Potrivit unui comunicat al Romsilva, din acest total, 28.799 sunt din specia brad şi 13.825 sunt molizi sau alte specii de răşinoase.

Romsilva precizează că, în acest an, cei mai mulţi pomi de Crăciun provin din culturile specializate din pepinierele silvice proprii (32.850 de bucăţi), în timp ce doar aproape 20%, adică 9.774 de bucăţi, provin din lucrări silvice de îngrijire a pădurilor, prin care se extrag arborii tineri din regenerările naturale cu o densitate excesivă.

Preţurile de vânzare pornesc de la 15 lei pentru brazii cu o înălţime de până în 1,3 metri şi ajung la 35 lei, cu TVA inclusă, pentru exemplarele cu înălţimea între 2 şi 3 metri. Solicitările pentru exemplare de peste 3 metri înălţime sunt considerate comenzi speciale.

Romsilva scoate la vânzare brazi și molizi. Persoanele fizice au prioritate

Pomii de Crăciun sunt vânduţi la sediile ocoalelor silvice, iar persoanele fizice au prioritate la achiziţionarea acestora.

„În cazul în care unităţile din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva vând Pomii de Crăciun în pieţe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare şi depozitare vor fi incluse, suplimentar, în preţul final de vânzare. Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva susţine şi promovează achiziţionarea Pomilor de Crăciun autohtoni şi încurajează cumpărarea pomilor cu rădăcină protejată sau plantaţi în ghivece, care vor putea fi replantaţi după sărbătorile de iarnă.

Menţionăm că, în această perioadă, angajaţii Romsilva vor participa, ca în fiecare an, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Garda Forestieră la acţiuni de control în fondul forestier, pe drumurile publice şi în locurile de vânzare pentru a preveni tăierile ilegale şi a sancţiona comerţul ilegal cu Pomi de Crăciun”, notează reprezentanţii Regiei.

Romsilva administrează, în prezent, 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel naţional.

România va sărbători primul Crăciun în pandemie. Pomul de iarnă rămâne totuși o bucurie care poate fi respectată fără a încălca nicio regulă împotriva răspândirii noului coronavirus. Acum, Romsilva a dat startul comercializării brazilor de Crăciun.