Klaus Iohannis, despre înghețarea salariilor bugetarilor: „Asta este!”
- Iulia Moise
- 12 ianuarie 2021, 19:22
Înghețarea salariilor bugetarilor este o măsură justă, în condiţiile crizei economice actuale, întrucât sunt mai puţini bani la buget, susține președintele Iohannis.
Marți, la conferința de presă pe care a susținut-o la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat că înghețarea salariilor bugetarilor este o măsură justă. Președinte a spus că sunt mai puțini bani la buget din cauza crizei economice.
„Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm prin vaccinare şi prin restricţii să terminăm această epidemie la noi, însă trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat.
Concluzia este simplă: sunt mai puţini bani la buget. Concluzia evidentă: nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare în anul 2021 până când ieşim din criza economică. Este o concluzie simplă, nu vorbim de austeritate, pentru că nu se taie salariile, nu se taie pensiile, pensionarii rămân cu majorarea care a fost decisă în toamna anului trecut, însă, din păcate, când este criză economică, nu putem să vorbim de majorări în zona bugetarilor”, a spus șeful statului.
Klaus Iohannis, despre înghețarea salariilor bugetarilor: „Pot să înțeleg că sunt nemulțumiți”
„Asta este. Că sunt mulţi nemulţumiţi şi asta pot să înţeleg. Oamenii s-au aşteptat după un an pandemic, cu multe sacrificii, să revină la normalitate şi să crească salariile, însă lucrurile trebuie văzute aşa cum sunt", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.
El a afirmat că salariile şi pensiile vor putea să crească atunci când România va ieşi din criza economică.
„Sunt convins că în cursul acestui an vom ieşi din criza economică”, a mai declarat Iohannis.
Şeful statului a amintit că pensiile au crescut. „Creşterea aprobată rămâne în vigoare, deci pensiile au crescut şi aşa crescute rămân”, a completat şeful statului.