traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Băsescu n-a avut milă de nimeni. Cuvinte grele la adresa lui Cîțu și Iohannis

Băsescu n-a avut milă de nimeni. Cuvinte grele la adresa lui Cîțu și Iohannis

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit vineri seara într-o emisiune televizată despre bugetul României. El spune că „suntem tâmpiți” dacă ne punem speranțe că acesta va fi făcut în interesul...

Traian Băsescu, discurs furibund în Parlamentul European. Cine l-a enervat pe fostul președinte al României

Traian Băsescu, discurs furibund în Parlamentul European. Cine l-a enervat pe fostul președinte al României

Traian Băsescu a lansat critici usturătoare, în Parlamentul European, la adresa șefului diplomației, după vizita la Moscova. Traian Băsescu a avut o intervenție dură în Parlamentul European și i s-a...

Traian Băsescu lansează o teorie-şoc despre cum a luat fiinţă AUR: „Dați Șoșoacă poporului, Șoșoacă o să aibă”

Traian Băsescu lansează o teorie-şoc despre cum a luat fiinţă AUR: „Dați Șoșoacă poporului, Șoșoacă o să aibă”

Traian Băsescu lansează o teorie-şoc despre cum a luat fiinţă AUR. În opinia fostului preşedinte, AUR ar trebui izolat. Traian Băsescu lansează o teorie-şoc despre cum a luat fiinţă AUR....

Traian Băsescu despre redeschiderea școlilor: „Este greșită, nu am dubii”

Traian Băsescu despre redeschiderea școlilor: „Este greșită, nu am dubii”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că redeschiderea școlilor este greșită din cauza semnelor de întrebare cu privire la eficacitatea vacinurilor anti-COVID în cazul noilor tulpini de coronavirus. Redeschiderea școlilor pentru...

De ce nu reușește România să atragă bani europeni. Traian Băsescu este necruțător

De ce nu reușește România să atragă bani europeni. Traian Băsescu este necruțător

Fostul președinte Traian Băsescu are răspunsul la întrebarea „De ce nu reușește România să atragă bani europeni?”. Fostul președinte a arătat că aparatul bugetar „ în general incompetent” este incapabil...

Vaccinul pentru coronavirus este inutil la tulpinile descoperite în Brazilia și Africa de Sud

Vaccinul pentru coronavirus este inutil la tulpinile descoperite în Brazilia și Africa de Sud

Vaccinul pentru coronavirus, folosit și în România, nu are efecte în fața tulpinilor din Africa de Sud și Brazilia. Vești proaste în ceea ce privește vaccinul folosit pentru a preveni...

Elena Băsescu are de ce să fie mândră. Fiul ei a împlinit 6 ani

Elena Băsescu are de ce să fie mândră. Fiul ei a împlinit 6 ani

Fiica fostului președinte al României, Elena Băsescu, are de ce să fie mândră, acum, când fiul ei a împlinit 6 ani și a devenit un adevărat bărbat. Elena Băsescu are...

Băsescu, Kovesi și producătorii de vaccinuri. „Să-și facă treaba la nivel european!”

Băsescu, Kovesi și producătorii de vaccinuri. „Să-și facă treaba la nivel european!”

Traian Băsescu susține că Laura Codruța Kovesi trebuie să acționeze împotriva producătorilor de vaccinuri anti-COVID care nu-și respectă angajamentele încheiate cu Ununea Europeană. Procurorul șef european Laura Codruța Kovesi trebuie...

Băsescu: SIIJ, vitală pentru România. Ce le lipsește procurorilor

Băsescu: SIIJ, vitală pentru România. Ce le lipsește procurorilor

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, vitală pentru România trebuie să rămână funcțională, deoarece procurorii nu au maturitate. Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu ar trebui să fie...

Traian Băsescu nu știa despre protocoalele secrete. „A fost marea eroare”

Traian Băsescu nu știa despre protocoalele secrete. „A fost marea eroare”

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre protocoalele secrete și a afirmat că a făcut o mare greșeală atunci când a mizat pe unii oameni. Traian Băsescu, președinte al României...

Traian Băsescu, critici dure pentru politicieni: S-au lăudat unii pe alții la Matei Balș

Traian Băsescu, critici dure pentru politicieni: S-au lăudat unii pe alții la Matei Balș

Traian Băsescu, fostul președinte al României, lansează un val de critici dure la adresa oficialilor pentru modul în care au reacționat în urma tragediei de la Matei Balș. Fostul președinte...

Traian Băsescu ne arată realitatea cruntă după tragedia de la Matei Balș

Traian Băsescu ne arată realitatea cruntă după tragedia de la Matei Balș

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre incendiul de la Matei Balș și dezvăluie ce ar trebui făcut în România în continuare. Traian Băsescu dezvăluie realitatea cruntă din România după...

Traian Băsescu demască mafia halatelor albe. Medicii, mână în mână cu afaceriștii

Traian Băsescu demască mafia halatelor albe. Medicii, mână în mână cu afaceriștii

Fostul președinte, europarlamentarul Traian Băsescu demască mafia halatelor albe. El nu s-a sfiit să afirme, în cadrul unei emisiuni televizate, că marii profesori și medici sunt mână în mână cu...

Vlad Voiculescu are un nou consilier! Este fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu

Vlad Voiculescu are un nou consilier! Este fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu

Vlad Voiculescu l-a numit în funcția de consilier pe Bogdan Oprea, paramedic și fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu. Vlad Voiculescu are un nou consilier! Bogdan Oprea, fostul...

Claudiu Târziu: „Dacă îl considerăm pe Băsescu un dictator, înseamnă că regimul Ceaușescu era ceva prizabil”

Claudiu Târziu: „Dacă îl considerăm pe Băsescu un dictator, înseamnă că regimul Ceaușescu era ceva prizabil”

Copreședintele AUR nu crede că poate fi pus semnul egal între DNA-ul din perioada Băsescu și Securitatea din regimul comunist. Claudiu Târziu: „Dacă îl considerăm pe Băsescu un dictator, înseamnă...

Băsescu, critici dure la adresa autorităților: „Modifică HG, adapteaz-o la realitate”

Băsescu, critici dure la adresa autorităților: „Modifică HG, adapteaz-o la realitate”

Fostul președinte Traian Băsescu lansează o serie de critici dure la adresa autorităților în contextul adoptării măsurilor de relaxare la nivelul Capitalei. Traian Băsescu lansează o serie de critici dure...

Băsescu îi pune la punct pe bugetari: „Nu se justifică protestele”

Băsescu îi pune la punct pe bugetari: „Nu se justifică protestele”

Fostul președinte Traian Băsescu îi pune la punct pe bugetari și spune că protestele lor nu se justifică, în condițiile în care salariile lor sunt mult mai mari decât în...

Rareş Bogdan, despre candidatura la șefia PNL: „Chiar dacă vremea e urâtă mă simt foarte bine la Bruxelles”

Rareş Bogdan, despre candidatura la șefia PNL: „Chiar dacă vremea e urâtă mă simt foarte bine la Bruxelles”

Rareș Bogdan nu are de gând să candideze la congresul PNL care va fi probabil în septembrie. A spus că îi este foarte bine la Bruxelles, deci nu are de...

Ce trebuie să repare Joe Biden după Donald Trump. Traian Băsescu: „Insecuritate uriașă în Europa”

Ce trebuie să repare Joe Biden după Donald Trump. Traian Băsescu: „Insecuritate uriașă în Europa”

Traian Băsescu a spus că Joe Biden trebuie să revizuiască politica externă a SUA, stricată de acțiunile lui Donald Trump. Traian Băsescu a vorbit despre Joe Biden, noul președinte al...

Exclusiv EVZ. Traian Băsescu este sigur că Joe Biden va continua să protejeze militar România

Exclusiv EVZ. Traian Băsescu este sigur că Joe Biden va continua să protejeze militar România

Traian Băsescu îl cunoaște foarte bine pe președintele ales al SUA, Joe Biden. A colaborat cinci ani de zile cu administrația democrată Obama-Biden în ultimul său mandat de președinte al...