Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că, din datele identificate până în acest moment, cheltuielile cu sporurile în sistemul bugetar reprezintă în jur de 600 de milioane de lei şi urmează ca, cel mai probabil luni, să fie puse în dezbatere publică modificările avute în vedere de guvernanți pe acest subiect, înainte de aprobarea proiectului bugetului de stat de către Executiv.

Sporurile bugetarilor sunt prea mari

Întrebat când ar putea apărea o decizie legată de sporurile bugetarilor şi mai exact de sporurile prefecților care sunt în continuare în plată, Cîţu a spus: “La buget bineînţeles şi multe dintre ele vor dispărea”.

“Vă pot spune cât sunt sporurile, în jur de 600 de milioane de lei, ceea ce am identificat în acest moment, dar la buget veţi vedea exact cum vor arăta aceste sporuri. Eu vă spun că subvenţiile nu vor mai fi la nivelul anului trecut şi revin asupra acestui lucru. Companiile de stat cu pierderi care vor să beneficieze de subvenţii de la buget trebuie să vină cu un program de reformă, de restructurare, care să arate că pot să meargă, să fie pe profit în câţiva ani de zile. Dacă nu, nu vor primi subvenţiile şi vor trebui să se descurce cu banii pe care îi au”, a declarat Florin Cîţu, la Spitalul “Dr. Carol Davila”.

Ce sporuri vor fi tăiate

Premierul a fost întrebate ce sporuri vor fi reduse sau chiar eliminate, şeful Executivului a precizat: “Vom pune în dezbatere publică înainte de a aproba bugetul aceste modificări şi le veţi vedea săptămâna viitoare, cred că luni vor fi puse în dezbatere publică cel mai rapid şi atunci putem să discutăm despre ele”