiilor din SUA

Familia Dell, donație uriașă în „conturile Trump”. Bani pentru viitorul copiilor din SUA

Michael și Susan Dell au anunțat marți o donație de 6,25 miliarde de dolari destinată finanțării unor conturi de investiții pentru aproximativ 25 de milioane de copii din Statele Unite,...

Când se vor vira alocațiile în luna decembrie. Programul complet al plăților

Când se vor vira alocațiile în luna decembrie. Programul complet al plăților

Ziua Națională a modificat calendarul pentru plata pensiilor, ceea ce a generat confuzie și în rândul părinților care așteaptă alocațiile lunare. Totuși, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială confirmă...

Cum au evoluat „pădurile de ciocolată”. Ce se întâmplă cu peste un milion de copii din industria cacao

Cum au evoluat „pădurile de ciocolată”. Ce se întâmplă cu peste un milion de copii din industria cacao

Industria globală a ciocolatei — o piață care se apropie de 150 de miliarde de dolari pe an în 2025 — continuă să se bazeze, în mare măsură, pe munca...