Copiii, mai puțin asemănători comportamental cu părinții decât se credea
Oamenii de știință au descoperit că copiii nu se aseamănă atât de mult cu părinții lor pe cât credeam odată, așa că s-ar putea să nu mai fie vorba de...
Copii sunt persoane în creștere, care se află în stadiul de copilărie, care este caracterizat prin dependență fizică și emoțională față de părinți sau tutori, precum și prin dezvoltarea cognitivă și socială.
Nu există o estimare precisă a numărului de copii de pe glob, deoarece numărul de copii se schimbă constant din cauza nașterilor și deceselor. În plus, accesul la informații despre numărul de copii variază în funcție de regiunea geografică.
Cu toate acestea, potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății din 2021, se estimează că există peste 2 miliarde de copii sub vârsta de 18 ani în lume.
Oamenii de știință au descoperit că copiii nu se aseamănă atât de mult cu părinții lor pe cât credeam odată, așa că s-ar putea să nu mai fie vorba de...
Vedetele cu cei mai mulți copii. În lumea mondenă, unde atenția publicului se îndreaptă de obicei spre carieră, imagine și succes, există numeroase cazuri de vedete care au ales să...
Indiferent cât de lungă ar fi fost vacanța, toți copiii și părinții ar mai vrea vară și distracție. Când școala bate la ușă, copiii găsesc la Școala de SuperEroi Itsy...
Venirea pe lume a unui copil este una dintre cele mai emoționante și importante etape din viața unui părinte. Pe lângă bucuria pură, apare și nevoia de a te pregăti...
Un român de 37 de ani, din Germania, și-a înjunghiat mortal logodnica, apoi a provocat intenționat un accident rutier. În urma impactului, bărbatul și fiul de trei luni al cuplului...
Începutul unui nou an școlar nu aduce doar ghiozdane noi și caiete colorate, ci și un bagaj de emoții contradictorii pentru copii. Psihologul Beatrice Busuioc explică, într-un interviu acordat pentru...
Republica Moldova. Modelul internațional Xenia Deli, originară din Republica Moldova revine la baştină cu acţiuni de caritate. Pentru a-şi atinge scopul, modelul a început să colaboreze cu Svetlana Sainsus. Mamă...
Zeci de părinți din comuna Band, județul Mureș, nu au returnat tabletele primite de elevi în perioada desfășurării cursurilor online. Tabletele, puse la dispoziția școlii prin programe destinate facilitării educației...
Rusia trebuie să înceteze uciderea civililor, a transmis marţi preşedintele Nicuşor Dan, după cele două videoconferinţe susţinute în cadrul Coaliţiei pentru Voinţă şi al Consiliului European, într-o postare pe Facebook....
Conform unui studiu recent, experiențele negative din copilărie sunt asociate cu expunerea copiilor la fumul de țigară din locuință. Ashley Merianos, cercetător în domeniul controlului tutunului la Universitatea din Cincinnati,...
Un studiu a analizat datele la copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, și a constatat că cei care au manifestat comportamente amabile, grijulii și utile (pro-sociale) erau...
Melania Trump, soția președintelui american, i-a trimis o scrisoare președintelui rus Vladimir Putin, în care a abordat situația copiilor din Ucraina. Scrisoarea i-a fost înmânată personal de Donald Trump, în...
În România, plata întreținerii pentru familiile cu copii mici a devenit o temă controversată, în special după recentele modificări legislative. În prezent, legea nu oferă scutiri obligatorii pentru copiii sub...
Guvernul a decis ca alocațiile de stat pentru copii să nu fie majorate nici în 2026. Deși mulți părinți așteptau vești bune în acest sens, aleșii au decis să mențină aceleași...
Republica Moldova. A adopta un copil în Republica Moldova nu este doar un act juridic, este un drum presărat cu emoții, așteptări și, uneori, obstacole. Pentru mulți viitori părinți adoptivi,...
Un microbuz și două autoturisme sunt implicate în gravul accident produs în această dimineață de pe centura orașului Timișoara. În total, șase oameni au fost răniți. Doi sunt copii. Un...
Republica Moldova. Seara zilei de duminică, 10 august, s-a transformat într-un coșmar pentru mai multe familii din localitatea Costești, raionul Ialoveni, după ce un carusel pe lanțuri destinat copiilor s-a...
Un studiu publicat recent în revista Earth arată că, din 1800 până în prezent, legătura oamenilor cu natura a scăzut cu peste 60%. Conexiunea cu natura a scăzut dramatic în...
Numărul pacienților cu Covid-19 internați în spitalele de specialitate este mai mare în această perioadă decât în primele luni ale anului. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în iulie...
Un studiu realizat în Danemarca atrage atenția asupra impactului negativ pe care îl poate avea timpul excesiv petrecut de copii și adolescenți în fața ecranelor asupra sănătății cardiometabolice. Potrivit cercetătorilor,...