Adrian Năstase

Adrian Năstase, născut la 22 iunie 1950, în București, este un politician social-democrat român, profesor de drept public internațional.

Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea FDSN/PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost cel de-al 59-lea prim-ministru al României.

La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul PSD la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și Adevăr (DA), Traian Băsescu.

La 15 martie 2006, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.

În anul 2012, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și șantaj.

Noul ambasador al Chinei, primit de Năstase la sediul Fundației Europene „Titulescu”

Noul ambasador al Chinei, primit de Năstase la sediul Fundației Europene „Titulescu”

Fostul premier Adrian Năstase l-a primit, joi, pe noul ambasador al Chinei, Chen Feng, la sediul Fundației Europene „Titulescu”. „M-am bucurat să-l primesc, ieri, pe noul ambasador al Chinei, domnul...

Adrian Năstase: Politica externă nu poate fi lăsată exclusiv în mâinile USR

Adrian Năstase: Politica externă nu poate fi lăsată exclusiv în mâinile USR

Adrian Năstase, fost premier al României, a afirmat marți, că politica externă nu poate fi coordonată doar de USR. „Ceea ce nu mi se pare admisibil este ca politica externă...

Fotografia controversată de la Beijing! Silviu Predoiu avertizează asupra gafelor diplomatice ale Oanei Țoiu

Fotografia controversată de la Beijing! Silviu Predoiu avertizează asupra gafelor diplomatice ale Oanei Țoiu

Recent, doi foști premieri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, au participat ca persoane private la Parada Militară de la Beijing dedicată comemorării a 80 de ani de la...

Analfabetismul funcțional al (deloc) diplomatei Oanei Țoiu

Analfabetismul funcțional al (deloc) diplomatei Oanei Țoiu

Numirea Oanei Țoiu în fruntea Ministerului de Externe este cea mai proastă decizie luată în România ultimilor ani. Și, după cum știți, s-au luat multe decizii proaste... Nu mă gândesc...

Un Holocaust uitat. Complicata relație dintre China și Japonia și reacțiile de la București

Un Holocaust uitat. Complicata relație dintre China și Japonia și reacțiile de la București

Un popor. O națiune. O civilizație. Japonia și China sunt două țări asiatice care reprezintă, fiecare în parte, o întreagă civilizație - nu un popor, nu o națiune, ci o...

Ecourile vizitei la Beijing. „Păcălici”, replica lui Adrian Năstase pentru un fost europarlamentar

Ecourile vizitei la Beijing. „Păcălici”, replica lui Adrian Năstase pentru un fost europarlamentar

Adrian Năstase l-a numit „păcălici” pe fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, după ce acesta a cerut retragerea statutului de „utilitate publică” pentru Fundația Europeană Titulescu. Motivul invocat: Adrian Năstase a apărut...

Fifor, despre declarațiile ministrului Oana Țoiu: Fiecare cuvânt se duce glonț în toate cancelariile lumii

Fifor, despre declarațiile ministrului Oana Țoiu: Fiecare cuvânt se duce glonț în toate cancelariile lumii

Liderul PSD Arad, Mihai Fifor, a declarat că a asistat la „o mostră de isterie USR-istă” provocată de ministrul de Externe, Oana Țoiu, după ce aceasta a criticat participarea foștilor...

Ana Birchall: Ministrul de Externe Oana Țoiu a declanșat un scandal diplomatic cu China

Ana Birchall: Ministrul de Externe Oana Țoiu a declanșat un scandal diplomatic cu China

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a afirmat, joi, că ministrul de Externe Oana Țoiu a declanșat un scandal diplomatic cu China, după ce aceasta a criticat participarea foștilor premieri...

Grindeanu, despre Năstase şi Dăncilă în China: A fost opțiunea lor, la invitația președintelui Xi Jinping

Grindeanu, despre Năstase şi Dăncilă în China: A fost opțiunea lor, la invitația președintelui Xi Jinping

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a declarat joi că „prezența unor foști demnitari ai statului român a fost opțiunea lor și a avut loc la invitația președintelui Republicii Populare...

Adrian Severin: O prezență care a asociat simbolic România puterilor viitorului, atacată de neo-bolșevismul dâmbovițean

Adrian Severin: O prezență care a asociat simbolic România puterilor viitorului, atacată de neo-bolșevismul dâmbovițean

„Am consemnat în aceste zile prezența foștilor premieri români Viorica Dăncilă și Adrian Năstase, alături de actuali și foști lideri politici de prim rang din alte țări, la manifestările de...

Ambasada Chinei mulțumește foștilor premieri români pentru prezența la Beijing

Ambasada Chinei mulțumește foștilor premieri români pentru prezența la Beijing

Ambasada Chinei la București a transmis „mulțumiri foștilor premieri ai României, pentru participarea la acest eveniment” desfășurat la Beijing, cu prilejul marcării a „80 de ani de la victoria poporului...

Bolojan, despre vizita lui Dăncilă și Năstase în China: Această imagine nu angajează sub nicio formă România

Bolojan, despre vizita lui Dăncilă și Năstase în China: Această imagine nu angajează sub nicio formă România

Ilie Bolojan a declarat că „două persoane fizice, chiar dacă au fost demnitari, au libertatea să facă ceea ce consideră de cuviinţă”. Premierul României a făcut referire la prezenţa lui...

Ponta, atac la Oana Țoiu: Îl certăm pe Trump că se vede cu Putin?

Ponta, atac la Oana Țoiu: Îl certăm pe Trump că se vede cu Putin?

Fostul premier Victor Ponta a declarat că, deocamdată, „avem dreptul constituțional de a călători unde dorim, de a ne întâlni cu cine dorim și de a ne fotografia cu cine...

Grindeanu, despre Năstase şi Dăncilă la Beijing: E opţiunea dânşilor, opţiunea personală

Grindeanu, despre Năstase şi Dăncilă la Beijing: E opţiunea dânşilor, opţiunea personală

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că participarea foştilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă la parada din China reprezintă o opţiune personală, subliniind că PSD urmează...

Adrian Năstase, explicații după prezența la parada de la Beijing. Am fost ca persoană privată

Adrian Năstase, explicații după prezența la parada de la Beijing. Am fost ca persoană privată

Adrian Năstase, fost premier al României, a fost la parada de la Beijing în calitate de persoană privată. După cum a explicat pe blogul său, ca urmare a discuțiilor apărute...

Iohannis poate rămâne fără „Steaua României” din cauza caselor. Năstase va râde

Iohannis poate rămâne fără „Steaua României” din cauza caselor. Năstase va râde

Povestea lui Klaus Iohannis, cu cele două case în posesia cărora a intrat cu acte de moştenire false, are consecințe după terminarea mandatului de președinte. ANAF îl execută pentru peste...

Ce pensie are Adrian Năstase, fostul premier al României

Ce pensie are Adrian Năstase, fostul premier al României

Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu primesc lunar pensii mari de la stat. Pensiile speciale pentru limită de vârstă ale foștilor parlamentari încep, în România, de la aproximativ 2.200 de...

Adrian Năstase, nemulțumit că tinerii au mers la Untold în timpul doliului pentru Ion Iliescu

Adrian Năstase, nemulțumit că tinerii au mers la Untold în timpul doliului pentru Ion Iliescu

Fostul premier Adrian Năstase a criticat dur, într-un text publicat pe blogul său intitulat „Doliul, la români”, faptul că mulți tineri au participat la festivalul Untold în perioada doliului național...

Un moment din istoria noastră postdecembristă

Un moment din istoria noastră postdecembristă

„File întoarse din viața mea” sunt în fapt memoriile mele din locurile pe unde a activat de-a lungul carierei militare. Datorez aceste memorii lui Ion Cristoiu și lui Dan Andronic....

Adrian Năstase sărbătorește 40 de ani de căsătorie alături de soția sa

Adrian Năstase sărbătorește 40 de ani de căsătorie alături de soția sa

Fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase și soția acestuia, Dana Năstase, sărbătoresc joi, 31 iulie, patru decenii de când cei doi s-au căsătorit. Într-o postare pe blogul său personal, fostul...