Bărbat din Brașov, condamnat pentru amenințări la adresa magistraților. Ce a postat în mediul online

Bărbat din Brașov, condamnat pentru amenințări la adresa magistraților. Ce a postat în mediul onlineAmenințări magistrați. Sursă foto: ChatGPT

Un bărbat din Brașov a acceptat un acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar de instigare publică, după ce a publicat pe Facebook un mesaj prin care îndemna la acte de violență împotriva magistraților. Parchetul General a anunțat joi că acesta a primit o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare, urmând ca acordul să fie analizat de Judecătoria Brașov.

Bărbat din Brașov, condamnat pentru amenințări la adresa magistraților

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat sesizarea Judecătoriei Brașov cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un bărbat cercetat pentru instigare publică.

Potrivit procurorilor, în cadrul acordului a fost stabilită o pedeapsă principală de șase luni de închisoare. Totodată, procurorul de caz a dispus amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani.

Pe durata termenului de supraveghere, bărbatul trebuie să respecte măsurile impuse de instanță și să efectueze 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

„În prezența avocatului, inculpatul a declarat că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa și acceptă încadrarea juridică dată faptei”, spune Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Mesajul publicat pe Facebook de bărbatul din Brașov

Dosarul are la bază un comentariu publicat în august 2025 la o postare distribuită pe Facebook, în care autorul făcea referire la Răscoala din 1907.

Comentariul a avut următorul conținut: „Domniile lor s-au răsculat? Aplicați procedura de la 1907, trageți fără somație în îmbuibați, întâi trageți și apoi vedem ce vor… poate mai stârpim din ei.. mari oameni au ajuns ei…toți muciosii au făcut dreptul, și acum au pretenții…”.

Ce susțin procurorii

Parchetul a anunțat că mesajul publicat pe rețeaua de socializare reprezintă un îndemn adresat publicului la comiterea unor infracțiuni împotriva magistraților.

„Inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de omor, de omor calificat și/sau de ultraj judiciar) împotriva magistraților români, prin intermediul publicării de pe contul său de Facebook a unui comentariu scris la o postare video pe tema protestelor judecătorilor”, spune Parchetul.

Alte dosare au fost deschise după sesizarea CSM

Ancheta face parte dintr-o serie de dosare deschise după o sesizare formulată de Consiliul Superior al Magistraturii.

În decembrie 2025, Parchetul General a anunțat punerea sub acuzare a trei persoane fizice, în cadrul unor dosare penale distincte, pentru infracțiuni de instigare publică. Instituția a anunțat atunci că toate cauzele au fost constituite în urma denunțului depus de CSM în septembrie 2025.

„Infracțiunile care fac obiectul celor trei dosare penale constau în fapte de îndemnare a publicului, prin intermediul unor mesaje scrise pe o platformă online, să săvârșească infracțiuni de omor/omor calificat/ultraj judiciar împotriva magistraților români și/sau a membrilor de familie ori a apropiaților acestora”, se menționa în comunicatul transmis în luna decembrie de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.