Băsescu îi pune la punct pe bugetari: „Nu se justifică protestele”

Băsescu îi pune la punct pe bugetari: „Nu se justifică protestele” Sursa foto: arhiva EVZ

Fostul președinte Traian Băsescu îi pune la punct pe bugetari și spune că protestele lor nu se justifică, în condițiile în care salariile lor sunt mult mai mari decât în mediul privat.

Traian Băsescu îi pune la punct pe bugetari.

Fostul președinte, în prezent europarlamentar PMP, nu este de acord cu protestele angajaților din sistemul bugetar. Mai multe mișcări de protest ale sindicatelor bugetarilor sunt programate în această perioadă. Aceștia reclamă înghețarea salariilor și tăierea anumitor sporuri. Guvernul condus de Florin Cîțu a dispus ca salariile bugetare să fie înghețate la nivelul lunii decembrie.

Traian Băsescu a arătat care este diferența dintre salariile lucrătorilor la stat și ale celor din mediul privat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Bugetarii ar trebui să fie mai reținuți, nu se justifică protestele lor dacă privim cheltuielile cu salariile lor. Salariu mediu net al bugetarilor este de 5.050 de lei, nu brutul, salariul mediu net. Prin comparație, salariul mediu în in industrie este de 3.113 lei. Cei care produc, încasează puțin peste jumătate față de cei care nu produc, ceea ce înseamnă o răsturnare”, a declarat fostul președinte, conform Realitatea Plus.

Potrivit spuselor sale, costurile cu salariile bugetarilor reprezintă 27% din bugetul de stat, conform situației la nivelul lunii noiembrie.

„Costurile cu salariile bugetarilor reprezintă 27% din bugetul de stat. Acestea sunt calcule la luna noiembrie 2020, nu au apărut încă socotelile pe decembrie, când s-a dat și al 13-lea salariu. Bugetarii ar trebui să stea puțin mai liniștiți și mai decenți. Trei milioane de salariați din economia reală susțin 6 milioane de pensionari și un milion trei sute de mii de bugetari. Nu se poate. Bietul om din producție, din economia reală, e sfrijit și un colos se așază în spatele lui”, a mai spus Traian Băsescu

Băsescu îi pune la punct pe bugetari

Traian Băsescu a făcut o comparație între criza prin care a trecut România în mandatul său și cea de acum. El a arătat că la acel moment guvernul a fost nevoit să reducă anvelopa salarială bugetară cu 25%.

„Diferența între cele două crize e uriașă. Atunci era o criză de bani pe toată piață. Împrumutam cu 8-9-10% dobânda. În momentul de față sunt bani pe piață, nu este o criză de lipsa de bani pe piață. Problema e generată de criza din sănătate care a afectat producția, în principal”, a explicat fostul președinte.

Băsescu a mai arătat că România a încheiat anul 2020 cu un deficit de 10%. El a precizat că importurile sunt mai mari cu 12 miliarde decât exporturile, iar acest lucru afectează balanța comerțului exterior.

„Avem deficite structurale majore, am încheiat anul cu un deficit de 10%, ceea ce înseamnă un deficit major, plus deficitul major în comerțul exterior. Importăm cu vreo 12 miliarde mai mult decât exportăm, ceea ce afectează balanță comerțului exterior”, a explicat Traian Băsescu.