România a cerut abia după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 o reuniune cu giganții IT, prin intermediul Comisiei Europene

România a cerut abia după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 o reuniune cu giganții IT, prin intermediul Comisiei Europenemeta interzice TikTok / sursa foto: arhiva EvZ

România nu a solicitat Comisiei Europene organizarea unor întâlniri cu reprezentanții marilor platforme online înaintea rundelor electorale din 2024, anul în care au avut loc cinci scrutinuri. Demersul a fost făcut abia pe 26 noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale și după apariția acuzațiilor privind posibila manipulare a algoritmilor TikTok în favoarea candidatului Călin Georgescu. În alte state europene, precum Luxemburg, Slovenia, Austria și Slovacia, autoritățile au cerut astfel de reuniuni înaintea alegerilor.

România a cerut târziu reuniune cu giganții IT, după primul tur

Rolul Comisiei Europene este important în acest context, întrucât instituția are competența de a investiga și sancționa direct marile companii de tehnologie pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale (DSA). În cazul TikTok, sancțiunile pot ajunge până la 6% din cifra de afaceri globală anuală.

Pe 17 decembrie 2024, Comisia Europeană a declanșat o anchetă împotriva TikTok, pentru o presupusă încălcare a DSA. Investigația viza obligația platformei de a evalua și diminua riscurile de interferență în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie. Ancheta a pornit de la o sesizare transmisă de Consiliul Național al Audiovizualului pe 26 noiembrie.

Potrivit Comisiei, TikTok ar fi permis manipularea algoritmilor, oferind vizibilitate unui candidat care până atunci era puțin cunoscut, Călin Georgescu, ajuns pe primul loc în urma scrutinului.

Alte state au cerut reuniuni înaintea alegerilor

În 2024, mai multe state membre au apelat la Comisia Europeană pentru organizarea unor mese rotunde cu reprezentanții platformelor precum TikTok, Meta, Google, Microsoft și X.

Slovacia a participat la o astfel de reuniune pe 26 februarie, înaintea alegerilor prezidențiale din martie și aprilie. Luxemburgul a solicitat întâlniri pe 7 martie și 7 mai, în perspectiva alegerilor europarlamentare din 9 iunie. Slovenia a făcut o solicitare similară pe 21 martie, iar Austria, pe 30 august, înaintea alegerilor parlamentare din 29 septembrie. Irlanda a cerut organizarea unei mese rotunde pe 13 noiembrie, înaintea scrutinului din 29 noiembrie.

În România, solicitarea a fost transmisă prin CNA pe 26 noiembrie, iar reuniunea a avut loc trei zile mai târziu, cu numai două zile înaintea alegerilor parlamentare din 1 decembrie.

calin georgescu

calin georgescu / sursa foto: captura video

România nu era obligată, dar putea să ceară o astfel de reuniune

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a explicat pentru News.ro că organizarea acestor întâlniri nu este obligatorie și că decizia aparține statelor membre.

„Alegerile ţin de competenţa naţională. Prin urmare, mesele rotunde sunt organizate de statele membre, mai exact de autorităţile DSA (coordonatorii serviciilor digitale), la latitudinea acestora”, a transmis reprezentantul Comisiei.

Acesta a precizat că, în ziua reuniunii din 29 noiembrie, Comisia a transmis TikTok o solicitare de informații. Ulterior, pe 6 decembrie, a discutat cu toți coordonatorii serviciilor digitale despre măsurile luate și despre dovezile apărute, inclusiv indicii potrivit cărora conturi din alte state membre ar fi vizat diaspora românească.

„Comisia nu intervine în alegerile naţionale şi urmăreşte să asigure, în limitele competenţelor sale, condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi candidaţii”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.

ANCOM susține că reuniunile nu erau obligatorii

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), instituția care îndeplinește în România rolul de Coordonator al Serviciilor Digitale, a precizat pentru News.ro că DSA nu prevede o procedură prin care statele să fie obligate să solicite organizarea unor mese rotunde înaintea alegerilor.

„Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) nu prevede expres o procedură specifică prin care statele membre să solicite, înaintea alegerilor, organizarea unei „mese rotunde” cu experţi europeni şi platforme online. De asemenea, Regulamentul nu instituie obligaţia statelor membre de a solicita o asemenea reuniune”, a transmis ANCOM.

Autoritatea a explicat că obligația platformelor este de a evalua și diminua riscurile sistemice asociate serviciilor lor, inclusiv cele care pot afecta procesele electorale, iar supravegherea respectării acestor obligații revine Comisiei Europene.

„Organizarea meselor rotunde preelectorale şi a exerciţiilor de simulare de tip „tabletop” este o recomandare inclusă în Setul de instrumente DSA privind alegerile pentru coordonatorii serviciilor digitale”, a mai precizat instituția.

Ce spune ANCOM

ANCOM a arătat că a participat în aprilie 2024 la un exercițiu organizat de Comisia Europeană, în cadrul căruia au fost prezentate scenarii de lucru și posibile soluții, cu participarea unor reprezentanți ai platformelor online, ai organizațiilor neguvernamentale și ai coordonatorilor serviciilor digitale.

Instituția susține că, în cursul anului 2024, a organizat mai multe întâlniri cu autoritățile implicate în procesul electoral și cu reprezentanții TikTok și Meta. De asemenea, în august, ANCOM și Autoritatea Electorală Permanentă au transmis o adresă comună către Meta, Microsoft, X, TikTok și Google, în care au prezentat calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România și obligațiile platformelor.

Pe 31 mai 2024, ANCOM informase ministerele și mai multe autorități publice despre aplicarea DSA și a Legii nr. 50/2024. În perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, au avut loc reuniuni cu AEP, Biroul Electoral Central și CNA.

„Menţionăm că, pentru reuniunile menţionate, nu au fost întocmite minute, procese-verbale sau alte documente de consemnare a discuţiilor”, a precizat ANCOM.

Autoritatea Electorală Permanentă a confirmat că, la solicitarea ANCOM, un reprezentant al instituției a participat la întâlniri privind „chestiuni referitoare la existenţa conţinutului ilegal în mediul online, precum şi metode de abordare a acestor probleme”, a transmis președintele AEP, Adrian Țuțuianu.

Nicusor Dan

Nicusor Dan. Sursa foto: Facebook

Nicușor Dan și Simina Tănăsescu, despre riscurile manipulării digitale

Subiectul influenței algoritmilor asupra proceselor electorale a fost abordat recent și la o reuniune organizată de Curtea Constituțională, la care au participat președintele Nicușor Dan și președinta CCR, Simina Tănăsescu.

Aceasta a amintit că, în decembrie 2024, Curtea Constituțională a invalidat întregul proces electoral pentru alegerea președintelui României, ceea ce a dus la reluarea scrutinului. Tănăsescu a comparat această decizie cu hotărârea Curții Constituționale din Bulgaria, care a invalidat parțial rezultatele alegerilor parlamentare din octombrie 2024.

„Chiar dacă nu este singulară, hotărârea Curţii Constituţionale a României a atras atenţia lumii întregi cu privire la riscurile tehnologiilor digitale şi inteligenţei artificiale, componente ale societăţii informaţionale, în special cu privire la procedurile şi mecanismele democratice”, a afirmat președinta CCR.

Ea a atras atenția și asupra riscului ca atenția publicului să devină o resursă exploatată în mediul digital.

„Aceasta ar trebui să conducă la un salt calitativ al democraţiei, prin intermediul accesului la informaţie şi al unei transparenţe sporite, către o societate a cunoaşterii. Cu toate acestea, trebuie să admitem că în societatea informaţională putem întâlni, uneori, şi o mercantilizare a atenţiei umane”, a declarat Simina Tănăsescu.

România și legitimitatea electorală

La aceeași reuniune, Nicușor Dan a subliniat că legitimitatea electorală nu mai poate fi evaluată doar prin corectitudinea numărării voturilor, ci și prin modul în care se desfășoară campania și prin condițiile în care alegătorii își formează opiniile.

„Tema pe care aţi ales-o - Legitimitatea electorală şi garanţii constituţionale în societatea informaţională - este una extrem de importantă şi de actuală pentru că alegerile sunt fundamentul democraţiei şi că nu mai suntem în situaţia în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor. Trebuie să ne uităm la cum se desfăşoară campania şi, mai ales, la modul în care cetăţenii pot să-şi formeze opiniile”, a afirmat președintele.

El a enumerat printre vulnerabilitățile democrațiilor manipularea algoritmică, publicitatea politică direcționată, campaniile inautentice de influență și utilizarea inteligenței artificiale pentru producerea de materiale false.

„Aici avem nişte vulnerabilităţi în toate societăţile democratice: manipularea algoritmică, publicitatea politică direcţională, campanii inautentice de influenţă politică şi, în ultima vreme, utilizarea inteligenţei artificiale pentru producerea de materiale false. Pericolul pentru democraţie este că vocea legitimă a cetăţeanului riscă să nu se mai audă”, a adăugat Nicușor Dan.

Președintele urmează să susțină marți, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care a anunțat că va vorbi despre provocările ultimelor luni și prioritățile perioadei următoare. În acest context, ar putea oferi noi explicații despre alegerile prezidențiale din 2024, anularea scrutinului și motivele care au dus la reluarea întregului proces electoral.