Adrian Năstase

Adrian Năstase, născut la 22 iunie 1950, în București, este un politician social-democrat român, profesor de drept public internațional.

Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea FDSN/PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost cel de-al 59-lea prim-ministru al României.

La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul PSD la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și Adevăr (DA), Traian Băsescu.

La 15 martie 2006, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.

În anul 2012, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și șantaj.


Adrian Năstase, după ce ADIRI a rămas fără statutul de utilitate publică: Unii se vor întreba ce s-a intâmplat cu vila anunțată de domnul Fritz


Adrian Năstase, după ce ADIRI a rămas fără statutul de utilitate publică: Unii se vor întreba ce s-a intâmplat cu vila anunțată de domnul Fritz

Pentru cei care de-a lungul anilor au participat la activitățile ADIRI, decizia MAE e un motiv de tristețe, afirmă fostul premier Adrian Năstase. După decizia anunțată de ministrul de Externe...

Organizația condusă de Adrian Năstase nu mai are statut de utilitate publică. Explicațiile Oanei Țoiu

Organizația condusă de Adrian Năstase nu mai are statut de utilitate publică. Explicațiile Oanei Țoiu

Guvernul a adoptat joi, la inițiativa MAE, hotărârea privind retragerea statutului de utilitate publică al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (A.D.I.R.I.), potrivit anunțului făcut de Oana Țoiu, minstrul Afacerilor...

Adrian Năstase compară privatizarea Petrom cu cea a unor companii de stat care nu au fost privatizate

Adrian Năstase compară privatizarea Petrom cu cea a unor companii de stat care nu au fost privatizate

Mulți continuă să invoce, aproape obsesiv, privatizarea Petrom ca pe unul dintre marile eșecuri economice și politice ale României. Fostul premier Adrian Năstase susține în postarea de pe blogul personal...

Adrian Năstase acuză presiuni asupra ADIRI și Fundației Titulescu. Critici la adresa MAE și a USR

Adrian Năstase acuză presiuni asupra ADIRI și Fundației Titulescu. Critici la adresa MAE și a USR

Fostul premier Adrian Năstase a vorbit despre recentele demersuri ale Ministerului Afacerilor Externe (MAE), pe care le consideră concentrate, în mod neobișnuit, asupra Asociației ADIRI și a Fundației Europene Titulescu,...

Guvernele României, răsturnate prin moțiuni de cenzură. Cine a rezistat cel mai mult în fruntea Executivului

Guvernele României, răsturnate prin moțiuni de cenzură. Cine a rezistat cel mai mult în fruntea Executivului

România se confruntă cu o nouă criză politică, după ce PSD și AUR au ajuns la un acord pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru. Înțelegerea a stârnit îngrijorări...

Guvernarea PSD, din anii ’90 până azi. Bilanțul lui Adrian Năstase: „Vă rog să-l comparați cu rezultatele guvernării Bolojan”

Guvernarea PSD, din anii ’90 până azi. Bilanțul lui Adrian Năstase: „Vă rog să-l comparați cu rezultatele guvernării Bolojan”

Adrian Năstase a publicat, pe site-ul personal, o analiză cronologică a principalelor măsuri și rezultate atribuite guvernărilor PSD din România, de la începutul anilor ’90 până în prezent, cu accent...

Adrian Năstase: Când eram în Guvern, am găsit un microfon în biroul unui ministru. Am chemat SRI

Adrian Năstase: Când eram în Guvern, am găsit un microfon în biroul unui ministru. Am chemat SRI

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a dezvăluit că în perioada în care conducea Guvernul ar fi fost descoperit un microfon în biroul unui ministru. Potrivit acestuia, situația a fost verificată la...

Adrian Năstase, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Războiul a căpătat alte semnificații

Adrian Năstase, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Războiul a căpătat alte semnificații

Fostul premier Adrian Năstase a comentat pe blogul său tensiunile recente din Orientul Mijlociu și modul în care noțiunile de război și pace sunt reinterpretate de liderii internaționali. El susține că...

Serghei Mizil, schimb de replici cu Adrian Năstase. Ce și-au spus cei doi

Serghei Mizil, schimb de replici cu Adrian Năstase. Ce și-au spus cei doi

Serghei Mizil are numai cuvinte de laudă la adresa fostului premier, Adrian Năstase. Acesta a explicat că ori de câte ori va avea ocazia va vorbi frumos despre fostul politician....

Adrian Năstase: România traversează o perioadă de crize succesive, iar liderii actuali nu sunt capabili să le gestioneze

Adrian Năstase: România traversează o perioadă de crize succesive, iar liderii actuali nu sunt capabili să le gestioneze

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a lansat un avertisment dur privind situația actuală a României, susținând că țara se confruntă cu un cumul de crize pe care clasa politică și elitele...

Adrian Năstase, cel mai tare politician după anii 1990 pentru Serghei Mizil

Adrian Năstase, cel mai tare politician după anii 1990 pentru Serghei Mizil

Serghei Mizil a declarat la un podcast faptul că există un singur politician foarte bun și acela nu este Ion Iliescu. Omul de afaceri spune că în afară de el,...

Noua ordine mondială a început în Venezuela. România se află printre peștii mici, susține Adrian Năstase

Noua ordine mondială a început în Venezuela. România se află printre peștii mici, susține Adrian Năstase

Operațiunea Statelor Unite de capturare a lui Nicolás Maduro nu este, în opinia fostului premier Adrian Năstase, un simplu episod de politică externă, ci un semnal major că sistemul internațional...

Protestele provocate de documentarul Recorder pot duce la o lovitură de stat? Analiza lui Adrian Năstase

Protestele provocate de documentarul Recorder pot duce la o lovitură de stat? Analiza lui Adrian Năstase

Fostul premier al României, Adrian Năstase, a publicat pe blogul personal un text amplu în care face o analiză a tentativelor de lovituri de stat din istoria României și a...

Adrian Năstase, despre tensiunile din Justiție: Sugerez consultarea Monicăi Macovei

Adrian Năstase, despre tensiunile din Justiție: Sugerez consultarea Monicăi Macovei

Fostul premier Adrian Năstase a declarat că documentarul Recorder „Justiţie capturată” a stârnit, din nou, o dezbatere aprinsă despre justiție și despre modul în care problemele din acest domeniu pot...

Noi detalii despre Rodica Stănoiu. Ar fi avut o relație controversată

Noi detalii despre Rodica Stănoiu. Ar fi avut o relație controversată

Ies la iveală detalii inedite despre viața personală a Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției în cabinetul Adrian Năstase, care a murit miercuri, 3 decembrie 2025, la vârsta de 86...

Ascensiunea Ancăi Alexandrescu în politică. Cum a ajuns favorita electoratului nemulțumit

Ascensiunea Ancăi Alexandrescu în politică. Cum a ajuns favorita electoratului nemulțumit

Intrarea Ancăi Alexandrescu în cursa pentru Primăria Capitalei cu sprijinul AUR o transformă într-un pol de atracție pentru votanții dezamăgiți ai partidelor tradiționale, oameni care nu sunt deranjați de legătura...

Adrian Năstase și-a ales favoritul la Primăria Capitalei pentru că are diplomă universitară

Adrian Năstase și-a ales favoritul la Primăria Capitalei pentru că are diplomă universitară

Fostul premier Adrian Năstase  a anunțat public că îl va vota pe Daniel Băluță la alegerile pentru Primăria Capitalei. Năstase invocă experiența administrativă a actualului primar al Sectorului 4 și...

Fostul ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a murit la vârsta de 86 de ani

Fostul ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a murit la vârsta de 86 de ani

Rodica Stănoiu, profesor universitar și ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase între 2000 și 2004, a decedat la vârsta de 86 de ani. Cariera ei a cuprins funcții academice,...

Savonea, locuință de protocol în blocul în care au locuit Băsescu și Năstase. Salariul șefei ÎCCJ

Savonea, locuință de protocol în blocul în care au locuit Băsescu și Năstase. Salariul șefei ÎCCJ

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea, a primit de la Guvern o reședință oficială în centrul Capitalei, deși deține deja o casă în apropierea orașului, în...

Adrian Năstase a avut nevoie de o operație dificilă. Intervenție chirugicală la un spital din București

Adrian Năstase a avut nevoie de o operație dificilă. Intervenție chirugicală la un spital din București

Adrian Năstase (75 de ani) a avut probleme medicale și a fost suspus unei intervenții chirugicale complicate. Fostul premier al României s-a operat la Spitalul de Ortopedie Foișor și a...