Florin Cîțu

Florin Cîțu este un economist și politician român, fost prim-ministru al României, cunoscut pentru viziunea sa liberală asupra economiei și pentru promovarea principiilor pieței libere.

S-a născut la 1 aprilie 1972, în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, apoi a obținut masteratul și doctoratul în economie la Iowa State University (SUA).

În cariera sa profesională, a lucrat în sectorul bancar (ING Bank România) și în domeniul analizelor financiare. A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal (PNL), fiind ales senator în 2016.

A fost:

Ministru al Finanțelor (2019–2020, în Guvernul Orban)

Prim-ministru al României (decembrie 2020 – noiembrie 2021)

Președinte al PNL (2021–2022)

Președinte al Senatului României (2021–2022)

Cîțu este asociat cu politici economice de liberalizare fiscală, disciplină bugetară și atragerea investițiilor străine, fiind unul dintre promotorii digitalizării administrației și ai reformei sistemului public.

Prin urmare, Florin Cîțu poate fi definit ca un lider liberal român cu formare economică americană, care a ocupat funcții-cheie în stat și a influențat direcția economică a României în anii 2019–2022.

News alert. România ar putea produce vaccin împotriva Coronavirus

News alert. România ar putea produce vaccin împotriva Coronavirus

Vaccinurile împotriva Coronavirus ar putea fi produse chiar în România. Premierul Florin Cîțu a declarat, după ce a efectuat rapelul împotriva COVID-19  că România ar putea produce vaccin împotriva Coronavirusului,...

Florin Cîțu nu va face public momentul în care primește doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19

Florin Cîțu nu va face public momentul în care primește doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19

Florin Cîțu nu va face public momentul în care primește doza de rapel a vaccinului împotriva COVID-19 Premierul Florin Cîțu se va vaccina astăzi cu doza de rapel a vaccinului...

Vlad Voiculescu repetă că nu i-a cerut nimeni demisia. Istoria contrelor politice însă este lungă

Vlad Voiculescu repetă că nu i-a cerut nimeni demisia. Istoria contrelor politice însă este lungă

Vlad Voiculescu  vorbește pentru a șasea oară de când a devenit ministru  despre demiterea sau demisia sa. Astăzi a repetat că nimeni nu i-a cerut demisia din Guvern. O recidivă...

Schimbări de trupe la Guvern. Cîțu a semnat! Nume-surpriză la Ministerul Justiției

Schimbări de trupe la Guvern. Cîțu a semnat! Nume-surpriză la Ministerul Justiției

Radu Răzvan Horaţiu a fost numit secretar general al Ministerului Justiţiei, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Radu Răzvan Horaţiu a fost numit în funcţia...

Vlad Voiculescu infirmă conflictul cu Florin Cîțu. „Intoxicări de presă”

Vlad Voiculescu infirmă conflictul cu Florin Cîțu. „Intoxicări de presă”

Ministrul Sănătății a negat existența unui conflict între el și premierul Florin Cîțu. Voiculescu a infirmat și zvonul că acesta i-ar fi cerut demisia. Potrivit liberarilor, demnitarul ar fi cauza...

Corpul de Control verifică granturile pentru IMM. Anunțul premierului despre Măsura 3

Corpul de Control verifică granturile pentru IMM. Anunțul premierului despre Măsura 3

Corpul de Control verifică granturile pentru IMM. Premierul Florin Cîțu a anunțat că va fi demarată o investigație cu privire la destinația ajutoarelor de stat. Corpul de Control verifică granturile...

Exclusiv EVZ. Liberalii din Cluj îi amenință pe Orban și Cîțu ca să le schimbă prefectul UDMR. Orban rămâne pe poziție

Exclusiv EVZ. Liberalii din Cluj îi amenință pe Orban și Cîțu ca să le schimbă prefectul UDMR. Orban rămâne pe poziție

Ziua și scandalul în PNL. Președintele Consiliului Județean Cluj îi amenință pe Ludovic Orban și Florin Cîțu cu demisia sa și a altor aleși locali liberali din partid, dacă cei...

Surse din PNL: „Când un ministru îl contrazice des pe premier, poate să plece”

Surse din PNL: „Când un ministru îl contrazice des pe premier, poate să plece”

Surse din PNL. Liberalii susțin că ministrul Vlad Voiculescu a făcut multe declaraţii fără ca ei să fie informaţi. Surse din PNL susțin că ar fi  existat o discuție între...

Program de Intership la Guvern pentru tineri. Oferta lui Florin Cîțu

Program de Intership la Guvern pentru tineri. Oferta lui Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că tinerii care vor să urmeze o carieră în administrația publică, au șansa de a începe chiar de la Guvern. Program de Intership la Guvern....

Florin Cîțu și Maia Sandu, față în față. Ce au discutat liderii?

Florin Cîțu și Maia Sandu, față în față. Ce au discutat liderii?

Premierul României Florin Cîțu s-a întâlnit miercuri cu președintele Moldovei Maia Sandu pentru a discuta despre vaccinul Covid-19. Premierul Florin Cîțu și președintele Moldovei Maia Sandu s-au întâlnit miercuri. Cei...

Șeful de sindicat din Metrorex vrea capul lui Drulă. Război dur pe salariile mărite

Șeful de sindicat din Metrorex vrea capul lui Drulă. Război dur pe salariile mărite

Președintele Sindicatului Metrorex, Ion Rădoi, spune că Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, ar putea să-şi piardă mandatul până la Paşti, adică până la data de 2 mai 2021. Șeful de sindicat...

Florin Cîțu îi lovește crunt pe bugetari. Ce sporuri vor pierde

Florin Cîțu îi lovește crunt pe bugetari. Ce sporuri vor pierde

Guvernul României a anunțat, prin vocea lui Florin Cîțu, schimbări majore la nivelul bugetar. De asemenea, premierul a dezvăluit că urmează să fie acordate ajutoare financiare - cu sume cuprinse...

PNL Cluj se revoltă împotriva lui Orban și Cîțu: „Pur și simplu cred că ajunge!”

PNL Cluj se revoltă împotriva lui Orban și Cîțu: „Pur și simplu cred că ajunge!”

Reprezentanții organizației PNL Cluj se revoltă împotriva conducerii centrale a partidului după ce au fost lăsați pe dinafară la împărțirea prefecturilor și a funcțiilor din Secretariatul General al Guvernului. PNL...

Florin Cîțu trimite Corpul de control la Apele Române. Verificările vizează angajările din sistem

Florin Cîțu trimite Corpul de control la Apele Române. Verificările vizează angajările din sistem

Premierul Florin Cîțu a anunțat că va trimite Corpul de control la Apele Române ca să verifice cum a ajuns o fostă chelneriță într-un post cheie la Administrația Bazinală a...

Capcană pentru Florin Cîțu, chiar de la iubita premierului. Decizia delicată luată de șeful Guvernului

Capcană pentru Florin Cîțu, chiar de la iubita premierului. Decizia delicată luată de șeful Guvernului

Pentru a nu-și supăra iubita, premierul Florin Cîțu ar trebui să se supună unei cereri pe care partenera sa i-o adresa lui Victor Ponta. Premierul Florin Cîțu ar putea să...

Florin Cîţu, despre redeschiderea şcolilor: „Elevii vor fi protejați”

Florin Cîţu, despre redeschiderea şcolilor: „Elevii vor fi protejați”

Florin Cîţu, despre redeschiderea şcolilor: „Majoritatea școlilor se vor redeschide de luni și vor fi reluate cursurile cu prezență fizică”. Florin Cîţu, despre redeschiderea şcolilor. După luni de zile de...

PSD s-a apucat să facă opoziție. Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, chemați în Parlament

PSD s-a apucat să facă opoziție. Florin Cîțu și Vlad Voiculescu, chemați în Parlament

PSD s-a apucat să facă opoziție. Premierul Florin Cîţu și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu să fie chemați la Parlament, cere PSD. PSD s-a apucat să facă opoziție. Reprezentanții formațiunii au...

Deschiderea școlilor discutată la Cotroceni. Anunțul  făcut de Raluca Turcan

Deschiderea școlilor discutată la Cotroceni. Anunțul făcut de Raluca Turcan

Deși nimeni nu spune nimic legat de începerea școlii, față în față, de pe margine Raluca Turcan a făcut un anunț interesant. Deschiderea școlilor discutată la Cotroceni. Raluca Turca a...

Victor Costache, fost ministru al Sănătății, revine în prim-plan. Ce funcție va ocupa în Guvernul lui Florin Cîțu

Victor Costache, fost ministru al Sănătății, revine în prim-plan. Ce funcție va ocupa în Guvernul lui Florin Cîțu

Victor Costache, fost ministrul al Sănătății, va deveni consilierul prim-ministrului Florin Cîțu. Numirea a fost deja făcută. Victor Costache, fost ministru al Sănătății, revine în Guvern. El va lucra în...

Zi importantă în Educație. Se redeschid școlile? Decizia se va lua astăzi

Zi importantă în Educație. Se redeschid școlile? Decizia se va lua astăzi

Elevii, părinții și profesorii așteaptă anunțul autoritățiolor despre redeschiderea școlilor. Decizia se va lua în cursul zilei de marți, 2 februarie. Se redeschid școlile? Decizia se va lua astăzi. Premierul...