buget

Bugetul este un document financiar oficial care prezintă estimarea veniturilor și cheltuielilor unei persoane, instituții, organizații sau a unui stat pentru o perioadă determinată, de obicei un an.

În sens economic și administrativ, bugetul reprezintă instrumentul principal de planificare și control financiar, prin care se stabilește modul de colectare a resurselor și de alocare a fondurilor pentru atingerea unor obiective economice, sociale sau politice.

Tipuri principale de bugete:

Buget public / de stat – stabilește veniturile și cheltuielile statului (impozite, taxe, investiții, educație, sănătate etc.);

Buget local – gestionat de autoritățile locale pentru comunități (orașe, comune, județe);

Buget privat – al unei companii sau persoane fizice, privind planificarea resurselor proprii;

Buget al instituțiilor publice – reflectă finanțarea și cheltuielile fiecărei instituții din bani publici.

Un buget echilibrat presupune ca veniturile să acopere cheltuielile, iar un deficit bugetar apare când cheltuielile depășesc veniturile.

Bugetul este o proiecție financiară planificată, un instrument de gestionare a resurselor și un indicator al priorităților economice și sociale ale unei entități.

Nicușor Dan, înaintea Consiliului European: România se opune tăierilor din bugetul UE pentru agricultură și coeziune

Nicușor Dan, înaintea Consiliului European: România se opune tăierilor din bugetul UE pentru agricultură și coeziune

Update. Președintele Nicușor Dan a declarat, înaintea reuniunii Consiliului European, că printre principalele subiecte de pe agendă se numără viitorul buget al Uniunii Europene, extinderea blocului comunitar și situația de...

Franța amenință cu blocarea bugetului UE. Condiția pusă de Palatul Élysée înaintea summitului european

Franța amenință cu blocarea bugetului UE. Condiția pusă de Palatul Élysée înaintea summitului european

Președinția franceză a transmis un avertisment ferm înaintea summitului Uniunii Europene programat joi și vineri. Parisul condiționează aprobarea viitorului cadru financiar de asigurarea unor venituri directe consistente pentru bugetul comunitar,...

Bani mutați de la modernizarea școlilor din Sectorul 4. Unde vor ajunge peste 7 milioane de lei

Bani mutați de la modernizarea școlilor din Sectorul 4. Unde vor ajunge peste 7 milioane de lei

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat luni, 12 octombrie 2026, o rectificare bugetară care prevede diminuarea cu peste 7 milioane de lei a fondurilor alocate pentru modernizarea a cinci...

Acuzații grave pentru ANM: cosmetice și îmbrăcăminte, cumpărate din bani publici

Acuzații grave pentru ANM: cosmetice și îmbrăcăminte, cumpărate din bani publici

Un control al Ministerului Mediului la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare, produse cosmetice și decorațiuni plătite din fondurile instituției. Ministrul cere demisia conducerii...

Luca Niculescu vrea o rectificare bugetară urgentă și finalizarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul anului

Luca Niculescu vrea o rectificare bugetară urgentă și finalizarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul anului

Premierul desemnat Luca Niculescu spune, într-o postare pe Facebook, că este necesară adoptarea urgentă a unei rectificări bugetare pentru a evita blocaje în activitatea unor instituții publice. Luca Niculescu spune...

Ședință la Cotroceni pe tema banilor europeni. Nicușor Dan a convocat patru miniștri

Ședință la Cotroceni pe tema banilor europeni. Nicușor Dan a convocat patru miniștri

Președintele Nicușor Dan a programat o ședință de lucru la Palatul Cotroceni cu patru miniștri, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, Iulia Matei....

Cehia renunță la Eurovision 2027 din cauza reducerilor bugetare

Cehia renunță la Eurovision 2027 din cauza reducerilor bugetare

Televiziunea publică din Cehia a anunțat că nu va participa la ediția Eurovision din 2027, invocând reducerile bugetare și dificultățile financiare cu care se confruntă instituția. Cehia nu risipește banii...

Cehia nu va participa la Eurovision 2027. Televiziunea publică invocă reducerile bugetare

Cehia nu va participa la Eurovision 2027. Televiziunea publică invocă reducerile bugetare

Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția din 2027 a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reducerile bugetare, informează AFP. „Nu...

Cum să citești meniul de la restaurant ca să mănânci mai ieftin

Cum să citești meniul de la restaurant ca să mănânci mai ieftin

Meniul unui restaurant nu este doar o listă de preparate. Este un instrument de vânzare gândit să te influențeze. Dacă știi cum să-l citești, poți evita câteva capcane clasice și...

Nicușor Dan, alături de Giorgia Meloni, în negocierile pentru viitorul buget european. Ce solicită cele 17 state

Nicușor Dan, alături de Giorgia Meloni, în negocierile pentru viitorul buget european. Ce solicită cele 17 state

Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Italiei, Giorgia Meloni, au reunit 17 state membre ale Uniunii Europene pentru a susține menținerea finanțării agriculturii și a politicii de coeziune în viitorul buget...

Bătălia pentru viitorul buget al UE. România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și dezvoltare regională

Bătălia pentru viitorul buget al UE. România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și dezvoltare regională

Negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene, aferent perioadei 2028-2034, se anunță dificile, în condițiile în care mai multe state membre solicită menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune, în timp...

Moody’s consideră dificilă adoptarea bugetului pentru 2027. Nazare explică ce riscă România

Moody’s consideră dificilă adoptarea bugetului pentru 2027. Nazare explică ce riscă România

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a avut joi seară o nouă discuție cu reprezentanții Moody’s, în care le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, execuția bugetară...

128 de miliarde de lei pentru Sănătate. Cei mai mulți bani se duc în salarii și furnizori privați

128 de miliarde de lei pentru Sănătate. Cei mai mulți bani se duc în salarii și furnizori privați

Sistemul de sănătate din România a ajuns în 2025 la un nivel record de finanțare, cu cheltuieli curente totale de 127,98 miliarde de lei, echivalentul a 6,68% din PIB. Cea...

Nicușor Dan: Cifrele financiare, mult mai bune decât acum un an și acum șase luni

Nicușor Dan: Cifrele financiare, mult mai bune decât acum un an și acum șase luni

Președintele Nicușor Dan spune că nu dorește să anticipeze rezultatul evaluării pe care agenția Standard & Poor’s urmează să o anunțe vineri seară, însă susține că situația financiară a României...

Nicușor Dan despre rectificarea bugetară: Nu e un motiv de panică pe termen foarte scurt

Nicușor Dan despre rectificarea bugetară: Nu e un motiv de panică pe termen foarte scurt

Președintele Nicușor Dan spune că situația creată de lipsa unui Guvern cu puteri depline trebuie rezolvată cât mai repede, în special pentru realizarea rectificării bugetare și pregătirea bugetului pentru anul...

Deficitul bugetar scade sub 3% din PIB. Cum arată bugetul României după opt luni

Deficitul bugetar scade sub 3% din PIB. Cum arată bugetul României după opt luni

Deficitul bugetar al României a ajuns la 59,42 miliarde de lei în primele opt luni din 2026, cu 26,94 miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025....

Cât de mare e deficitul bugetului de pensii și care sunt riscurile

Cât de mare e deficitul bugetului de pensii și care sunt riscurile

Cât de mare e deficitul bugetului de pensii și care sunt riscurile. România are o problemă structurală în ceea ce privește finanțarea pensiilor: contribuțiile încasate în sistemul public nu sunt...

Câți bani europeni ar putea primi România în următorii șapte ani. Analiza europarlamentarului Gheorghe Piperea

Câți bani europeni ar putea primi România în următorii șapte ani. Analiza europarlamentarului Gheorghe Piperea

Negocierile privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene ar putea influența fondurile europene disponibile pentru România în următorii ani. Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a discutat despre această situație în podcastul...

Alexandru Nazare deblochează peste 2 miliarde de lei pentru sănătate. Ce se întâmplă cu banii

Alexandru Nazare deblochează peste 2 miliarde de lei pentru sănătate. Ce se întâmplă cu banii

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sistemul de sănătate, prin aducerea mai devreme a unor fonduri prevăzute pentru ultimele luni ale...

UE pregătește reduceri de cheltuieli. Funcționarii europeni ar putea fi printre primii afectați

UE pregătește reduceri de cheltuieli. Funcționarii europeni ar putea fi printre primii afectați

Salariile funcționarilor europeni și costurile de funcționare ale instituțiilor UE au intrat în centrul negocierilor pentru viitorul buget comunitar, aferent perioadei 2028-2034. Majoritatea statelor membre susțin reducerea cheltuielilor administrative, în...