Evenimentul istoric
Nașterea unui guvern tehnocrat, rețete tradiționale românești din istoria recentă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Cum zilele astea, principala scenă care atrage toate privirile este cea a negocierilor pentru formarea noului guvern Eugen Tomac, m-am gândit că ar fi bine să facem din nou o vizită prin arhive, măcar și pentru a mai opri din cei care s-au obișnuit să înflorească știrile cu sintagma ”în premieră”.
România a avut până acum cel puțin patru guverne declarate la instalare ca fiind tehnocrate, adică fără subordonare directă partidelor parlamentare.
Toate cele patru au avut, însă, legături strânse cu ocupantul fotoliului de la Cotroceni.
Primul astfel de Guvern a fost cel condus de Theodor Stolojan și din acest motiv am ales astăzi din arhiva ziarului România Liberă o relatare despre negocierile duse pentru formarea sa. Prezentat ca un tehnician al Finanțelor, Stolojan a preluat puterea după Mineriada din septembrie 1991, cea care a dus la răsturnarea ultimului (al treilea!) Cabinet Petre Roman.
Stolojan a stat la guvern un an și o lună, până la alegerile din 1992, câștigate categoric de Ion Iliescu și aliații săi politici.
După această aventură, Stolojan a intrat în politică abia în 2000, având mai multe aventuri liberale și democrat-liberale.
În mandatul lui Emil Constantinescu, după ce au căzut două guverne sub asalturile minerilor și ale colaboratorilor politici, Victor Ciorbea și Radu Vasile, Cotroceniul încearcă să salveze situația CDR cu tehnocratul Mugur Isărescu.
Din 22 decembrie 1999, cabinetul stă pe funcție fix un an și șase zile, până la alegerile recâștigate de Iliescu.
Isărescu e atras și în campania electorală, dar rezultatul său la prezidențiale cred că îl face și acum să roșească.
Și Traian Băsescu a încercat formula tehnocrată, după ce cabinetul Emil Boc a fost schimbat la presiunea străzii. După mai multe refuzuri, Cotroceniul s-a oprit la fostul șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.
Mihai Răzvan Ungureanu/Sursa foto: Wikipedia
Acesta a înregistrat și el o premieră, cel mai scurt Cabinet în funcție, din 9 februarie până pe 7 mai 2012. Ungureanu nu a putut stăvili valul de antipatie anti-Băsescu și a urmat victoria USL.
Ungureanu a încercat politica după plecarea de la Victoria dar, ca să parafrazez numele alianței sale, ARD, s-a ars.
În fine, ultimul tehnocrat din listă este Dacian Cioloș, venit la 17 noiembrie 2015, la Palatul Victoria după tragedia de la Colectiv.
În 2017, la alegeri, în jurul lui Cioloș, s-a încercat o alianță PNL și USR, dar rezultatul a fost lamentabil.
Concluzia, după parcurgerea sumară a istoriei cabinetelor tehnocrate, este că premierii tehnocrați au fost atrași de politică, dar niciunul nu a performat. Ei au apărut, până acum, ca urmare a unor situații dramatice, mineriade, mitinguri prelungite, tragedii naționale.
Sursa: Arhiva EVZ
Articolul „Mulți chemați”, semnat de Florin-Gabriel Mărculescu, a apărut în România Liberă din 8 octombrie 1991
Dl. Theodor Stolojan a încheiat în timp record runda anevoioaselor și, totodată, delicatelor consultări politice la capătul cărora trebuie să se fixeze asupra formulei și componentei noului guvern.
A procedat cu calm și cu o meticulozitate aproape chinezească. Spre nemulțumirea și chiar exasperarea partidelor mari, nu a omis nici partidele liliputane, lipsite, desigur, de pondere specifică, cum ar fi, bunăoară, Partidul Liber-Schimbist al d-lui Ștefan Cazimir sau Uniunea Liberală ce poartă numele întemeietorului ei, dl. I.I.Brătianu, toate fiind tratate cu bunăvoință, sub semnul unei aparente egalități a șanselor.
Mulți chemați, puțini aleși!
Opoziția parlamentară — cu puține și fericite excepții — pare a-și fi pierdut capul. Mirajul intrinsec al puterii — și, nu în ultimul rând, avantajele ei — au adus-o în pragul cecității politice, vanitățile și orgoliile dezlănțuite oferindu-ne imaginile dezolante ale oportunismului politic.
Prea puțini par a mai fi dispuși să realizeze că guvernul de așa zisă deschidere națională este în fond, cea mai subtilă dintre multele capcane ce i-au fost întinse opoziției.
Îmbătați de gîndul devenirii lor ministeriale, toți acești domni ignoră — voit sau nu — că efemera strălucire îi va impinge complet compromiși în alegerile care, iată, bat la ușă. Și să nu încerce vreunul dintre ei a mă convinge că un guvern pasager — fie el și de reală uniune națională — ar putea întreprinde ceva în cele cîteva luni care-i stau la dispoziție.
Admițind, prin absurd, apariția unui executiv-miracol, ne întrebăm ce sorti de izbîndă ar avea el și de ce spații de manevră ar dispune între un președinte marxist-conservator și un parlament dominat de feseniști credincioși Puterii?
Revenind la realități, trebuie să observăm că, pe măsură ce situația se calmează, scade și apetitul d-lui Iliescu pentru un guvern de largă descindere națională. La rîndul său, în penibil contrast cu falimentul propriei sale guvernări și cu popularitatea în vertiginos declin a formațiunii politice pe care o conduce dl. Petre Roman ne-a avertizat că Frontul nu are de gînd să renunțe la pozițiile cheie pe care le deține și azi în guvern.
Așa fiind lucrurile, nu ne rămîne decît să conchidem că guvernul Stolojan va fi alcătuit pe temeiul ideilor ce au prezidat remanierea guvernamentală imaginată în urmă cu cîteva luni dar, din varii motive, nefinalizată.
De prioritate se vor bucura,deci, partidele din Carta pentru reformă și democrație, două de buzunar (P.D.A.R.și P.L. -A .T.) și unul (M.E.R.) masiv duplicitar, fie și numai prin prisma poziției pe care s-a situat conducerea lui.
O formulă neconvingătoare în sine și lipsită de credibilitate. Asta ne și face să credem în includerea liberalilor. În doze bine studiate și cîntărite farmaceutic, nu excludem nici participarea P.U.N.R. și U.D.M .R..
Oportunismul este în floare și virtuțile cameleonismului politic ne-au fost cu prisosință demonstrate de intervențiile din parlament ale d-lui Dinu Patriciu. S-a adaptat perfect cerințelor Frontului și bănuim că de astă dată nu-i va mai fi refuzat fotoliul ministerial. Siguri de intrarea lor în guvern sunt și d-nii Surdu (trecutul s-ar putea, totuși, să-i joace o mică festă), T. G. Maiorescu (ministru fără portofoliu) și Marcian Bleahu la mediu. Acesta din urmă părea fără rival.
El s-a ivit, însă, pe nepusă masă în persoana d-lui Mihai Bălănescu, cel care, aducindu-și aminte de convingerile sale liberale, a părăsit în mare grabă M.E.R.-ul și a trecut în rîndurile P.N.L.-ului.
La cultură, retragerea de mult anunțată a d-lui Pleșu dă naștere unei aprige concurențe, pretendenților cu stagiu adăugindu-li-se nume de ultimă oră : dnii Dan Lăzărescu (cu unele șanse) și I. Săndulescu, cel contestat de proprii săi comilitoni.
Dl Radu Cîmpeanu vizează un post de vice prim-ministru. S-ar fi mulțumit și cu externele, dar, deocamdată, ideea inlocuirii lui Adrian Năstase nu credem că poate fi luată în considerare.
Dacă ar fi să adăugăm domeniilor de mai sus ministerele muncii, învățămîntului și sănătății, am obține o fotografie aproape completă a posturilor ce vor fi oferite opoziției „constructive" în varianta unei maxime deschideri a Frontului.
Celelalte posturi din guvern vor fi încredințate feseniștilor sau unor „independenți" pe care Puterea se poate bizui.
Marja de inițiativă a d-lui Stolojan este, orice s-ar spune, limitată. Cînd se va prezenta d-l Stolojan în fața parlamentului pentru a-i solicita votul de încredere asupra programului de guvernare și a întregii liste ministeriale?
Ei bine, în această privință legislația în vigoare nu conține soluții aplicabile. În termen de 10 zile ne este sugerat de art. 101 al proiectului de Constituție, dar să nu uităm că el are o valoare pur orientativă.
Starea de lucruri din țară ne face să credem că instalarea guvernului Stolojan va avea loc în cursul acestei săptămâni. Rămine insă de văzut dacă propunerile domniei sale vor fi pe placul majorității parlamentare. Surprizele nu sunt excluse.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
