caldura

Căldura este o formă de energie care se transferă între corpuri sau sisteme atunci când există o diferență de temperatură între ele. În fizică, căldura nu este o substanță sau un obiect, ci energia în tranzit de la un corp mai cald către unul mai rece, până când se ajunge la echilibru termic.

Definiție științifică:

Căldura reprezintă energia termică transferată între două sisteme aflate la temperaturi diferite, în virtutea acestei diferențe. Se măsoară în jouli (J) în Sistemul Internațional (SI) sau, în practică, uneori în calorii (cal).

Mecanisme de transfer al căldurii:

Conducția – transferul direct prin contact (ex: o lingură metalică se încălzește într-un ceai fierbinte).

Convecția – transferul prin mișcarea unui fluid (aer sau lichid) care transportă energia termică.

Radiația – transferul sub formă de unde electromagnetice (ex: energia primită de la Soare).

Importanță și utilizare:

În termodinamică, căldura este o formă fundamentală de energie care influențează volumul, presiunea și starea de agregare a substanțelor.

În viața cotidiană, termenul „căldură” desemnează senzația de temperatură ridicată sau energia folosită pentru încălzirea locuințelor, apei sau alimentelor.

În meteorologie, căldura descrie energia solară acumulată în atmosferă și la suprafața Pământului, care determină variațiile de temperatură și clima.

Vremea se răcește semnificativ în următoarele zile. SA „Termoelectrica” a inițiat procedura de conectare la agentul termic

Vremea se răcește semnificativ în următoarele zile. SA „Termoelectrica” a inițiat procedura de conectare la agentul termic

Republica Moldova. Locuitorii capitalei pot solicita conectarea la agentul termic. Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” a anunțat marți că este dispusă să înceapă furnizarea energiei termice către consumatori, inclusiv școli, grădinițe,...

Prognoza meteo, 3 octombrie. Temperaturile de vară revin în România

Prognoza meteo, 3 octombrie. Temperaturile de vară revin în România

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru ziua de joi. Vremea continuă să se încălzească în România. După valul de frig din ultimele zile, temperaturile vor crește semnificativ în următoarea perioadă....

Cât ar putea costa căldura în Capitală. Nicușor Dan anunță că bucureștenii vor plăti mai mult

Cât ar putea costa căldura în Capitală. Nicușor Dan anunță că bucureștenii vor plăti mai mult

Nicușor Dan a vorbit despre costurile gigacaloriei în București pentru iarna care bate la ușă. Edilul a spus că prețul rămâne stabil în acest sezon dar că „ar putea fi...

Iarnă călduroasă, la prețuri mici. Metode prin care să-ți aerisești caloriferele eficient

Iarnă călduroasă, la prețuri mici. Metode prin care să-ți aerisești caloriferele eficient

În pragul sezonului rece, este recomandat să te preocupi de caloriferele din casa ta și să le aerisești înainte de a le conecta la sursa de agent termic. Totodată, praful...

Prognoza meteo, 27 septembrie. Val neobișnuit de căldură, zonele cu temepraturi foarte ridicate

Prognoza meteo, 27 septembrie. Val neobișnuit de căldură, zonele cu temepraturi foarte ridicate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 27 septembrie. Temperaturile vor fi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, mai ales în zonele sudice ale țării. Cerul...

Prognoza meteo, 26 septembrie. Temperaturi peste medie și cer variabil. Șanse reduse de ploaie

Prognoza meteo, 26 septembrie. Temperaturi peste medie și cer variabil. Șanse reduse de ploaie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 26 septembrie. Temperaturile vor fi considerabil mai ridicate decât media obișnuită pentru finalul lunii septembrie, cu valori ce vor...

Civilizațiile antice se protejau perfect de caniculă. Ce metode foloseau

Civilizațiile antice se protejau perfect de caniculă. Ce metode foloseau

Clădirile moderne au tendința de a considera electricitatea și aerul condiționat lucruri garantate. Ele au adesea fațade din sticlă și ferestre care nu pot fi deschise. Iar atunci când curentul...

Termoenergetica se pregătește de iarnă. Verificări la instalațiile de încălzire

Termoenergetica se pregătește de iarnă. Verificări la instalațiile de încălzire

Termoenergetica, furnizorul de agent termic destinat încălzirii blocurilor din București, se pregătește pentru sezonul rece. Începând cu ziua de miercuri, 18 septembrie, compania inițiază încărcarea cu apă a instalaţiilor de...

Obligatoriu înaintea iernii. Ce trebuie să faci la centrala termică

Obligatoriu înaintea iernii. Ce trebuie să faci la centrala termică

Centrala termică de apartament este sursa de încălzire pentru numeroși români care își duc viața la bloc. În multe orașe, oamenii au renunțat la serviciile oferite de sistemele centralizate de...

Prognoza meteo, 17 septembrie. O zi capricioasă, cu ploi și temperaturi scăzute

Prognoza meteo, 17 septembrie. O zi capricioasă, cu ploi și temperaturi scăzute

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru marți, 17 septembrie. Vremea va fi mai rece decât este obișnuit pentru mijlocul lunii septembrie în regiunile de vest, sud-vest,...

Toți cei care locuiesc la bloc sunt vizați. Pregătirile încep săptămâna viitoare

Toți cei care locuiesc la bloc sunt vizați. Pregătirile încep săptămâna viitoare

București. Începând de săptămâna viitoare Termoenergetica București a anunțat o schimbare importantă pentru cei care locuiesc la bloc. Se pregătește rețeaua pentru noul sezon de încălzire Schimbare pentru cei care...

Vine sau nu vine frigul? Prognoza meteo până în octombrie

Vine sau nu vine frigul? Prognoza meteo până în octombrie

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 9 septembrie-7 octombrie. Valorile termice se vor menține peste media normală, excepție făcând prima săptămână a intervalului. Astfel,...

ANM a actualizat prognoza meteo. Cum va fi în următoarele zile

ANM a actualizat prognoza meteo. Cum va fi în următoarele zile

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a revizuit prognoza meteo pentru următoarele zile, indicând o perioadă cu ploi abundente și temperaturi ridicate. Astfel, în perioada 5 septembrie, ora 23, până...

Canicula revine în toată țara. Avertizări de călduri extreme la început de toamnă

Canicula revine în toată țara. Avertizări de călduri extreme la început de toamnă

România. Canicula revine, la începutul toamnei, în majoritatea regiunilor țării. ANM a emis mai multe avertizări de tip Cod galben și Cod portocaliu, pentru următoarea perioadă. Vremea caniculară se menține...

Prognoza meteo, 2 septembrie. Canicula nu se dă dusă. Zonele cu cele mai ridicate temperaturi

Prognoza meteo, 2 septembrie. Canicula nu se dă dusă. Zonele cu cele mai ridicate temperaturi

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 2 septembrie. În timpul zilei, cerul va fi variabil, cu ploi slabe și trecătoare ce vor apărea izolat...

Prognoza meteo, 1 septembrie. Canicula revine în mai multe regiuni. Sunt așteptate și ploi

Prognoza meteo, 1 septembrie. Canicula revine în mai multe regiuni. Sunt așteptate și ploi

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 1 septembrie. Canicula și disconfortul termic accentuat vor fi prezente în mai multe regiuni din țară. În regiunile...

Prognoza meteo, 30 august. Vreme la extreme. Ploi și temperaturi de 35 de grade

Prognoza meteo, 30 august. Vreme la extreme. Ploi și temperaturi de 35 de grade

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 30 august. Instabilitatea atmosferică va afecta majoritatea țării. Se anticipează ploi, cu descărcări electrice, iar pe alocuri pot...

Turistă olandeză, dispărută pe insula Samos din Grecia, găsită moartă într-o zonă izolată

Turistă olandeză, dispărută pe insula Samos din Grecia, găsită moartă într-o zonă izolată

Grecia. Poliția din Grecia a informat joi că a fost identificat trupul unei turiste din Olanda, care fusese declarată dispărută în urmă cu o săptămână pe insula Samos din Marea...

Prognoza meteo, 28 august. Vin ploile, dar temperaturile rămân ridicate

Prognoza meteo, 28 august. Vin ploile, dar temperaturile rămân ridicate

România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru miercuri, 28 august. În majoritatea țării, vremea va fi predominant instabilă, aducând ploi și descărcări electrice. În partea vestică...

Rețetă de ghiveci de legume gătit la rece

Rețetă de ghiveci de legume gătit la rece

În timp ce soarele de vară strălucește, ne confruntăm cu noi valuri de căldură. Astfel, ultimul lucru pe care și-l dorește toată lumea este să aprindă un aragaz sau un...