Neptun Deep, pregătită pentru transportul gazelor. Când va ajunge gazul din Marea Neagră în conducte

Neptun Deep, pregătită pentru transportul gazelor. Când va ajunge gazul din Marea Neagră în conducteSursă foto: Freepik

Primele gaze din proiectul Neptun Deep, cea mai mare investiție din sectorul energetic românesc, vor ajunge în sistemul național de transport în toamna anului 2027. Cu o producție estimată la peste 8 miliarde de metri cubi anual, aceasta va majora producția internă de gaze cu 60%, potrivit Ziarul Financiar.

Conducta Neptun Deep, pregătită pentru transportul gazelor din Marea Neagră

Transgaz a anunțat finalizarea și punerea în exploatare a conductei care va prelua gazele extrase din perimetrul offshore Neptun Deep, din Marea Neagră. Aceasta marchează un pas important în conectarea producției offshore la sistemul național de transport.

Primele molecule de gaze din proiectul Neptun Deep vor ajunge în rețeaua națională în toamna anului 2027. Conducta va permite astfel transportul gazelor către consumatori și va susține creșterea producției interne de energie în România.

Producția de gaze naturale terestru este de așteptat să scadă până în 2030

Conform prognozelor, producția de gaze naturale terestru este de așteptat să scadă până în 2030, cu perspective pentru 2050. Menținerea unui grad redus de dependență față de importuri depinde astfel de exploatarea rezervelor din Marea Neagră.

conducte gaz

conducte gaz / sursa foto: dreamstime.com

Primele gaze din proiectul Neptun Deep, exploatat de OMV Petrom și Romgaz, vor fi extrase și transportate prin gazoductul Tuzla-Podișor începând din toamna anului 2027. Conducta va asigura livrarea gazelor către sistemul național.

Volumele anuale de gaze estimate pentru Neptun Deep

Volumele anuale de gaze estimate pentru Neptun Deep sunt de aproximativ 8,16 miliarde metri cubi pe an (87,6 TWh/an). Acestea vor intra în rețeaua națională de transport, conform Planului de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport al gazelor naturale publicat de Transgaz care a fost actualizat în septembrie 2024.

Este pentru prima dată când un document oficial precizează momentul în care Neptun Deep va începe să producă gaze către conductele din România. Startul exploatării va aduce schimbări semnificative pe piața internă de gaze naturale în perioada 2026-2033.

 

Ne puteți urmări și pe Google News