Gică Hagi riscă să trăiască un eșec de proporții. FC Viitorul este periculos de aproape de retrogradare
- Nicolae Comănescu
- 27 aprilie 2021, 08:24
FC Viitorul este de nerecunoscut fără Gheorghe Hagi pe banca tehnică. Echipa din Ovidiu s-a apropiat de zona retrogradării după un nou eșec, 0-1 cu FC Voluntari.
Un nou eșec pentru FC Viitorul, echipa finanțată de Gheorghe Hagi. Gruparea din Ovidiu a pierdut, luni seară, în deplasare, cu FC Voluntari, scor 0-1, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii I. Singurul gol a fost marcat de atacantul spaniol Jefte Betancor, în minutul 28. Oaspeții nu au reușit să concretizeze nicio acțiune și au bifat o nouă înfrângere. Situația Viitorului este foarte complicată în acest moment.
Echipa lui Gheorghe Hagi trăiește periculos finalul de sezon
Pentru că dobrogenii au ajuns pe poziția a 7-a a clasamentului play-out-lui, cu 19 puncte. Una care trimite la o partidă de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga I. Cei de la Viitorul au bifat o victorie şi patru eşecuri în ultimele cinci etape. În schimb, ilfovenii au ajuns la patru partide consecutive fără înfrângere, două egaluri şi două victorii și se află pe locul al 4-lea, cu 23 de puncte.
Cei de la FC Viitorul sunt nemulțumiți din cauza programărilor
Conducerea Viitorului și-a manifestat nemulțumirea, luni, față de programarea echipei din Ovidiu. Gică Hagi amenință cu neprezentarea la următoarele partide, din cauza programului foarte aglomerat.
„FC Viitorul Constanța dorește să tragă un semnal de alarmă asupra modului în care s-a decis programarea meciurilor din etapele 3-6 ale play-out-ul Ligii 1, partide care în principiu vor stabili ierarhia echipelor retrogradabile și / sau participante la baraj.
- Astfel, FC Viitorul Constanța este SINGURA echipă din play-out nevoită să dispute 4 meciuri în 10 zile, dintre care 3 partide urmând să fie în deplasare !
„Se încalcă orice principiu de etică și fair-play”
- Ca urmare a acestei programări, se încalcă orice principiu de etică și fair-play prin care fiecare echipă ar trebui să aibă șanse egale în lupta pentru obținerea punctelor puse în joc.
- Nu este prima dată când aceste programări dezavantajează evident formația noastră, fără a se ține cont de:
a. Timpul necesar refacerii fizice a jucătorilor înainte și după fiecare meci în condițiile desfășurării unor meciuri într-un interval chiar mai mic de 72 de ore !!! (2 mai, ora 18.30 cu Dinamo - 5 mai ora 14.15 cu Hermannstadt, la Mediaș).
b. Distanțele foarte lungi în condițiile infrastructurii din România și de costurile ce implică aceste deplasări succesive într-un timp extrem de scurt. Preferăm să putem achita salariile în locul unor curse charter !”, s-au plâns cei de la FC Viitorul.