Ideea unei studente din Tiraspol, materializată. Copiii din Transnistria vor fi traşi la răspundere de rând cu maturii

Ideea unei studente din Tiraspol, materializată. Copiii din Transnistria vor fi traşi la răspundere de rând cu maturii Sursa foto: Promo-Lex

Republica Moldova. Copiii din localităţile din stânga Nistrului, controlate de Tiraspol, vor fi traşi la răspundere contravenţională de rând cu maturii, începând cu 22 octombrie.

Autorităţile din stânga Nistrului au coborât pragul răspunderii contravenţionale începând cu vârsta de 14 ani.

Norma contravine legislaţiei Republicii Moldova, care prevede răspunderea contravenţională începând cu vârsta de 16 ani.

Adolescenţii, obligaţi să achite amenzi

Astfel, copiii care au atins vârsta de 14 ani vor trebui să scoată bani grei din buzunar , cea mai mare fiind amenda pentru furturi minore.

. consumul de alcool sau droguri în locuri publice – amendă între 92 și 5520 de ruble transinistrene  ( 1 USD – 16.1000 ruble transnistrene); . apariția în stare de ebrietate în locuri publice – între 73 și 276 de ruble; • fumatul – la prima abatere, avertisment; în caz de recidivă, amendă între 184 și 276 de ruble; • distrugerea bunurilor altor persoane – 920 până la 1840 de ruble; • furturi minore – între 920 și 8280 de ruble; • huliganism – 92 până la 920 de ruble; • cruzime față de animale – între 1840 și 2760 de ruble; • conducerea fără permis – 920 până la 1840 de ruble; • consumul de substanțe narcotice sau psihotrope fără prescripție – 920 până la 2760 de ruble.

Ideea unei studente, materializată de Vadim Krasnoselski

Modificările au fost adoptate de așa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol și promulgate de liderul administrației separatiste, Vadim Krasnoselski.

Ideea vine de la Ekaterina Gheorghiţa, o studentă în anul V la Institutul de Drept al Ministerului de Interne Tiraspol. Aceasta a câştigat un concurs „pentru tinerii cercetători în domeniul juridic”.

Conducerea miliţiei transnistrene a susţinut ideea „cercetătoarei”, motivând că autorităţile nu dispun de suficiente instrumente legale pentru a interveni în cazul contravențiilor comise de persoane sub 16 ani.

adolescenyi

Adolescenti Sursă foto: Freepik

Pericolul de abuzuri

Solicitat de Evenimentul Zilei, Vadim Vieru, avocat Promo-LEX, organizaţie care monitorizează de mai mulţi ani respectarea drepturilor omului în regiunea din stânga Nistrului, a declarat că atragerea la răspundere contravenţională începând cu vârsta de 14 ani se poate transforma într-o practică periculoasă şi va aprofunda şi mai mult fenomenul încălcării drepturilor omului.

„Cunoaştem despre încălcarea frecventă a drepturilor omului în Transnistria, când oamenii maturi nu reuşesc să se apere de abuzurile autorităţilor ilegale de la Tiraspol. Cred că abuzurile or lua şi mai mult amploare când vor fi traşi la răspundere şi copiii. Aceştia nu au aceeaşi capacitate de apărare ca şi maturii. Sunt mai vulnerabili. Şi de unde să ia bani ca să achite amenzile?”, a declarat apărătorul.

Potrivit lui Vadim Vieru, această modificare este ilegală, la fel cum sunt ilegale toate legile adoptate la Tiraspol, inclusiv şi pretinsa republică separatistă.