Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Realitatea crudă, realitate care înseamnă pierderi de vieţi omeneşti nevinovate, a făcut ca în Limba Română să apară un cuvânt nou. Un termen lugubru de care autorităţile par că abia acum au aflat. Femicid.
Ce groaznic sună. Conform DEX, femicid înseamnă: „Act de violență împotriva femeilor, inclusiv fetelor, care presupune decesul victimei, ca urmare a infracțiunii de omor intenționat ori a infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, ori a infracțiunii de violență în familie, sau sinuciderea victimei, ca urmare a determinării sau înlesnirii acesteia ori ca urmare a violenței în familie, comise din motive de prejudecată bazate pe gen.”
Luni, în Parlamentul României s-a ţinut un moment de reculegere în memoria femeilor care au fost ucise în urma violenţei domestice. Pe cele rămase cu sechele pe viaţă nu le-au mai numărat. Nici pe copiii rămaşi orfani fără nicio vină şi care sunt nevoiţi să-şi înceapă viaţa nu ocrotiţi de mamă, ci sub mila unei rude sau la casa de copii.
Dacă i-ar fi socotit şi pe aceştia, care sunt tot victime ale femicidului, parlamentarii ar fi trebuit să-şi petreacă tot restul timpului în picioare, până la sfârşitul mandatului, tot cu capul plecat, din moment de reculegere în moment de reculegere.
Pentru că statisticile sunt îngrozitoare la capitolul femicid.
De la începutul anului în medie, la fiecare trei zile, un bărbat a încercat să omoare o femeie în România. 51 de femei ucise, 43 de tentative de omor. O dată la cinci minute, o femeie suferă, de cele mai multe ori în tăcere, o agresiune din categoria celor casnice. Pentru că există cutume idioate de genul: „Mă mai bate, mai strigă la mine, ne mai azvârle din casă pe mine şi pe copii în miez de iarnă când bea şi devine nervos, dar stau cu el pentru că nu am unde să mă duc.”
Nu este vorba despre Sindromul Stockholm, atunci când victima se ataşează de călău, ci pur şi simplu de neputinţă, de indolenţă, de stat incapabil să-şi apere cetăţenii. Pentru că, toate femeile cuprinse în statistica îngrozitoare se aflau, teoretic, cel puţin, sub protecţia organelor specializate ale statului. Aveau ordine de protecţie. Călăii nu aveau voie să se apropie de ele. Şi totuşi, le-au ucis. Asta înseamnă, afirmăm încă o dată, incapacitatea statului de a-şi proteja cetăţenii vulnerabili. Din indolenţă, din nesimţire, din prostie. Ori toate trei la un loc, pentru că unde este prostie, de regulă este şi indolenţă şi nesimţire. Dar ce mai contează enumerarea asta, atunci când se pierde o viaţă.
Crima din 8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavril petrecută în satul Beciu, judeţul Teleorman, ziua în amiza mare, unde Mihaela a fost înjunghiată de 15 ori în plină stradă de fostul partener de viaţă, în timp ce ţinea în braţe copilaşul de numai câţiva anişori, nu ar fi trebuit să aibă loc. Şi nu mă refer aici la motive morale sau la oprelişti puse de lege. Ci la indolenţa magistraţilor din Teleorman. Mai exact, din Turnu Măgurele.
Crima nu ar fi avut loc din bunul motiv că agresorul ar fi trebuit să fie după gratii, nu în curtea bisericii să-şi pândească victima. Asta dacă magistraţii şi-ar fi făcut minima datorie.
Nu mai pomenesc acum lungul şir de certuri, de ordine de protecţie încălcate fără nicio problemă, fără nicio consecinţă pentru făptaş, la apelurile la 112 în urma cărora era amendat tot cel care reclamase încălcarea ordinelor. Ci la o dată concretă. 26 septembrie. Atunci, magistraţii din Turnu Măgurele ar fi trebuit, dacă, repet, îşi făceau datoria, să oprească producerea acestui asasinat. Ce s-a întâmplat atunci?
Nici nu au ieşit bine de la tribunal, unde fostului partener i se dăduse interdicţie de a se mai apropia de Mihaela şi copiii ei la mai puţin de 200 de metri, că bărbatul a umflat-o aproape de pe treptele instituţiei unde se împarte dreptatea, a băgat-o cu forţa în maşină, a ieşit cu ea pe un câmp din apropierea localităţii, unde a violat-o şi a bătut-o zdravăn. Femeia a reclamat imediat. Iar magistraţii din Turnu Măgurele au considerat că nu sunt destule elemente pentru a-l băga în arest preventiv pe autor. Adică, răpire, lipsire de libertate, viol, agresiune fizică nu sunt suficiente pentru un mandat de arest preventiv.
Poate dacă-i lua şi portofelul sau lănţişorul de la gât era altceva. Mult mai grav.
Dar aşa, faptele cu violenţă pe care le-am enumerat nu sunt decât nişte bagatele asupra cărora domnii magistraţi nu trebuie să se aplece cu seriozitate. Au altele pe cap. Vârsta la care ies la pensie, mărimea pensiei, protestul în timpul căruia au fost lăsate baltă dosare grele care se vor prescrie.
Din păcate, această realitate neagră numită femicid va continua, cu toate că s-au pornit anchete şi s-au format comisii să vadă cum şi-au făcut „organele” din Teleorman datoria. Cât de bine şi-au făcut-o, se vede în rezultatul final: asasinarea în plină stradă, cu copilaşul în braţe, a Mihaelei. O spun cu toată responsabilitatea că nenorocirile vor continua, bazându-mă pe două elemente.
Primul. Declaraţia ministrului Justiţiei, Radu Marinescu în legătură cu acest caz: „Este de o gravitate și de o atrocitate care nu poate decât să ne oripileze. Așa ceva să se întâmple într-o societate democratică, într-un stat care se consideră a respecta drepturile și libertățile și a-și proteja cetățenii, este într-adevăr un lucru inadmisibil, inacceptabil. Și atunci bineînțeles că trebuie să existe fermitate maximă din partea organelor care aplică legea”. Adică, să se ia măsuri mai drastice împotriva celor care comit astfel de fapte.
Domnul ministru descoperă apa caldă acum.
Desigur că se vor lua măsuri drastice împotriva unui asasin care a comis o crimă cu premeditare. Asta se făcea şi până acum, dacă domnul ministru încă nu a aflat. Dar, după cum se poate observa, domnia sa nu suflă niciun cuvânt despre magistraţii care nefăcându-şi datoria, favorizează comiterea de astfel de fapte. Ei n-au nicio răspundere! Sunt inamovibili! Iar despre Legea Răspunderii Masgistraţilor se vorbeşte de 20 de ani de zile, fără a se face nimic. Aşa că niciun magistrat din Turnu Măgurele nu va răspunde pentru că asasiul Mihaelei nu se afla în arest preventiv după răpire, viol, loviri şi alte violenţe, ci liber să-şi pândească victima şi s-o omoare.
Al doilea fapt pe care mă bazez când spun că situaţia neagră nu se va îmbunătăţi este o prevedere imbecilă din lege. Atunci când se decide un ordin de protecţie, victima este întrebată dacă celui împotriva căruia s-a dictat restricţia să i se ataşeze brăţară, sau nu. De ce este asta o circumstanţă favorizantă? Din două motive.
Primul: competenţa organelor de stat specializate. O dată ce te-ai adresat lor reclamând violenţă domestică, este de datoria lor să decidă ce măsuri se impun pentru a proteja victima. Fără să-i mai ceară părerea. Este ca şi cum în cazul unui asasinat, criminaliştii ar întreba rudele victimei dacă sunt de acord să se ridice amprente sau urme ADN de la faţa locului. Iar în al doilea rând, cererea victimei de a se pune brăţară agresorului poate să ducă la agravarea conflictului şi determinarea agresorului să se răzbune mai rău pe victimă. Inclusiv să o omoare, aşa cum am văzut în atâtea cazuri.
Se propune schimbarea legii. Se propune detenţia pe viaţă pentru astfel de infracţiuni. Se propune... Deocamdată însă, femicidul se combate cu momente de reculegere în Parlament, cu comitete şi comiţii care verifică, iar chestiunile arzătoare la ordinea zilei nu sunt viaţa unor femei lipsite de apărare, ci vârsta de pensionare şi mărimea pensiilor magistraţilor.
