Sfaturi pentru un bronz frumos și uniform. Cum te ajută o alimentație sănătoasă
- Andra Puiu
- 30 iulie 2022, 17:45
Deoarece a venit vara, gândul tuturor este îndreptat către zilele de vacanță petrecute la malul mării. Însă, înainte să plecăm la mare sau la piscină este bine să ne pregătim pielea dacă ne dorim un bronz frumos și uniform.
Ceea ce mâncăm ne poate influența felul în care ne bronzăm. S-a demonstrat științific că anumite alimente ne pot ajuta să obținem un bronz perfect. Astfel, a sosit momentul să-ți faci o lista cu toate alimentele pe care trebuie să le consumi înainte să pleci în vacanță.
Cel mai important lucru în această vară trebuie să fie beta-carotenul. Fructele și legumele care conțin această substanță ne ajută să obținem un bronz frumos, dar și protejează pielea de acțiunea radicalilor liberi. De asemenea, această protecție are un nivel mai ridicat atunci când în organism, alături de beta-caroten, mai există și vitaminele C și E.
Cele mai importante surse alimentare de beta-caroten sunt legumele și fructele de culoare verde, galbenă și portocalie. Printre acestea, se numără: morcov, caise, piersici, spanac, salată verde, roșii, broccoli, pepene galben. De asemenea, poți apela la suplimente de beta-caroten, dar numai dacă ai primit acordul unui medic.
Sfaturi pentru un bronz uniform
Dacă vrei un bronz perfect ai nevoie de ajutorul unor vitamine. Vitamina A se găsește din abundență în ficat, ouă, pește gras, unt și brânză, iar vitamina E în oleaginoase precum nuci, alune și arahide. De asemenea, seleniul ajută bronzarea și protejează împotriva îmbătrânirii cutanate. Consumul de cât mai multe cereale, semințe de floarea-soarelui, dovleac și fructe de mare aduce beneficii de.
De asemenea, fierul este și el un aliat de nădejde pentru o piele frumos bronzată. Cele mai bune surse sunt carnea roșie, ficatul, ouăle, lintea, fasolea, pătrunjelul. Nu le ocoli dacă vrei o culoare frumoasă pentru pielea ta. Peștele gras este o sursă bogată de Omega 3, acizi grași foarte importanți pentru sănătatea pielii și a părului. Pentru menținerea bronzului o perioadă mai lungă de timp, mărește consumul de Omega 3 pe care îl poți găsi și în nuci, uleiuri vegetale și în germeni de grâu încolțit. În plus, consumul de pește aduce și cantități importante de seleniu care te protejează de acțiunea radicalilor liberi, notează Eva.ro.