economie

Economie este știința care studiază modul în care oamenii, organizațiile și statele își administrează resursele limitate pentru a produce, distribui și consuma bunuri și servicii.

Ea analizează comportamentele economice, mecanismele pieței, politicile financiare și procesele de dezvoltare la nivel individual, național și global.

Ramuri principale ale economiei:

Microeconomie – studiază deciziile economice ale indivizilor și firmelor (cerere, ofertă, prețuri, concurență).

Macroeconomie – analizează economia națională în ansamblu (PIB, inflație, șomaj, politică fiscală și monetară).

Economie internațională – se ocupă de comerțul global, cursurile de schimb și relațiile economice între state.

Economie înseamnă și ansamblul activităților economice ale unei societăți, reprezentând sistemul prin care aceasta își produce și își distribuie resursele.

Valentin Preda, apel de Ziua Unirii Principatelor: România nu își poate permite luxul de a rămâne sfâșiată

Valentin Preda, apel de Ziua Unirii Principatelor: România nu își poate permite luxul de a rămâne sfâșiată

Valentin Preda, reprezentantul organizației Diplomacy360, a adus în prim plan criza prin care trece România. Potrivit acestuia, țara „este ruptă în două și riscă să devină nefuncțională”. Președintele organizației non-profit face...

JPMorgan: România, expusă riscului de colaps al investițiilor

JPMorgan: România, expusă riscului de colaps al investițiilor

Într-un raport recent, analiștii JPMorgan subliniază că piețele emergente ar putea înfrunta dificultăți majore din cauza politicilor economice ale administrației Trump. România, alături de alte state precum Malaezia, Africa de...

Piața imobiliară în 2025. Prețuri exagerate, cerere scăzută. Sunt așteptați românii care muncesc în străinătate

Piața imobiliară în 2025. Prețuri exagerate, cerere scăzută. Sunt așteptați românii care muncesc în străinătate

Anul 2025 va fi unul plin de provocări pentru piața imobiliară. Conform unui raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers, perspectivele sunt pozitive pe termen lung, însă rămâne îngrijorarea privind...

Schimbările climatice și impactul asupra industriilor. Pavel Stan, expert: „Economia va avea nevoie să se adapteze”. Video

Schimbările climatice și impactul asupra industriilor. Pavel Stan, expert: „Economia va avea nevoie să se adapteze”. Video

Pavel Stan, expert în schimbări climatice, a fost invitatul special al noii ediții a podcastului „Esențial”, difuzat pe canalul de Youtube „Hai România”. În cadrul discuției, acesta a oferit explicații...

Direcția pro-europeană, salvatoare pentru țară. Ce spun românii - Sondaj

Direcția pro-europeană, salvatoare pentru țară. Ce spun românii - Sondaj

Peste 87% dintre români își doresc o României orientată spre direcția pro-europeană. Totodată, 60.9% dintre cetățeni sunt convinși că țara se îndreaptă spre o direcție greșită, arată cel mai recent sondaj...

Guvernul Orbán a dat greş, economia scade

Guvernul Orbán a dat greş, economia scade

Guvernul Orbán a dat greş. În ultimii patru ani productivitatea economiei ungare nu a crescut substanțial, iar decalajul este semnificativ în comparație cu mediile UE. Economia stagnează sub Orbán Dezvoltarea...

Agonia lentă a Europei

Agonia lentă a Europei

Agonia lentă a Europei. Europenii ar fi trebuit să fie avertizați deja. De ani de zile, Statele Unite nu dau doi bani pe acordurile economice internaționale. Agonia Europei, accelerată de...

Planul Valev pentru transformarea României în ținut agricol. O enigmă, de nedescifrat

Planul Valev pentru transformarea României în ținut agricol. O enigmă, de nedescifrat

Planul Valev, un proiect controversat propus în perioada Războiului Rece, continuă să stârnească dezbateri în rândul istoricilor. Elaborat de economistul sovietic Emil Borisovici Valev, acest plan sugera reconfigurarea economică a...

Centenarul Turciei nu a început bine

Centenarul Turciei nu a început bine

Centenarul Turciei nu a început bine. De 22 de ani, în politică, justiție, economie, educație, politică externă s-au impus termeni precum "lider mondial, factor determinant, local și național". Centenarul Turciei,...

Patru din zece maghiari se așteaptă să fie mai săraci în acest an decât anul trecut

Patru din zece maghiari se așteaptă să fie mai săraci în acest an decât anul trecut

Patru din zece maghiari se așteaptă să fie mai săraci în acest an decât anul trecut, în timp ce Viktor Orbán a promis recent că 2025 va fi un an...

Guvernul „semafor” a dus Germania în criză profundă

Guvernul „semafor” a dus Germania în criză profundă

Germania se confruntă cu un val de probleme la începutul anului.  Economia dă semne că se prăbușește, iar numărul companiilor intrate în insolvență crește de la o lună la alta. Germania,...

Programul de compensații pentru mediul de afaceri, amânat. Va putea fi oprită avalanșa scumpirilor?

Programul de compensații pentru mediul de afaceri, amânat. Va putea fi oprită avalanșa scumpirilor?

Republica Moldova. Premierul Dorin Recean i-a convocat la Guvern  pe reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne, lapte și panificație. Întâlnirea a avut loc în contextul provocărilor generate de criza energetică, Executivul...

Cel mai mare inamic al lui Justin Trudeau a fost el însuși

Cel mai mare inamic al lui Justin Trudeau a fost el însuși

În zilele însorite ale venirii la putere a lui Justin Trudeau un jurnalist l-a întrebat de ce cabinetul lui e alcătuit în proporție de 50% din femei. Trudeau i-a dat...

China, în prag de colaps economic. Șomajul crește, investitorii fug

China, în prag de colaps economic. Șomajul crește, investitorii fug

China comunistă se confruntă cu una dintre cele mai grave perioade pe plan economic. Îngrijorările că Beijingul nu își va atinge ținta de creștere au crescut în ultimele luni. În...

Marea Britanie, contraperformanță cu Guvernul Starmer

Marea Britanie, contraperformanță cu Guvernul Starmer

Costurile împrumuturilor pe termen lung din Marea Britanie au atins cel mai înalt prag din ultimele trei decenii. Schimbarea a apărut pe fondul unei licitaţii organizate de Biroul de Gestionare a...

Papahagi: România, înghițită de noul război mondial, care se va acutiza

Papahagi: România, înghițită de noul război mondial, care se va acutiza

Filologul Adrian Papahagi a conturat un scenariu sumbru legat de următorii ani. În opinia sa, „lumea se aruncă din nou în nebunia naționalistă”, iar efectele ar putea fi dezastruoase. În...

Eșec al laburiștilor lui Keir Starmer. Prețurile cresc, economia scade accelerat

Eșec al laburiștilor lui Keir Starmer. Prețurile cresc, economia scade accelerat

Potrivit unui sondaj realizat de Camera Britanică de Comerț (BCC), companiile din Marea Britanie intenționează să crească prețurile pentru a compensa majorările taxelor, în timp ce încrederea în economie a...

Problemele economice din Franța și Germania zguduie bursele europene

Problemele economice din Franța și Germania zguduie bursele europene

După ce la ultima ședință de tranzacționare completă a anului au încheiat în scădere, bursele europene și-au mai revenit și sunt în oarecare creștere la început de an, în pofida...

Creșterea economică din SUA a depășit toate prognozele. Dolarul american, la cel mai ridicat nivel din ultimii ani

Creșterea economică din SUA a depășit toate prognozele. Dolarul american, la cel mai ridicat nivel din ultimii ani

Indicele dolarului american a ajuns l cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. De altfel, investitorii așteaptă începutul anului de tranzacționare într-un nou context, după ce Donald Trump va prelua...

Marcel Ciolacu: „Schengen va fi cheia redresării economice a României”

Marcel Ciolacu: „Schengen va fi cheia redresării economice a României”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare recentă pe Facebook, importanța majoră a integrării României în spațiul Schengen pentru redresarea economiei naționale. Potrivit acestuia, eliminarea controalelor la frontierele cu Ungaria...