A murit Prințul Phillip, soțul Reginei Elisabeta a II-a
Prințul Phillip, duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri la vârsta de 99 de ani. În ultima perioadă a avut mai multe probleme medicale...
Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary; 21 aprilie 1926 – 8 septembrie 2022) a fost regină a Regatului Unit și a altor regate ale Commonwealth-ului din 6 februarie 1952 până la moartea sa.
A fost regină domnitoare a 32 de state suverane în timpul vieții sale și a fost monarh a 15 regate la moartea sa. Domnia sa de 70 de ani și 214 zile este cea mai lungă dintre toate monarhurile britanice, a doua cea mai lungă dintre toate statele suverane și cea mai lungă dintre toate reginele domnitoare din istorie.
Elisabeta s-a născut în Mayfair, Londra, în timpul domniei bunicului său patern, Regele George al V-lea. A fost primul copil al Ducelui și Ducesei de York (mai târziu Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta Regina Mamă).
Tatăl ei a urcat pe tron în 1936, la abdicarea fratelui său, Edward al VIII-lea, făcând-o pe Prințesa Elisabeta, în vârstă de zece ani, moștenitoare prezumtivă.
A fost educată privat acasă și a început să îndeplinească îndatoriri publice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar.
În noiembrie 1947, s-a căsătorit cu Philip Mountbatten, fost prinț al Greciei și Danemarcei. Căsătoria lor a durat 73 de ani, până la moartea sa, în 2021. Au avut patru copii: Charles, Anne, Andrew și Edward.
Prințul Phillip, duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri la vârsta de 99 de ani. În ultima perioadă a avut mai multe probleme medicale...
Vladimir Putin se află în posesia unor informații a căror publicare ar putea face un rău imens familiei regale din Marea Britanie, susțin experții. Putin o are la mână pe...
Prințul Albert al II-lea de Monaco a criticat decizia prințului Harry și Meghan de a da acel interviu lui Oprah Winfrey, unde au vorbit despre tratamentul pe care l-au avut...
Neconvenționalul Prinț Harry a făcut un anunț surprinzător. La puțină vreme după interviul istoric acordat alături de soția sa, ducele de Sussex intră într-un nou rol. Ducele de Sussex s-a...
Regina Elisabeta a II-a ar fi mai iubitoare față de fiul Andrew și mai neîndurătoare față de Prințul Charles, susține un expert regal într-un documentar. Prințul William este însă singurul...
În contextul celui de-al doilea an al pandemiei, Regina Elisabeta a decis să aibă parte de o aniversare fără mare fast la celebrarea a 95 de ani de viață. God...
Se pare că scandalul pe care l-au provocat ducii de Sussex l-a lăsat pe dinafară pe prințul Philip. Acesta a ieșit recent din spital, iar acum se alfă la castelul...
Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost externat marți. Momentul are loc după o lună de spitalizare pentru o intervenție chirurgicală cardiacă și pentru tratarea...
Coroana britanică a ieșit serios șifonată după interviul acordat de Harry și Meghan lui Oprah Winfrey. Ca urmare, a luat măsuri de remediere a imaginii. Ducele și ducesa de Cambridge,...
Regina Elisabeta a II-a a cântărit bine situația creată de Harry și Meghan după celebrul interviu și va acționa în curând. După mediatizatul interviu, regina Elisabeta a II-a a Marii...
Presa din Marea Britanie a comentat replica dată de regina Elisabeta după mediatizatul interviu acordat de Harry și Meghan. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii are mari bătăi de...
Never complain, never explain. În timp ce media din lumea întreagă publică şi comentează dezvăluirile și acuzațiile foarte grave adresate familiei regale de prințul Harry și Meghan Markle în timpul...
Regina Elisabeta a II-a nu a comentat culoarea pielii nepotului său! După interviul realizat de Oprah s-a înţeles greşit faptul că regina ar fi fost preocupată de culoarea pielii lui...
Casa Regală se teme serios de dezvăluirile pe care Prințul Harry și Meghan Markle le vor face în fața lui Oprah Winfrey. Britanicilor li se distrage atenția de la un...
Regina Elisabeta a II-a nu va urmări interviul acordat de Harry și Meghan realizatoarei TV Oprah Winfrey, după cum anunță presa. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanie nu vrea...
Familia regală a strâns rândurile în jurul suveranei Regatului Unit, după ce prințul consort a fost spitalizat din cauza unei răceli. Prințul Charles are rol de liant al familiei. Prințul...
Prințul Philip, internat în spital „ca măsură de precauție”. Cel puţin asta a declarat Palatul Buckingham cu privire la soţul reginei. Când au cerut mai multe detalii, jurnaliştii s-au lovit...
Regina Elisabeta a II-a a devenit iarăși străbunică, după ce nepoata sa Eugenie, a dat naștere primului copil. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a devenit, din nou, străbunică....
Cum a celebrat Regina Elisabeta a II-a începutul domniei sale. Din păcate, regina nu a sărbătorit începutul domniei sale. A fost fără fast, fără ceremonii şi fără paradă. Cum a...
La cât de des apar știri despre Familia Regală Britanică am fi tentați să credem că știm totul despre fiecare din membrii ei. Acum mai e în trending și serialul...