Ciorbă de fasole cu tarhon. Rețeta gospodinelor din Ardeal

Ciorbă de fasole cu tarhon. Rețeta gospodinelor din ArdealSursă Dreamstime

Ciorba de fasole cu tarhon este o alegere ideală pentru zilele de post.Gustoasă, aromată și ușor de preparat. Deși nu este folosit în unele regiuni, tarhonul este adaugă un plus de aromă acestui fel de mâncare. Iată cât de ușor o poți pregăti după rețeta gospodinelor fin Ardeal.

Ciorbă de fasole ca în Ardeal

Ingredientele necesare:

  • 200 g fasole uscată
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1/2 țelină
  • 1 ardei
  • 100 ml pastă de tomate
  • 2-3 linguri ulei
  • 2-3 linguri oțet
  • Sare, după gust
  • Tarhon proaspăt sau de la borcan

Mod de preparare

Primul pas constă în pregătirea fasolei. Aceasta se spală în mai multe ape, pentru a elimina excesul de amidon și apoi se pune la fiert. După ce dă câteva clocote, apa se schimbă și fasolea se pune din nou la fiert în apă cu sare, proces care asigură o textură moale și gustoasă.

Pentru a ajuta fasolea să fiarbă mai repede, multe gospodine folosesc un truc simplu, dar eficient: adaugă aproximativ un sfert de linguriță de bicarbonat de sodiu în apa în care fierbe fasolea. Bicarbonatul ajută la înmuierea rapidă a boabelor, reducând semnificativ timpul de gătire, fără a altera gustul preparatului.

fasole

Fasole. Sursa foto: Freepik

De asemenea, fasolea poate fi lăsată la înmuiat cu o seară înainte, ceea ce reduce timpul de fierbere.

Ciorbă de fasole cu tarhon. Ultimul pas

Când fasolea începe să se înmoaie, se adaugă legumele tocate: ceapa, morcovul, țelina și ardeiul. După ce legumele sunt fierte, se adaugă oțetul, uleiul și pasta de tomate, ingrediente care intensifică gustul ciorbei și îi oferă culoare.

Ultimul detaliu care face ciorba deosebită este tarhonul. Tocată mărunt, această plantă aromatică se adaugă aproape de final, pentru a păstra aroma intensă și proaspătă.

În afara postului, gospodinele din Ardeal pregătesc ciorba de fasole cu ciolan afumat sau chiar cu coaste afumate. De asemenea, o lingură de iaurt de casă va adăuga un plus de gust preparatului.