Nicușor Dan, despre deficitul bugetar de 150 de miliarde de lei: „Este absolut obligatoriu ca traiectoria fiscală să fie menţinută”

Nicușor Dan, despre deficitul bugetar de 150 de miliarde de lei: „Este absolut obligatoriu ca traiectoria fiscală să fie menţinută”Deficit bugetar. Sursa foto: AI

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat situaţia financiară a României, atrăgând atenţia asupra deficitului bugetar, care ajunge la 150 de miliarde de lei. Şeful statului a explicat că diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetului reprezintă sumele pe care statul trebuie să le împrumute şi a avertizat asupra riscurilor pe care le-ar implica abaterea de la angajamentele fiscale asumate.

De ce este România atât de aproape de pierderea recomandării pentru investiții

Potrivit datelor prezentate de preşedinte, bugetul României pentru 2026 a avut venituri de 730 de miliarde de lei şi cheltuieli de 860 de miliarde de lei.

„Diferenţa, adică deficitul, adică cât cheltuim şi nu avem şi trebuie să ne împrumutăm, 150 de miliarde de lei. Ce înseamnă 150 de miliarde de lei? Înseamnă tot PNRR-ul pe cinci ani şi granturi şi împrumuturi. Sau, 2500 de kilometri de autostradă de la zero. Sau, 45 de spitale regionale. Ăştia sunt banii pe care noi îi cheltuim, fără să-i avem în anul 2027. Din cele 150 de miliarde de lei, 60 de miliarde de lei sunt doar dobânzile la datoria pe care am acumulat-o deja”, a declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele a făcut referire şi la costurile generate de dobânzile datoriei publice, arătând că cele 60 de miliarde de lei ar putea echivala cu 1.000 de kilometri de autostradă construiţi de la zero sau cu 85 de spitale regionale.

Nicusor Dan

Nicusor Dan. Sursa foto: INQUAM

Nicuşor Dan: România riscă să piardă încrederea investitorilor

Şeful statului a explicat că menţinerea angajamentelor fiscale este esenţială pentru credibilitatea României în faţa pieţelor financiare. O eventuală abatere de la planul asumat ar putea afecta capacitatea ţării de a-şi achita datoriile.

„Faţă de situaţia asta, trebuie să fim calmi, dar este absolut obligatoriu ca traiectoria fiscală pe care ne-am asumat-o faţă de pieţe să fie menţinută. Orice abatere de la această traiectorie înseamnă că România nu e credibilă şi este în risc de a nu putea să-şi plătească datoriile”, a afirmat Nicuşor Dan.

Rolul agențiilor de rating

Preşedintele a explicat şi rolul agenţiilor de rating în evaluarea situaţiei economice a unei ţări. Acestea transmit investitorilor dacă este recomandat să îşi plaseze banii într-un anumit stat.

În cazul României, situaţia este una delicată, ţara aflându-se, potrivit lui Nicuşor Dan, la limita dintre recomandarea pentru investiţii şi lipsa acesteia.

O eventuală retrogradare a ratingului de ţară ar putea determina anumite fonduri de investiţii şi fonduri de pensii să îşi retragă banii din România, dacă regulamentele interne le impun acest lucru.

În această situaţie, statul ar fi nevoit să găsească alţi creditori, care ar putea solicita dobânzi mai mari. Preşedintele a atras atenţia şi asupra riscului ca România să nu găsească suficienţi investitori dispuşi să îi împrumute bani.

Nicuşor Dan invocă posibilitatea unei intervenţii a FMI

Şeful statului a amintit că o astfel de situaţie ar putea duce la solicitarea unui sprijin din partea Fondului Monetar Internaţional, aşa cum s-a întâmplat în 2009.

Nicuşor Dan a explicat că o eventuală intervenţie a FMI vine cu condiţii stricte de ajustare fiscală şi financiară. În plus, corectarea deficitului ar putea deveni mult mai dură decât cea prevăzută în prezent, indiferent dacă instituţia financiară internaţională va interveni sau nu.

Preşedintele a mai arătat că printre cele mai mari categorii de cheltuieli ale bugetului naţional se numără cheltuielile de personal.

Totodată, acesta a atras atenţia asupra efectelor pe care creşterea dobânzilor la împrumuturile statului le-ar putea avea asupra populaţiei şi companiilor. Dacă statul se împrumută mai scump, costurile creditării pot creşte şi pentru persoane fizice şi firme.

Nicuşor Dan a precizat că situaţia este dificilă mai ales pentru companiile care se confruntă deja cu probleme financiare şi care ar putea suporta cu greu noi majorări ale dobânzilor.