Traian Băsescu, discurs furibund în Parlamentul European. Cine l-a enervat pe fostul președinte al României

Traian Băsescu, discurs furibund în Parlamentul European. Cine l-a enervat pe fostul președinte al României Sursă: EVZ

Traian Băsescu a lansat critici usturătoare, în Parlamentul European, la adresa șefului diplomației, după vizita la Moscova.

Traian Băsescu a avut o intervenție dură în Parlamentul European și i s-a adresat lui Josep Borrell, șeful diplomației UE. Acesta a efectuat o vizită la Moscova și a susținut o conferință de presă alături de  Serghei Lavrov. Cel care este ministrul de Externe al Rusiei. Europarlamentarul român a reproșat faptul că Borrell nu a fost foarte bine pregătit.

Traian Băsescu, critici usturătoare la tribuna din Parlamentul European

„Domnule Borrell, În discursul dumneavoastră v-ați referit la câteva generalități începând de la studenții ruși, o regretată Europă de la Lisabona la Vladivostok. Și, în fine, ați amintit de arestarea lui Navalnâi și a mii de manifestanți. Pentru acest ultim punct Lavrov v-a făcut cadou un filmuleț ilustrând violențe din Occident. Iar un jurnalist v-a chestionat pe problema ziariștilor de la Sputnik arestați în Letonia.

Și pentru ca deriva dumneavoastră să fie completă, ați căzut în capcana întrebării legată de Cuba. Ceea ce va îndepărtat definitiv de posibilitatea de a da mesajele necesare și așteptate de europeni.” A spus Traian Băsescu. Fostul președinte al României a continuat:

Ne puteți urmări și pe Google News

„La rându-i, Lavrov a dat varianta rusească la toate subiectele de interes, precum: statele din Parteneriatul Estic, situația din Caukaz, sau din Africa de Nord, migrația ilegală, campanii de dezinformare sau despre multilateralism multipolar și nu a ezitat să compare relația SUA-Cuba cu Rusia-Ukraina.

Din păcate abordarea Uniunii asupra temelor enunțate de Lavrov nu a fost auzită de cetățenii europeni pentru că domnul Borrell nu le-a rostit.”

„Să nu credem în Moscova”

Traian Băsescu a mai afirmat în Parlamentul European. „În fine Lavrov a concluzionat că „Uniunea Europeană nu este un partener de încredere” iar după conferința de presă trei diplomați din state ale Uniunii au fost expulzați. Avem o singură soluție. Să nu credem în Moscova și mai credeți-ii dragi colegi și pe politicienii din Est care vă spun ce înseamnă Rusia”. A concluzionat fostul președinte al României.

Eugen Tomac, europarlamentar, șeful PMP, solicită demisia lui Josef Borrell, după vizita la Moscova.