Rețeta de pârjoale moldovenești. Cartoful și laptele, ingrediente importante care nu trebuie să lipsească

Rețeta de pârjoale moldovenești. Cartoful și laptele, ingrediente importante care nu trebuie să lipsească Sursa foto: Sebalos | Dreamstime.com

Pârjoalele moldovenești sunt ușor de făcut și poți alege să le prăjești în tigaie sau, dacă vrei ceva mai sănătos, le poți băga la cuptor. Ele pot fi servite atât calde cât și reci, însă le poți folosi și în alte rețete, cu diverse sosuri.

Rețeta de pârjoale moldovenești este simplă și nu ai nevoie de multă îndemânare pentru a obține preparatul perfect. Ele pot fi servite atât calde, cât și reci, ca aperitiv. De asemenea, pot fi introduse în alte rețete, pe bază de sosuri. Pot înlocui puiul din ostropel, sau poți face un sos de ceapă și bulion, în care pui și pârjoalele.

Pentru această rețetă ai nevoie de carne tocată și multe legume. Pentru o consistență mai bună, se adaugă pâine. Cartoful joacă și el un rol importat. Nu vă feriți să puneți verdețuri, ele dau un gust aparte pârjoalelor moldovenești.

Cum preparăm pârjoalele moldovenești

Ingrediente necesare:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • 500 de grame de carne tocată (amestec, porc cu vită)
  • 2 ouă de mărime medie
  • 1 cartof mare (aproximativ 240 de grame, nedecojit)
  • 1 ceapă mare
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 morcov mic (40-50 de grame)
  • 80 de grame de pâine albă (2 felii, mai uscate)
  • 100 de mililitri de lapte
  • 1 legătură de mărar verde
  • 1 legătură de pătrunjel proaspăt
  • sare și piper după gust
  • 150 de grame de pesmet (sau amestec de făină cu pesmet, cum preferați)
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

1. Pentru început, puneți pâinea la muiat în lapte, într-o farfurie adâncă.

2. Spălați morcovul și cartoful, apoi le curățați și le dați prin răzătoarea cu găuri mici.

3. Curățați ceapa și o tocați mărunt. La fel faceți și cu pătrunjelul și mărarul. Usturoiul îl zdrobiți.

4. Stoarceți pâine de laptele în exces, o mărunțiți și o puneți într-un castron încăpător, unde veți face pârjoalele. Peste ea adăugați carnea tocată, ceapa, cartoful, verdeața, usturoiul și ouăle. Puneți sare și piper după gust, apoi omogenizați totul.

5. Rețeta de pârjoale moldovenești este aproape gata. Prepararea compoziției nu durează mai mult de 10 minute. După ce ați terminat de omogenizat toate ingredientele, vă apucați să modelați pârjoalele. Puneți apă într-un castron unde să vă mai umeziți mâinile. Puteți să le dați ce formă doriți, rotunde sau mai lunguiețe.

6. Puneți pesmetul într-o farfurie adâncă. După ce le modelați, dați pârjoalele prin pesmet, iar apoi le așezați pe un fund.

7. Dacă alegeți să le prăjiți, turnați un strat de aproximativ cinci centimetri de ulei în tigaie. Lăsați uleiul să se încingă, iar apoi puneți pârjoalele. Când sunt scoase din tigaie, ele trebuie puse pe hârtie absorbantă, pentru a scăpa de uleiul în exces.

8. Dacă doriți să le faceți în cuptor, încălziți-l la 210 grade Celsius. Ungeți o tavă cu puțin ulei, apoi puneți pârjoalele modelate și date prin pesmet. Lăsați-le în cuptor aproximativ 22 de minute. La jumătatea timpului, întoarceți-le pe cealaltă parte.