Tristan Tate ar vrea să părăsească România. „Dumnezeu îmi spune să mă mut”
Tristan Tate, în vârstă de 37 de ani, a scris pe rețeaua de socializare X că simte o chemare divină de a pleca în Statele Unite ale Americii. „Dumnezeu îmi...
Tristan Tate, în vârstă de 37 de ani, a scris pe rețeaua de socializare X că simte o chemare divină de a pleca în Statele Unite ale Americii. „Dumnezeu îmi...
Estonia a început lucrările pentru realizarea unui sistem defensiv de aproape 40 de kilometri de șanțuri antitanc la frontiera sud-estică cu Rusia, a relatat televiziunea publică ERR. „În nord-est avem...
CNAIR a anunțat lansarea unui proiect național pentru reducerea numărului de accidente, prin instalarea a 400 de camere inteligente conectate la sistemul e-Sigur. „Practic, nu mai poți «fenta» radarul, circulând...
Ministerul Muncii a introdus în nomenclator o nouă meserie: îngrijitor de animale de companie. Cei interesați vor putea urma cursuri acreditate, unde vor învăța atât metode de gestionare a câinilor...
„E Mircea Lucescu acolo, dânsul trebuie să vorbească, ascultați-l pe el, toți trebuie să îl ascultăm”, a declarat Gică Hagi, citat de as.ro, atunci când a fost întrebat despre o...
Secretarul general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea, consider că măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază trebuie să rămână în vigoare. „Trebuie menținută plafonarea la alimentele de bază!”, a...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat concluziile întâlnirii cu ambasadorul rus, Vladimir Lipaev: „Partea română a transmis protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare...
Două trasee din România au fost incluse pe harta „Cele mai bune drumuri europene”, realizată de Honda pentru posesorii modelului Civic Type R. Compania auto a anunțat că selecția cuprinde...
Premierul Rosen Jeliazkov a declarat că armata bulgară a luat toate măsurile necesare după ce o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României, sâmbătă seara. „Au fost luate...
Simona Halep va urca pe aceeași scenă cu Michelle Obama la evenimentul Impact Bucharest, unde fosta primă doamnă a SUA se va afla pentru prima dată. Cum a ajuns Simona...
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a condamnat pătrunderea unor drone rusești în spațiul aerian românesc . „Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este o încălcare inacceptabilă a...
Fostul premier Victor Ponta a reacționat într-o postare la declarațiile făcute recent de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. „E duminică și nu ne enervăm la cafea – dar chiar să ne...
Fermierii contestă decizia Guvernului de a nu mai plafona adaosul comercial la alimentele de bază, afirmând că această decizie nu va aduce beneficii reale și va pune presiune suplimentară pe...
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că o dronă de tip Geran, utilizată de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei, a intrat sâmbătă seară în spațiul aerian al României. „Piloţii au...
Un raport recent realizat de MadeVisual arată că mulți dintre cei mai influenți lideri politici de pe glob administrează averi ce depășesc considerabil patrimoniul unor miliardari din mediul privat. Mulți...
Vladimir Putin nu are în plan să pună capăt războiului cu Occidentul. Mesajele transmise de președintele rus au fost clare atunci când a trimis cel puțin 19 drone spre Polonia...
Penske Media – deținătorul publicațiilor Rolling Stone, Billboard și Variety – a inițiat o acțiune în instanță împotriva Google. Compania media acuză gigantul tehnologic că utilizează articolele sale în rezumatele...
Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat că valoarea punctului de referință nu va fi actualizată până la 1 ianuarie 2027, ceea ce înseamnă că majorările programate nu vor intra în...
Statul bulgar va sprijini proiectul Coridorului Vertical al Gazelor, în care este inclusă și România, prin garantarea unor împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva, adică aproximativ 127,9 milioane...
Ministrul de Externe al Cehiei, Jan Lipavsky, a comentat incidentul petrecut sâmbătă seara, când o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României. „Rusia continuă să provoace. Aseară a...