În comunicatul remis sâmbătă de Vatican, nu este menţionat papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi nu se precizează când acesta ar putea fi vaccinat.

„Este probabil ca vaccinurile să ajungă în a doua săptămână din ianuarie, în cantitate suficientă pentru a acoperi nevoile Sfântului Scaun şi ale Cetăţii Vaticanului”, se arată în comunicat.

Autorităţile au achiziţionat deja un frigider cu temperatură scăzută pentru a stoca vaccinul împotriva COVID-19 şi intenţionează să înceapă administrarea acestuia de la jumătatea lunii ianuarie, a adăugat Vaticanul.

Se va acorda prioritate „angajaţilor în domeniul medical şi al securităţii, persoanelor în vârstă şi personalului aflat în contact frecvent cu publicul”.

Cu puţin timp înainte de Crăciun, doi cardinali apropiaţi ai papei Francisc au fost testaţi pozitiv la COVID-19, ridicând din nou întrebări cu privire la siguranţa papei, care este văzut rareori purtând mască.

Vaticanul recomanda vaciinarea

Vaticanul a transmis credincioşilor catolici că utilizarea vaccinurilor anti-COVID-19 este acceptabilă din punct de vedere moral chiar şi atunci când aceste produse farmaceutice utilizează linii celulare provenite din ţesuturile prelevate de la fetuşi avortaţi.

Papa Francisc a transmis un mesaj de Anul Nou, în ciuda faptului că nu a putut oficia liturghia dedicată Fecioarei Maria, care este celebrată în fiecare an de Vatican în ziua de 1 ianaurie. Suveranul Pontif le-a transmis credincioșilor din toată lumea că 2021 va fi un an bun, îndemnându-i pe toți să aibă grijă unii de alții.

Omenirea are nevoie de un vaccin pentru suflet, a mai transmis Papa în mesajul citit de cardinalul Pietro Parolin, cel care a ținut slujba de Anul Nou

Vaticanul afirmă că deşi utilizarea vaccinurilor este voluntară, „binele comun ar putea să recomande vaccinarea, în special pentru a îi proteja pe cei mai slăbiţi şi mai expuşi dintre oameni”.

Mai mult, Vaticanul îndeamnă industria farmaceutică să dezvolte vaccinuri complet etice, pe care guvernele lumii şi organizaţiile internaţionale să le facă să devină accesibile în ţările sărace.