Medicii ne dau o veste mare. Noul medicament antiviral care oprește transmiterea coronavirusului

Medicii ne dau o veste mare. Noul medicament antiviral care oprește transmiterea coronavirusului sursa: arhivă EVZ

Pe lângă vaccinurile în curs de omologare și utilizare, războiul cu pandemia mai marchează o bornă: un medicament antiviral care stopează rapid transmiterea SARS-CoV-2.

Vin veşti încurajatoare despre un nou medicament antiviral, numit Monulparivir, care ar opri cu totul, în numai 24 de ore, transmiterea coronavirusului. Aceasta este concluzia unui studiu al Institutului de ştiinţe bio-medicale al Universităţii americane din Georgia.

Antiviralul este util mai ales pentru adulții tineri

„Sunt primele teste eficiente cu un medicament administrabil oral care blochează rapid transmiterea lui SARS-CoV-2, așa că s-ar putea să fie revoluționar”, afirmă cercetătorii în articolul publicat de o prestigioasă revistă medicală, potrivit ȘtirileProTV.

Însă medicamentul a fost testat până acum doar pe animale, dihori mai exact. „Credem că dihorii sunt un model reprezentativ de transmitere, deoarece ei răspândesc cu ușurință SARS-CoV-2, dar cei mai mulți nu fac o boală gravă, ceea ce este similar cu transmiterea coronavirusului la adulții tineri”, a explicat unul dintre autorii studiului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fapiviravirul se folosește cu succes în România

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara le administrează bolnavilor cu COVID-19 un nou medicament antiviral, Favipiravir, care ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus şi ameliorează simptomele infecţiei provocate de SARS-CoV-2.

Favipiravir este un medicament din categoria antiviralelor, inhibitor al ARN. Medicii timişoreni spun că acesta a fost utilizat până acum în tratamentul formelor severe de gripă, dar şi împotriva unor virusuri foarte puternice, care pot declanşa infecţii mortale. Durata tratamentului este de 5 zile.

Medicamentul este inclus şi în protocoalele terapeutice ale unor ţări precum Japonia, India şi China. România a anunţat că va importa peste 700.000 de tablete de Favipiravir care vor fi distribuite spitalelor aflate în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus.

​440.000 de tablete de Fluguard (Favipiravir) au ajuns în România începând cu data de 28 noiembrie, iar alte 110.000 de tablete urmează să ajungă până la  15 decembrie 2020 pentru a acoperi nevoia urgentă a unui tratament pentru pacienții români diagnosticați cu COVID-19. În total vor fi achiziționate 700.000 de tablete de Favipiravir destinate tratamentului.