Lot de somon marinat retras de la vânzare. Specialiștii au depistat o bacterie periculoasă
- Bianca Ion
- 1 decembrie 2025, 23:18
Supermarket. Sursă foto: PixabayUn producător a anunţat retragerea de la comercializare a unui lot de file de somon marinat, după ce testele de laborator au indicat prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes. Infecţia cu listeria poate provoca simptome asemănătoare gripei – febră, dureri musculare, greaţă, vărsături sau dureri abdominale – şi poate deveni periculoasă mai ales pentru femeile însărcinate sau pentru persoanele cu imunitate scăzută.
Lot de somon marinat retras urgent de la vânzare
”Societatea SC Ocean Fish SRL procedează la retragerea de la comercializare a produsului «FILE SOMON MARINAT 100G» urmare a prezentei Listeria Monocytogenes. Lotul de produs supus rechemarii de la consumator este urmatorul: -Lot:17012026 / DLC 17.01.2026 -Cod EAN: 594187210282”, anunţă compania, într-un mesaj postat pe site-ul ANSVSA.
Conform informațiilor transmise, retragerea vizează un singur lot cu termenul de valabilitate indicat, iar măsura a fost dispusă ca urmare a rezultatelor obținute în urma analizelor efectuate.

Somon. Sursă foto: Facebook
Recomandările pentru consumatori
Autorităţile şi producătorul recomandă persoanelor care au achiziţionat produsele din lotul respectiv să nu le consume şi să le returneze magazinului SC Grand Food Distribution SRL (Good Market) de unde au fost cumpărate.
Contravaloarea produselor este rambursată integral, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Cât de periculoasă este bacteria descoperită în lotul de somon
Listerioza este o infecție cauzată de bacteria Listeria monocytogenes, iar manifestările ei diferă mult în funcție de persoană. La adulții sănătoși, simptomele seamănă adesea cu o viroză ușoară sau o toxiinfecție alimentară: febră, frisoane, dureri musculare, greață, vărsături sau diaree. Pentru mulți, boala trece în câteva zile fără complicații, ceea ce o face ușor de confundat cu alte afecțiuni digestive sau respiratorii.
Problemele apar însă în formele invazive, mai ales la gravide, vârstnici sau persoane cu sistem imunitar fragil. În aceste cazuri, infecția poate provoca meningită, septicemie, confuzie, pierderea echilibrului sau convulsii, iar la femeile însărcinate riscul principal este pentru făt, chiar dacă simptomele mamei sunt minime. Nou-născuții pot dezvolta forme severe, cu dificultăți de respirație și infecții generalizate.
Perioada lungă de incubație – uneori de până la 70 de zile – face ca depistarea sursei contaminării să fie dificilă.