Dragnea vrea sa rupă tăcerea. Ce are de spus fostul lider PSD?
Liviu Dragnea are multe de spus și de aceea sistemul dorește să-l țină la închisoare ca să-i închidă gura. Cel puțin asta susține Codrin Ștefănescu Liviu Dragnea are multe de...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Liviu Dragnea are multe de spus și de aceea sistemul dorește să-l țină la închisoare ca să-i închidă gura. Cel puțin asta susține Codrin Ștefănescu Liviu Dragnea are multe de...
Judecătoarea care a respins cererea de liberare condiționată formulată de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, este o contestatoare a legilor justiției propuse de PSD în 2017. Decizia prin care...
Cererea de eliberare condiționată a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat, marți, pe masa magistraților Judecătoriei Sectorului 5. El este în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă...
Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a primit o veste importantă vineri, zi în care magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au admis plângerea acestuia împotriva conducerii penitenciarului Rahova, care nu i-au...
Liviu Dragnea va afla săptămâna viitoare dacă va fi eliberat condiționat. Avizul pentru analiza ce va fi făcută de comisie a fost dat, azi, și e pozitiv. Liviu Dragnea, fost...
Fostul premier Victor Ponta a fost citat marţi la Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor în celebrul dosar Belina, în care mai sunt judecaţi Sevil Shhaideh şi Adrian Gâdea, despre...
Președintele Consiliului Național al PSD, sociologul Vasile Dîncu, a declarat duminică, într-o emisiune de la Digi24, că din punctul său de vedere, reîntoarcerea lui Liviu Dragnea în partid nu reprezintă...
Vasile Dîncu nu îl vede pe Liviu Dragnea reprimit în PSD după ce iese de la închisoarea Rahova, dar a spus că îi păstrează fostului șef al partidului “o afecțiune...
Fostul Lider PSD, Liviu Dragnea, este nerăbdător să iasă din închisoare. Acesta a depus din nou o cerere pentru eliberare condiționată. Judecătoria Sectorului 5 a primit o solicitare din partea...
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare. Liviu Dragnea a depus cererea de eliberare condiţionată pe 12 aprilie, iar instanţa...
Ne întrebam acum doi ani cât ne mai este dat să suportăm mizeria de regim PSD-Dragnea. Atât de imund, de corupt și de trivial în tot ce făcea încât foarte...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a înregistrat un eșec de răsunet după ce judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au admis marți apelul declarat de Mircea Govor în dosarul de...
Marcel Ciolacu a vorbit despre pasajul din cartea pe care a scris-o Viorica Dăncilă, care face referire la el. În replică, social-democratul i-a urat să aibă grijă de sănătatea, recomandându-i...
Un Păcălici cu vechime. Consacrat deja. Plotonerul Marian Godină, celebrul candidat etern al examenului de admitere de la Academia de Poliție. Marian Godină, scriitor de plânge râul, ramul, varza, barza....
Unul dintre cei mai cunoscuți judecători din România a reacționat la dorința celor de la USR, de a desființa Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Frica de abuzurile DNA!...
Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, este apărat, în pușcărie, de patronul FCSB, Gigi Becali, care susține că acesta are dreptul să meargă acasă. Liviu Dragnea, apărat de Gigi Becali....
Marian Godină şi-a lansat o nouă carte, intitulată „Pădurea”. Marian Godină şi-a lansat o nouă carte, intitulată „Pădurea”. Descrierea carții sună aşa: „Când expresia „a fura ca în codru” devine realitate,...
Din dosarul în care compania feroviară privată Regiotrans este judecată pentru că ar fi primit subvenții ilegale de la stat în valoare de 54 de milioane de euro, judecătorul de...
Anunțul făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a spus că își dorește pentru PSD, „bunul simț” de pe vremea lui Ion Iliescu Anunțul făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu....
Deși a rămas încă membră de partid, Viorica Dăncilă a ieșit din prim-planul politicii după ce a pierdut alegerile prezidențiale și șefia PSD. Social-democrata s-a reorientat profesional. Ea a făcut...