Băneasa Christmas World. Magia Crăciunului prinde viață în nordul Bucureștiului!
- Dosofteea Lainici
- 5 noiembrie 2025, 07:50
Baneasa Christmas World. sursa: EVZDin această iarnă, Bucureștiul intră într-o poveste cu lumini, colinde și arome calde. În parcarea Băneasa Shopping City se ridică Băneasa Christmas World, un univers festiv creat de organizatori de evenimente, arhitecți și constructori obișnuiți cu decoruri cinematografice. Rezultatul: o experiență de iarnă completă, atent proiectată, în care fiecare detaliu spune „Sărbători fericite!”.
La Băneasa Christmas World te așteaptă o piațetă clasică de oraș european, scăldată în lumini feerice, cu căsuțe tematice pline de cadouri și produse artizanale, zone de street food cu rețete de sezon, vin fiert aromat, concerte live și un program generos de activități pentru copii. Decorul se inspiră din cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, aducând laolaltă tradiția și confortul modern, pentru ca vizitatorii să simtă că sunt în inima unei capitale festive.
Băneasa Christmas World, un loc magic
Organizatorii spun că proiectul este un pod între comunități: pentru românii din diaspora, Băneasa Christmas World recreează magia târgurilor europene pe care le vizitează de obicei în vacanță, iar pentru străinii care trăiesc aici, atmosfera va fi familiară, caldă, „ca acasă”. „Pentru români, Crăciunul unește națiuni și culturi diferite. Este momentul în care bucuria, colindele și mirosul de scorțișoară transformă orașul într-un loc al viselor și al emoțiilor curate”, transmit organizatorii.
Cu infrastructură modernă, spații ample și program zilnic, Băneasa Christmas World își propune să devină noul punct de atracție al iernii: un loc în care se întâlnesc bucuria, tradiția și spectacolul, exact ca în marile târguri europene. Fie că vii pentru cadouri, pentru fotografii memorabile sau pur și simplu pentru sentimentul acela de sărbătoare adevărată, vei găsi aici o experiență de ținut minte.
Un loc pe care părinții și copiii merită să-l viziteze. Ca să plece cu tolba plină, după o întâlnire cu Moș Crăciun! Vrei să te pierzi în magia Crăciunului fără să pleci din oraș? Ține minte acest nume: Băneasa Christmas World – surpriza de Crăciun a Bucureștiului!