Ce-am fost și ce-am ajuns
Putem spune fără rețineri că a fost odată ca niciodată. Scurgerea timpului ne trezește amintiri și nostalgii nu doar datorită trecerii anilor, cât a comparațiilor care se pot face. A...
Gheorghe Hagi, născut la 5 februarie 1965, în Săcele, România, este un fost fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor '80 și '90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.
Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante”, iar românii l-au numit „Regele”.
Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.
Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare.
Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000.
A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.
În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani.
În 2004, a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA.
Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona.
În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.
În 2021, Viitorul și Farul Constanța au fuzionat, iar Hagi a devenit unul dintre patronii noii echipe, Farul, fiind și antrenorul acesteia.
Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist.
Putem spune fără rețineri că a fost odată ca niciodată. Scurgerea timpului ne trezește amintiri și nostalgii nu doar datorită trecerii anilor, cât a comparațiilor care se pot face. A...
FC Viitorul nu se regăsește după ce Gheorghe Hagi a dispărut de pe banca tehnică. Sansele de calificare în play-off sunt minime. FC Viitorul, echipa patronată de Gheorghe Hagi, continuă...
Gică Hagi ar putea da lovitura cu un alt mare transfer către italieni. AC Milan a pus ochii deja pe un mijlocaș tânăr din formația „regelui”. Gică Hagi ar putea...
Gheorghe Hagi, cel care este cosiderat de mulţi oameni de fotbal cel mai mare jucător român din toate timpurile. a împlinit 56 de ani vineri, 5 februarie 2021. La mulţi...
Gheorghe Hagi a fost la un pas să obțină o investiție unică în România care l-ar fi putut propulsa în fața competitorului său, Gigi Becali. Gheorghe Hagi a ratat o...
Mircea Rednic, antrenorul echipei FC Viitorul, are COVID-19. Informația a fost confirmată de clubul lui Gheorghe Hagi, printr-un comunicat oficial. Este alertă de gradul 0 la FC Viitorul după ce...
Gheorghe Hagi are ocazia să adauge 1 milion de euro la visteria clubului FC Viitorul, dacă se va despărți de atacantul Lukassen. Gheorghe Hagi se pregătește să facă iarăși bani...
Gheorghe Hagi la adus la FC Viitorul pe fotbalistul crescut la FC Barcelona și pus pe liber de FC Botoșani în această iarnă Gheorghe Hagi, patronul echipei FC Viitorul, a...
Antrenorul emerit al fotbalului românesc, Mircea Lucescu a vorbit despre echipa națională de fotbal. Mircea Lucescu a mai vorbit despre Marius Șumudică și Ianis Hagi. În ultimul an, Șumudică a...
Derby-ul din Scoția, „Old Firm”, între Celtic și Glasgow, a reprezentat un moment prielnic pentru Ianis Hagi de a se remarca. Fiul „Regelui” n-a ratat șansa și a fost învelit...
Declarația lui Gică Hagi potrivit căreia Glasgow Rangers este cea mai bună echipă din Europa, nu a scăpat de ochiul atent al presei internaționale. Jurnaliștii de la Goal.com l-au ironizat...
Unul dintre cei mai mari fotbalişti români din toate timpurile, Ion Liţă Dumitru, are o poveste de viaţă în care gloria, decăderea şi renaşterea îşi arată unghiurile clar-obscure ca nişte...
„Regele” a investit mulți bani în proiectul pe care l-a pus pe picioare în 2009, dar a fost ajutat și de sponsorizări. Gheorghe Hagi continuă se se ocupe din umbră...
Gheorghe Hagi a povestit despre o perioadă tristă din viața sa. Era selecționerul echipei naționale a României și a trebuit să îndure multe din partea multor. Legenda fotbalului românesc, Gheorghe...
Pe pagina „Poliţiştii au umor” se dezbate aprins despre scandal iscat de Sebastian Colțescu la meciul dintre PSG şi Istanbul Basaksehir, din Liga Campionilor, după ce a fost acuzat de rasism de echipa turcă....
Mircea Rednic a ajuns la un acord cu Gheorghe Hagi și a semnat un contract pentru a antrena la FC Viitorul timp de doi ani și jumătate. Gheorghe Hagi s-a...
Cine o cunoaște pe Kira Hagi știe că este fiica „regelui” fotbalului, Gheorghe Hagi. Dincolo de această relație, nimeni nu știe prea multe despre ceea ce face Kira Hagi și...
„Regele” vrea să dezvolte infrastructura Academiei pe care o conduce și a apelat la un vechi partener cu care colaborează de mulți ani. Gheorghe Hagi continuă să se concentreze pe...
Celebrul agent de jucător, Giovanni Becali, condamnat ulterior în „Dosarul Transferurilor” pentru ilegalități făcute în fotbal, a povestit detalii neștiute din 1990, când a început să facă primele transferuri în...
Fostul căpitan al naţionalei României, Gheorghe Hagi, nu este deloc un tată fericit după ziua de joi, în care fiul său Ianis a fost notat cu 4 în presa scoţiană...