Papa Francisc vrea să îi unească pe toți creștinii. Mesaj emoționant de la Vatican

Papa Francisc vrea să îi unească pe toți creștinii. Mesaj emoționant de la Vatican

Papa Francisc i-a îndemnat duminică pe creştini, în aceste vremuri de pandemie şi înainte de venirea Crăciunului, la "mai multă sobrietate", înţelegere şi atenţie faţă de semenii lor şi la "momente de rugăciune în familie", relatează EFE.

După rugăciunea duminicală Angelus oficiată în Palatul Pontifical, Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi ca în plină perioadă de Advent, perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului, să găsească "binele, chiar şi în aceste vremuri vitrege de pandemie".

Îi sfătuiesc pe creştini la "mai multă sobrietate, atenţie discretă şi respectuoasă faţă de vecinii lor aflaţi în dificultate şi la momente de rugăciune petrecute în familie. Aceste trei lucruri ne vor ajuta foarte mult", a spus papa.

Ce mesaj a transmis Papa Francisc

În mesajul său de duminică, Suveranul Pontif a admis că actuala situaţie pe care o trăim, marcată de pandemie, suscită în rândul multora "preocupare, frică şi nemulţumiri, existând riscul de a cădea în pesimism, apatie şi închidere în sine".

El a explicat că "în mijlocul vicisitudinilor vieţii, Dumnezeu mereu ne întinde mâna şi ne eliberează de ameninţări". Nu trebuie decât "să prindem această mână pentru a nu ne prăbuşi în abis şi pentru a ne găsi pe noi înşine", a încheiat papa.

Cum i-a surprins Papa Francisc pe toți în februarie

Mesajul lui Papa Francis către toți creștinii nu este un gest singular. La finalul lunii februarie, în acest an, Papa Francisc a primit în audiență o delegație de tineri preoți și călugări ai Bisericilor ortodoxe răsăritene, aflată la Roma cu ocazia unei vizite de studiu. Papa a elogiat mărturia curajoasă pe care aceste Biserici o dau pentru Cristos într-un context de violențe și război și a îndemnat membrii delegației să devină o mică sămânță de comuniune vizibilă între creștini.

”Fie ca prezența voastră să devină o mică sămânță fecundă pentru a face să răsară comuniunea vizibilă dintre noi, acea unitate deplină pe care Isus o dorește cu ardoare”: este speranța exprimată de papa Francisc la întâlnirea, vineri, 21 februarie a.c., în Palatul Apostolic, cu o delegație de tineri preoți și călugări ai Bisericilor ortodoxe răsăritene care au efectuat o vizită de studiu la Roma.

Grupul de preoți și călugări ortodocși era însoțit de arhiepiscopul Khajag Barsamian, reprezentantul Bisericii Apostolice Armene pe lângă Sfântul Scaun, și de episcopul Barnaba El-Soryani, al Eparhiei Copto-Ortodoxe din Italia. ”Prin intermediul vostru”, a spus papa în discursul său, ”aș vrea să transmit un salut special venerabililor și dragilor mei Frați, capi ai Bisericilor ortodoxe răsăritene”.

”O vizită este întotdeauna un schimb de daruri”, a subliniat Sfântul Părinte. ”Când Maica lui Dumnezeu a vizitat-o pe Elisabeta, a împărtășit cu ea bucuria pentru darul lui Dumnezeu pe care îl primise. Iar Elisabeta, primind salutul Mariei care a făcut să tresară copilul în sânul ei, a fost umplută de darul Duhului Sfânt și i-a dăruit verișoarei binecuvântarea sa (cf. Lc 1,39-42)”.

Papa Francisc: «Tot la fel, când noi, creștini din diverse Biserici ne vizităm unii pe alții, întâlnindu-ne în iubirea Domnului, avem harul de a face schimbul acestor daruri. Putem primi ceea ce Duhul Sfânt a semănat în celălalt ca un dar pentru noi. În acest sens, vizita voastră nu este numai o ocazie de a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, dar este și pentru noi, catolicii, o oportunitate de a primi darul Duhului care este în voi. Prezența voastră ne îngăduie acest schimb de daruri și este un motiv de bucurie».

Papa Francisc la Vatican

Papa Francisc e una dintre cele mai importante figuri ale lumii

Reluând cuvintele sfântului apostol Paul, care scria corintenilor că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru harul care le-a fost dat (1Cor 1,4), papa a spus că mulțumește la rândul său pentru același motiv. ”Sunt recunoscător, așadar, pentru voi”, afirmat Succesorul Sfântului Petru, ”pentru harul pe care l-ați primit în viața și tradițiile voastre, pentru acel DA spus preoției și vieții monahale, pentru mărturia dată de Bisericile voastre ortodoxe răsăritene, Biserici care au pecetluit cu sângele credința în Cristos și care continuă să fie semințe de credință și de speranță chiar și în acele regiuni deseori marcate, din nefericire, de violență și de război”.

Papa Francisc: «Sper că fiecare dintre voi a avut posibilitatea de a face o experiență pozitivă despre Biserica catolică și despre orașul Roma și că aici v-ați simțit nu oaspeți, ci frați între frați. Domnul este mulțumit de acest lucru, de fraternitatea dintre noi. Fie ca această vizită a voastră și cele care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor urma, să-i fie plăcute Domnului și să-i dea slavă! Fie ca prezența voastră să devină o mică sămânță fecundă pentru a face să răsară comuniunea vizibilă dintre noi, acea unitate deplină pe care Isus o dorește cu ardoare (cf. In 17,21).»

La finalul audienței, papa Francisc a îndemnat membrii delegației ortodoxe răsăritene să se roage împreună, fiecare în limba sa, rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Ne puteți urmări și pe Google News