Oferta primită de Adrian Năstase de la Corneliu Coposu în anii ’90: „Nu am acceptat, evident”
- Bianca Ion
- 26 mai 2026, 17:03
Adrian Năstase. Sursă foto: captură video
- Adrian Năstase spune că a primit propunerea în 1992
- Explicațiile lui Adrian Năstase despre aducerea în țară a osemintelor lui Nicolae Titulescu
- „Ne-am apropiat” – ce spune Năstase despre relația cu liderul PNȚCD
- Adrian Năstase: PNȚCD nu a reușit să atragă o nouă generație
- Și Ion Iliescu a vorbit despre o invitație primită din partea lui Corneliu Coposu
În anul 1992 Corneliu Coposu i-a propus lui Adrian Năstase să fie candidatul PNȚCD la alegerile prezidențiale. Năstase, care în acea perioadă era ministru de Externe și nu mai era membru FSN, a spus că a refuzat oferta și a vorbit despre relația apropiată pe care a avut-o cu liderul țărănist în contextul aducerii în țară a osemintelor lui Nicolae Titulescu.
Adrian Năstase spune că a primit propunerea în 1992
Adrian Năstase a povestit că relația sa cu Corneliu Coposu s-a consolidat în perioada în care cei doi au colaborat pentru repatrierea osemintelor lui Nicolae Titulescu.
Fostul lider PSD a relatat și momentul în care Corneliu Coposu i-a propus să candideze din partea PNȚCD la alegerile prezidențiale.
„În 1992 Corneliu Coposu mi-a propus să fiu candidatul PNŢCD-ul la alegerile prezidenţiale. Nu am acceptat, evident. Rămăsesem într-o legătură foarte bună, pentrucă pe Corneliu Coposu îl invitasem să fie membru în Consiliul Consultativ al Ministerului de Externe şi împreună am lucrat pentru aducerea în ţară a osemintelor lui Nicolae Titulescu”, a afirmat Adrian Năstase.
Explicațiile lui Adrian Năstase despre aducerea în țară a osemintelor lui Nicolae Titulescu
În cadrul aceluiași podcast, Adrian Năstase a vorbit și despre contextul în care Nicolae Titulescu nu a fost adus în țară după moartea sa, în 1941. Fostul premier a relatat că Ion Antonescu s-a opus atunci repatrierii și a invocat inclusiv contextul celui de-Al Doilea Război Mondial.
”Într-un fel, lucrurile au pornit de la faptul că atunci când a murit Titulescu, în 1941, la Cannes, el nu a putut fi adus în ţară. Antonescu a fost împotrivă şi, în plus, nici nu prea aveau pe unde să îl aducă, pentru că erau zone de război, nemţii controlau, el a fost un mare adversar al lor. A existat chiar un plan de asasinare al lui, spune Genevieve Tabouis. Dar Iuliu Maniu a încercat să îl convingă pe Antonescu să îl aducă în ţară. Antonescu, care a avut la un moment dat o relaţie bună cu Titulescu pe vremea când erau împreună la Londra, Antonescu ataşat militar, iar Titulescu era ambasador. Nu a fost de acord nici măcar cu o zi de doliu, spunându-i cred lui Pamfil Şeicaru, dacă nu mă înşel: «nu pot să fac lucrul ăsta, pentru că asta ar fi o sfidare la adresa partenerilor de la Berlin»”, a declarat Adrian Năstase în podcastul realizat de Paul Anghel, fost director general în ANPC.
Năstase a continuat și a vorbit despre rolul avut de Iuliu Maniu și Corneliu Coposu în procesul de repatriere a osemintelor lui Nicolae Titulescu.
”Iuliu Maniu era cumva ataşat de Titulescu şi el i-a transmis ca un fel de legământ lui Corneliu Coposu să urmărească aducerea în ţară a osemintelor lui Titulescu, care lăsase în testamentul lui această dorinţă de a fi înmormântat la Braşov, în Scheii Braşovului, jos în Braşov, spunea el, sus fiind la picioarele lui Take Ionescu, spune el, pentru că Take Ionescu era înmormântat sus, lângă Mănăstirea Sinaia. Deci circuitul Iuliu Maniu, Corneliu Coposu împreună în comitetul internaţional, care a adus osemintele lui Titulescu în urma unui proces internaţional”, a mai declarat Adrian Năstase.

Corneliu Coposu. Sursă foto: captură video
„Ne-am apropiat” – ce spune Năstase despre relația cu liderul PNȚCD
Fostul premier a afirmat că episodul legat de Nicolae Titulescu a contribuit la apropierea dintre el și Corneliu Coposu.
În continuarea discuției, Adrian Năstase a explicat că după refuzul candidaturii a intrat în Parlament și și-a continuat cariera politică.
”Ne-am apropiat şi în 1992, o variantă la care s-a gândit Corneliu Coposu, pentru că nu eram membru de partid atunci. Evident, l-am refuzat şi am intrat în Parlament. Am fost ales, am fost ales ca preşedinte al Camerei, Adunării Deputaţilor, cum se numea şi pe urmă am continuat în politică”, a subliniat Năstase.
Adrian Năstase: PNȚCD nu a reușit să atragă o nouă generație
În podcast, Adrian Năstase a vorbit și despre evoluția PNȚCD după anii ’90 și despre dificultățile partidului de a atrage oameni tineri. Fostul lider PSD a spus că partidul a rămas legat de generația istorică și că acest lucru s-a văzut în timp.
„PNŢCD-ul avea o moştenire foarte greu de gestionat şi foarte multe resentimente greu de reparat în noua perioadă. S-a şi văzut lucrul ăsta şi de aceea încercarea după aceea de a moderniza PNŢCD-ul, PNŢ-ul, adăugându-i CD-ul în coadă şi încercând să-l ducă de la stânga la dreapta, pentru că PNŢ-ul era un partid... (...) Era un partid mai la stânga liberalilor, PNŢ-ul. Dar după aceea au trecut la dreapta prin intrarea cumva în PPE, în formulele conservatoare şi aşa mai departe. N-au avut capacitatea de a atrage oameni mai tineri şi ei au rămas cumva legaţi de o generaţie care încetul cu încetul s-a stins”, a mai afirmat Adrian Năstase.
Și Ion Iliescu a vorbit despre o invitație primită din partea lui Corneliu Coposu
Fostul președinte Ion Iliescu a relatat în 2008 că liderul țărănist Corneliu Coposu i-a propus, în 1990, să candideze în fruntea listei PNȚCD la primele alegeri organizate după evenimentele din decembrie 1989.
Ulterior, Ion Iliescu a afirmat că liderul PNȚCD i-a adresat și invitația de a deveni membru al partidului, însă a refuzat oferta.
„Era în perioada acelor ani de început, în 1990. Domnul Coposu mi-a făcut-o (invitaţia - n.r.). El a murit prin '96. Deci, în perioada respectivă, în cadrul unor dialoguri, la un moment dat mi-a făcut invitaţia, mai pe la începutul dialogurilor noastre. Eu încă nu abordasem o poziţie activă de implicare a mea în structuri de partid, mai ales că aveam şi o anumită postură în poziţia pe care o aveam şi dânsul mi-a făcut o asemena ofertă. I-am mulţumit...“, a amintit Iliescu.
Ion Iliescu a explicat atunci că nu a fost tentat să accepte propunerea deoarece nu împărtășea aceeași viziune politică.
Ion Iliescu a declarat într-un interviu „La masa Adevărului” că fostul lider al PNȚCD „era un om cu multă înţelepciune politică şi cu experienţă de viaţă”.