FCSB trece la limită, de Chindia şi devine, pentru moment, liderul Ligii I

FCSB trece la limită, de Chindia şi devine, pentru moment, liderul Ligii I

Gruparea roş-albastră a spart, în sfârşit, gheaţa. După eliminarea din Cupa României şi alte două înfrângeri suferite în campionat, FCSB a reuşit să treacă, la limită, cu scorul de 1 - 0, de Chindia Târgovişte. În urma acestui succes de pe „Arena Naţională”, formaţia patronată de Gigi Becali a urcat, pentru moment, pe locul întâi al Ligii I.

Bucureştenii s-au impus prin reuşita din prima repriză a tânărului atacant Darius Olaru, aflat la cel de-al şaselea gol din sezonul actual. Vârful care va împlini, la începutul lunii viitoare, vârsta de 23 de ani recunoaşte că roş-albaştrii au avut mult de furcă cu bătăioasa defensivă a trupei pregătite de Emil Săndoi şi jocul ofensiv al FCSB-ului scârţâie serios în ultima perioadă.

„Veneam după o perioadă nefastă, cu o serie de trei înfrângeri la rând, în care nu am reuşit să marcăm niciun gol. Mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa cu un gol şi că am obţinut toate cele trei puncte. E greu să evoluezi împotriva unor formaţii care se apără aglomerat. În fiecare partidă, încercăm să ne creăm cât mai multe ocazii de a marca, dar nu întotdeauna nu iese aşa cum ne dorim” a fost prima reacţie a lui Olaru, de la finalul confruntării de ieri seară.

Petrea, mulţumit de atitudinea lui Moruţan şi compania

Antrenorul principal al grupării din Capitală, Toni Petrea, răsuflă, la rândul său, uşurat. Fostul secund al lui Laurenţiu Reghecampf s-a declarat mulţumit de atitudinea pe care au arătat-o Olimpiu Moruţan şi ceilalţi coechipieri ai săi în disputa de pe fostul stadion „Lia Manoliu”, însă nu a uitat, de asemenea, nici să sublinieze jocul temător pe care l-au etalat aceştia pentru mai multe minute.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mă bucură evoluţia noastră şi faptul că am dat dovadă de maturitate. În anumite momente ale jocului s-a văzut însă o oarecare teamă în a pasa şi în a ne exprima pe teren. Băieţii au făcut totuşi un efort incredibil şi mi-a plăcut atitudinea şi dăruirea lor din această confruntare. E o victorie meritată şi sunt trei puncte importante pentru noi” a analizat Petrea, bătălia cu Chindia.