George Miloșan. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În contextul descris în prima parte a acestui text – publicată săptămâna trecută – am încercat să demonstrez că Germania nu este doar unul dintre aliații Statelor Unite în cadrul segmentului european al Alianței Nord-Atlatice. Cu o economie robustă – chiar dacă trece printr-o perioadă mai puțin fastă – o infrastructură industrială avansată și o poziție geografică strategică, Berlinul este candidatul ideal pentru a prelua o parte semnificativă din ,,capitalul de securitate’’ al continentului nostru. Nu poate fi vorba de un entuziasm militar al germanilor, ci de aproape o obligație geopolitică a Berlinului care va însemna sacrificii, responsabilitate și riscuri crescute.
Mai mult, înarmarea Germaniei nu trebuie interpretată doar prin prisma războiului din Ucraina, ci ca parte a unui plan extins, de redistribuire a sarcinilor globale. Statele Unite își vor transfera centrul de greutate al politicii lor spre Pacific, lăsând totuși în Europa un ,,eșalon secundar’’ din punct de vedere al importanței strategice.
Vechiul continent trebuie să se ridice la nivelul provocărilor. Berlinul, cu multele sale rezerve istorice, pare să fi înțeles că a sta pe margine nu mai este o opțiune. Chiar și cei care priveau cu o oarecare teamă reînarmarea Germaniei au înțeles că fără aceasta nu poate fi vorba de o apărare eficientă a Europei. În continuare, voi încerca să analizez unul dintre punctele cheie ale reînarmării Germaniei, respectiv resursa umană.
Resursa umană, cheia reînarmării Germaniei
Berlinul își redefinește din temelii propria arhitectură militară. Cu implementarea reformei serviciului militar - aprobată de guvernul cancelarului Friedrich Merz la sfârșitul lui august - Berlinul se pregătește să crească în mod consistent capacitatea operativă a Bundeswehr-ului chiar dacă, înrolarea – cel puțin în perioada imediat următoare – se va face pe bază de voluntariat.
În urmă cu 14 ani, guvernul Merkel a suspendat vechiul sistem de recrutare, măsura fiind prezentată drept consecință logică a evoluțiilor internaționale post-Război Rece. În 2011, Germania – ca multe alte state NATO – și-a redimensionat angajamentul militar în termeni de oameni și material de război. Odată cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, scenariul european s-a schimbat radical, războiul întorcîndu-se pe continent după multe decenii de pace. Și fostul cancelar Olaf Scholz – el a lansat programul Zeitenwende, în 2022 - și Merz au înțeles că Germania trebuie să aibă o armată robustă și rezilientă din punct de vedere structural. Resursa umană este la fel de importantă, dacă nu mai importantă, decât înzestrarea materială, despre care am scris într-un articol anterior.
Pe scurt, despre noul sistem de înrolare
Reforma serviciului militar conține prevederi care, la limită, pot evolua în obligații. Le voi prezenta succint pentru că la noi în țară, ca și în alte părți ale Europei, se discută mult pe această temă. Din ianuarie 2026, germanii care au împlinit 18 ani vor primi un formular prin care își declară sau nu disponibilitatea pentru serviciul militar. Persoanele de sex feminin nu sunt obligate să-l completeze. Cei care au dat un răspuns pozitiv vor face o vizită medicală începând cu luna iulie 2027.
Reforma fusese pusă pe tapet și în timpul fostului guvern – ministrul apărării a rămas același Boris Pistorius – însă întâmpinase rezistență mai ales din partea ecologiștilor. Merz a fost mai autoritar și bine a făcut. A arătat că actualul cadru de securitate din Europa, cu Rusia ca principală amenințare, reclamă măsuri excepționale. În esență, reforma revoluționează problema personalului din armată. Actualmente, Bundeswehr-ul dispune de 182 de mii de militari, dintre care doar 80 de mii în cadrul forțelor operative.
Un număr insuficient pentru a îndeplini angajamentele luate pe linie NATO și a garanta apărarea și securitatea națională. Obiectivul: 260 de mii până în 2035 și 200 mii de rezerviști cu pregătire de război. Sunt fixate termene pentru obiectivele intermediare, iar dacă nu vor fi atinse, s-ar putea ajunge la înrolare obligatorie. Cu aprobarea Parlamentului, însă.
Joschka Fisher reintră în scenă și salută ... Washingtonul
Reforma pe segmentul serviciului militar nu este doar un pas spre creșterea forței militare a Germaniei, ci și o tentativă de conciliere a prudenței strategice a Berlinului – vizibilă în toată perioada postbelică – cu necesitatea unei capacități militare la nivelul poziției și dimensiunii țării. Este și dorința celorlalți membri NATO și așa cum afirmam mai sus, există binecuvântarea Washingtonului. Chiar și Joschka Fisher, fost lider al verzilor germani, vice-cancelar și ministru de externe în cabinetele Schròder – citat și într-un articol anterior – și-a redefinit vechea poziție, contrară serviciului militar obligatoriu.
A calificat-o drept ,,o eroare’’. În noua sa viziune, reintroducerea sistemului de înrolare în Germania trebuie interpretată ,,în lumina dezangajării progresive a Americii în Europa’’. Cam ce se preconizează la Washington.
Greutatea specifică a Germaniei ... peste ceilalți
Reforma germană nu trebuie interpretată doar ca o simplă măsură internă, ci ca un instrument strategic de credibilizare a țării în interiorul NATO, pentru ca apoi Berlinul să intre în poziția de ,,primus inter pares’’ în leadership-ul european al Alianței. Franța și Marea Britanie, puteri nucleare din ,,eșalonul doi’’ – dacă le comparăm cu SUA, Rusia și chiar China – asigură celelte laturi ale principalului ,,triunghi defensiv european’’. Greutatea specifică superioară a Germaniei este determinată de caracteristicile prezentate mai sus, între care se evidențiază poziția sa strategică. Și ar mai fi ceva.
Din punct de vedere economico-financiar, Germania este singurul stat european care poate susține construcția cele mai puternice armate continentale, în următorii 5-10 ani. N-aș vrea să intru în chestiuni legate de deficite, datorii suverane și dobânzi – Franța, Marea Britanie și Italia sunt campioane la acest capitol – dar Germania are cale liberă la investiții în domeniul militar.
Reforma germană, model european
Reforma serviciului militar lansată de Berlin a determinat o amplă dezbatere și chiar polemică la nivel european. Întrebarea la care ar trebui să răspundă clasa politică nu se referă la oportunitatea acestei mișcări, care este în afara oricărei discuții, ci la necesitatea ca Germania să devină un model de urmat în vederea consolidării capacității defensive a continentului. Alte modele de acest gen – funcționale, dar aparținând unor state mai mici, intrate de curând în Alianță: Suedia, Finlanda – și-au dovedit eficiența. Armatele acestor țări au devenit mai puternice, iar în jurul sistemului de înrolare și pregătire a rezerviștilor s-a coagulat un gen de coeziune socială, cu componente patriotice evidente, similară celei din Israel.
Mai mult, inițiativa Berlinului poate fi interpretată drept un semnal lansat de germani în afara frontierelor vizând construcția unei apărări europene integrate, inclusiv pe dimensiunea umană a capacității defensive.
